Seria dezbaterilor publice, în vederea întocmirii bugetului local pentru anul 2017, lansată de primarul interimar al Romanului, Lucian Micu, a debutat, luni, 16 ianuarie, cu învățământul. În sala de consiliu a primăriei au fost prezenți directorii și contabilii șefi ai tuturor unităților de învățământ din Roman, pe de o parte, iar de cealaltă parte au fost primarul interimar, city-managerul Ovidiu Bojescu, secretarul municipiului, Gheorghe Carnariu și directorii Dan Ioniță, Costel Enache și Alexandru Ciprian.
În deschidere primarul Micu a spus: „Ne-am întâlnit astăzi să vedem care sunt necesitățile unităților pe care le conduceți, să luăm notă de ele și, în funcție de resursele financiare pe care le vom avea, să putem prioritiza aceste necesități. Vă vom prezenta ultimele noutăți legislative în domeniu și veți primi un formular, o matriță, pentru a vă înscrie propunerile dv. asupra acestor acte normative, iar noi, preluându-le de la dv, să le putem transmite mai departe. Ca idee, atenția Primăriei Roman va rămâne canalizată spre procesul de învățământ, dar ne dorim și o infrastructură care să ofere perspectivele unui învățământ de calitate De aceea am avut inițiativa organizării acestor dezbateri, pentru «a lua pulsul» fiecărei unități în parte”.
În general, din luările de cuvânt n-au lipsit mulțumirile adresate primăriei (dintr-un reflex dobândit în ultimii 8 ani…), după care au urmat „durerile” fiecăruia: de la amenajarea sau repararea unor alei, la lucrări de igienizare, la reparații capitale (mai ales ale acoperișurilor), la montarea de termopane… Toată gama de nevoi în care școlile din România se zbat încă.
Dar am remarcat și un fapt inedit: directorul Liceului cu Program Sportiv (liceu care a preluat, cu ani în urmă, fosta școală generală nr. 3) a oferit primăriei un corp de clădire. Clădirea a adăpostit cândva o grădiniță, acum este dezafectată, dar starea construcției este bună încă și, spune domnul director, „e păcat să se degradeze. Poate că primăria are nevoie de acest spațiu, poate să-i dea o destinație astfel încât să fie util…”
Odată notate toate necesitățile unităților de învățământ, acestea vor fi analizate în direcțiile tehnice ale primăriei, apoi în direcția de buget și acelea care se vor afla pe lista de priorități, vor fi introduse în calculul bugetului anual. (D.A.)

Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare










