Ca la fiecare început de an, cei mai conștiincioși contribuabili vin să-și plătească impozitele, pentru a-și lua de-o grijă. În primele două zile (6 și, respectiv, 9 ianuarie) de când a demarat această procedură, Direcția de Taxe și Impozite Piatra Neamț a încasat de la populație 266.000 de lei, reprezentând impozite, taxe și alte contribuții datorate bugetului local.
Suma este cu 33.000 de lei mai mare față de încasările raportate în primele două zile ale anului trecut.
”Se încasează numerar la ghișeele de la sediul nostru, din strada Alexandru cel Bun, și prin virament în conturile deschise la Trezoreria municipiului. Tot la ghișee, avem instalate și POS-uri, pentru plata cu cardul. Astăzi sau cel mai târziu mâine, avem promisiuni că vom putea da drumul și la plățile prin ghișeul.ro, respectiv prin sistemul on-line pe site-ul Primăriei”, a declarat directoarea Claudia Grigorică.
Oamenii spun că au plătit cam aceiași bani ca anul trecut: ”Exact aceeași sumă am dat și consider că este un impozit normal pentru vremurile acestea” sau ”Parcă anul trecut am plătit mai mult. Acum suma este asemănătoare”.
Pietrenii beneficiază de 10% bonificație dacă își plătesc integral dările până la data de 31 martie 2017. Plata acestora se poate face fără majorări, în două tranșe, până pe 31 martie, respectiv 30 septembrie. (Ana MOISE)
Nota autorului: A, ca să nu uităm… Felicitări agentului de pază Nicolae Călin, care, de pe linia sa de muncă, de la ușă, s-a dovedit a fi plin de râvnă, un adevărat Cerber al instituției, mai ales cu ziariștii!