Astăzi, puțini sunt cei care mai cunosc semnificațiile culorilor sau de ce se păstrează firul împletit în două culori. Cele mai vechi mărțișoare erau făcute din lână albă și neagră. Albul este semnul purității. În ultimul timp, culorii negre îi sunt asociate doar semnificații negative, malefice, dar să ne amintim că străbunicii noștri considerau că ochii negri sunt cei mai frumoși, pentru femei, părul negru era cel mai frumos, iar noaptea cea mai întunecată era un bun sfătuitor.

Mărțișorul, format din firele de culoare albă și neagră, simbolizează expresia cea mai profundă a unității contrariilor, a întrepătrunderii principiilor opuse.

Astăzi, ne utilizăm rațiunea, împărțind totul în alb și negru, uitând că strămoșii noștri cunoșteau semnificația transformării albului în negru și invers. De-a lungul timpului, folcloriștii au căutat interpretări ale mărțișorului în civilizația antică, atribuindu-i o descendență directă din emblemele războinicului Mars, căci la Idele lui Marte, când zăpada nu era încă topită în întreg Imperiul Roman, puteau începe campaniile militare. Așadar, roșul și albul ar semnifica tocmai această zi: vitalitate și victorie, pe de o parte, purificare și inaugurare, pe de alta.

Apoi, s-a afirmat că împletirea celor două culori ar fi o amuletă puternică împotriva deochiului și un semn al candorii. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Aceste amulete, formate din pietricele vopsite în alb și roșu, erau purtate la gât.

* Obiceiuri și tradiții în zilele Babelor

În poveștile populare, Baba Dochia este o păstoriță bătrână, care își păștea turma de oi sub munte, alături de alte păstorițe. Vremea fiind schimbătoare, și-a pus pe ea nouă cojoace. Celelalte păstorițe au sfătuit-o să nu urce la fânețetele de pe munte, până nu trece luna martie cea capricioasă. Baba Dochia le-a răspuns că ea nu se sperie de luna martie. Ca să o pedepsească, luna martie a schimbat vremea, încălzind tot mai mult cele nouă zile în care Baba Dochia a urcat spre pășune și silind-o astfel să lepede în fiecare zi câte un cojoc.

Se spune că, între 1 și 9 martie, Baba Dochia își împlinește destinul, urcând muntele, împreună cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele. Vremea în această perioadă este foarte capricioasă și schimbătoare, întocmai precum caracterul Babei. Pentru că în aceste zile, între 1 și 9 martie – sau 12 martie în unele zone -, se face trecerea spirituală din frig în căldură, din iarnă în primăvară, s-a păstrat obiceiul alegerii zilelor Babei.

Fetele, femeile și copiii își aleg câte o ”babă”. După cum e vremea în acea zi – zi frumoasă și însorită sau zi friguroasă și ploioasă -, ne putem anticipa norocul și starea sufletească din acel an. Dacă va fi vreme frumoasă, vom fi veseli și binedispuși tot anul; dacă, din contră, va fi frig sau va ninge, vom fi precum vremea: mohorâți, fără viață și fără noroc de-a lungul întregului an.

Modalitatea prin care se aleg ”babele” diferă, și ea, de la o zonă la alta. Unii și le aleg aleatoriu, după cum vor, alții și le aleg în funcție de ziua în care sunt născuți. Dacă sunt născuți în oricare din cele nouă zile, își aleg Baba în ziua respectivă. Dacă data nașterii este formată din două cifre, se face suma dintre acestea până când rămâne o singură cifră, iar rezultatul obținut este Baba persoanei născute în acea zi.

Ce trebuie să mai știm este faptul că, de ziua Babei Dochia, nu avem voie să lucrăm.

Se spune că aceia care fac treabă în ziua de 1 martie atrag ghinionul și zilele negre asupra lor. După ultima zi a Babei, se crede că frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea, oamenii, în acea zi, curăță curțile, strâng tot gunoiul la un loc și îi dau foc, iar apoi sar peste el, să se afume și să fie feriți de orice spurcăciune. Focul este un element purificator pentru toate planurile, tradițiile considerând că, în acest fel, toate spurcăciunile ard odată cu gunoiul. Tot în același sens, femeile afumau prin case, cu o cârpă arsă înmuiată cu diverse arome.

* Ziua Femeii în credințe, obiceiuri și superstiții

# 9 decembrie – Ziua zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana.

Nu se lucrează și nici nu se doarme în această zi, oamenii crezând că nu se vor mai putea scula din somn.

În această zi, înainte de răsăritul soarelui, fetele și femeile se scoală și încep diferite îndeletniciri casnice, în credința că lucrul lor va crește peste an, tot așa cum ziua începe să crească de la această dată.

# 20 decembrie – Sfântul Ignat Teoforul. Ziua este patronată de un personaj feminin, numit Inătoarea, asemănătoare Joimăriței, ce pedepsește femeile care nu respectă anumite interdicții în privința reținerii de la orice muncă, mai ales de la tors.

Femeile gravide țin ziua, pentru a da naștere unor prunci întregi la trup și la minte.

Nu este bine să se toarcă, să se țeasă sau să se coasă, deoarece se crede că e primejdie de atragere a bolilor și a multor necazuri, care s-ar putea abate asupra familiei, drept pedeapsă.

# Lunea curată. Prima zi a Postului Mare (Postul Paștelui) este cunoscută, în majoritatea zonelor etnofolclorice din România, sub denumirea de Lunea curată. În nordul Moldovei, femeile își curățau gâtul și cavitatea bucală cu o fiertură de borș.

Dacă femeile ar lucra ceva în această zi, se crede că lupii le vor ataca turmele, iar șoarecii le vor mânca semănăturile din câmp, în primăvara care urmează.

# Luni, după Duminica Tomei. În această zi, se coace pentru fete o turtă din grâu curat, aluatul fiind frământat de o femeie aflată la menopauză (”iertată”) sau de o fată mare. Ceremonialul este îndeplinit de un bărbat, care, apoi, este privit de fete drept tatăl lor sufletesc și respectat în consecință.

Mesagerul urează tuturor doamnelor, domnișoarelor, fetelor și fetițelor să fie ocrotite de Sfânta Fecioară Maria, să primească Darul Frumuseții Divine, pentru a se putea bucura mai mult de ceea ce le oferă Bunul Dumnezeu!