Dosarele de clasare, trimise din județul Neamț la Ministerul Culturii, stau, cu anii, uitate prin sertare. Cel puțin așa susține Dorin Nicola, directorul adjunct al Complexului Muzeal Neamț: ”Avem dosare de clasare trimise din 2012-2013, dar ministerul le ține deoparte. Se schimbă des conducerea, se schimbă și personalul și se întâmplă ca persoane care n-au nicio legătură cu procedura de clasare să răspundă tocmai de acestă activitate”.
Numai muzeele de Științe naturale din Piatra Neamț și din Roman au trimis în jur de 20 de dosare de clasare, pentru 250 de piese, dar n-au primit niciun certificat până acum. În momentul de față, Complexul Muzeal Județean Neamț are în patrimoniu 350.000 de piese, din care sunt clasate doar 3.500, majoritatea în categoria ”tezaur”. Anul acesta, CMJ trebuie să obțină reacreditarea, unul dintre criteriile foarte importante fiind tocmai numărul bunurilor clasate. Și, pentru ca – tipic românesc – cercul (vicios), să se închidă perfect, instituția care se ocupă cu reacreditarea este tocmai Ministerul Culturii.
Iulian Ghercă, directorul CMJ Neamț, susține, însă, că nu este niciun pericol să nu obțină reacreditarea, decât în situația în care Complexul Muzeal ar tinde spre un rang superior. Ca idee, însă, un muzeu care se bucură de recunoaștere zonală și națională are clasat cel puțin 15% din patrimoniu.
Atitudinea Ministerului Culturii este de mare ”implicare” și în privința finanțării săpăturilor arheologice sistematice, pentru care, de regulă, solicitările se fac la începutul anului, iar banii ajung în noiembrie – decembrie, când șantierele deja au fost închise. Tocmai de aceea, pentru săpăturile programate în 2017, pe șantierele de la Izvoare, Răucești-Munteni și Dulcești-Roșiori, cheltuielile vor fi suportate din bugetul CMJ Neamț. (C.M.)