”Psihoterapia energetică se axează pe sistemele de energie ale corpului, ce au legatură cu emoțiile, comportamentul și sănătatea noastră psihologică. Aceste sisteme energetice includ și activitatea electrică a sistemului nervos, meridianele de acupunctură, chakrele, biocâmpurile și câmpurile morfogenetice. În timp ce funcționarea noastră psihologică este afectată de factori cognitivi, hormonali, neurochimici și de mediu, la un nivel mai fundamental, bioenergia este, de asemenea, răspunzătoare de emoții și comportament” – Vasile TEODOR, ”Abordări specifice medicinii complementare și alternative aplicabile în terapia afecțiunilor degenerative grave – cancer”
* Berbec
Scrierea, editarea, cercetarea, traducerea, difuzarea de proiecte vor fi la ordinea zilei, începând cu 25 mai, până pe 30 mai. Luna Nouă își combină forțele cu un Mercur puternic.
Berbecilor li se poate flutura sub nas un contract interesant. Ei pot semna și merge înainte.
Călătoriile devin importante pentru ei la sfârșitul acestei luni. Aerul curat, socializarea, distracția îi energizează pe Berbeci, introducându-i, în iunie, pregătiți pentru provocările ce vin.
Marte se întâlnește, pentru un ”minut”, cu Uranus, pe 30 mai. Este o zi mare, spontană, bucuroasă, care poate fi lăsată pentru relaxare, distracție, pentru schimbarea decorului. Poate nativii vor reuși să uite de ei înșiși.
* Taur
Noile surse de venit pentru Taurii veșnic în căutarea de bani se pot ivi pe 30 mai. Atunci, Marte în Gemeni va realiza un unghi interesant cu Uranus, planeta surprizelor.
Pentru a se simți în siguranță pentru o perioadă destul de mare, Taurii își pot screme mintea, acum, pentru a avea o idee nouă, nemaiauzită, puțin folosită.
Saturn traversează Casa banilor altor persoane. Pe 25 mai, Luna Nouă își intră în drepturi. Aceste două corpuri cerești accelerează evenimentele din viața nativilor.
Uranus este aproape de constelația Taurului și se apropie. Oricum, va intra în semnul Taurului abia în mai 2018, dar efectele încep să se simtă deja.
* Gemeni
O zi mare pentru dragoste și socializare este 30 mai. Marte în Gemeni ajunge la Uranus, planeta surprizelor. O zi plină de distracții, surprize plăcute, evenimente sociale, unde nativii vor străluci. Gemenii se pot apropia din nou de iubirea vieții lor.
Momentul mare al nativilor vine pe 25-28 mai, când Luna Nouă în Gemeni demonstrează, încă o dată, că Universul este un loc plăcut de trăit.
Acum este o perioadă când sunt activați, energizați, surmenați, stresați nativii care studiază, elevi, studenți sau care profesează ca educatori, profesori, laboranți. Este activată puternic scoarța cerebrală a nativilor, iar procesele sinaptice induc o gamă largă de trăiri și gânduri.
* Rac
Luna Nouă din 25 mai trimite nativii la odihnă, departe de aglomerație, de cotidian. Natura, locurile cu încărcătură esoterică îi ajută acum pe Raci să depășească blocajul pe care îl resimt în viața lor.
Jupiter se apropie cu razele sale de dorințele nativilor. Aceștia își pot vedea acum unele vise realizate. Dar totul se plătește. Iar Universul își cere plata în felul său.
Marte se mișcă prin Rac până prin 20 iulie. Energia acestei planete energice, îndrăznețe, războinice îi tulbură pe majoritatea nativilor. Aceștia trăiesc în inerția kharmică specifică zodiei lor. Marte reprezintă un combustibil cu cifra octanică superioară ”motorului” Racilor.
* Leu
Luna Nouă în Gemeni, din 25 mai, luminează Casa călătoriilor Leilor. Aceștia se pot deplasa pentru a întâlni persoana importantă din viața lor. Ei pot fi invitați acum la petreceri profesionale, sociale sau obligații.
Leii au acum deschidere pentru acte de caritate. Pot organiza strângeri de fonduri sau pot influența pozitiv atragerea de bani pentru cauze nobile. Altfel, un job foarte specific iese în calea Leilor. Ei trebuie să evalueze atent dacă pot face față cerințelor și dacă da, atunci să accepte. Dacă Leii au deja un loc de muncă, atunci să nu-l părăsească. Să încerce să facă față la ambele job-uri pentru o perioadă determinată.
* Fecioară
Norocoși, nativii Fecioară au Luna Nouă din Gemeni în Casa onorurilor, a premiilor, a realizărilor. Dacă își mai amintesc, anul acesta au avut mai multe planete favorabile în Casa realizărilor. Se pare că Fecioarele au de învățat să accepte premii, onoruri, aprecieri, fără a le crește orgoliul. Dacă acestea, totuși, nu au venit, asta se datorează faptului că acei nativi nu și-au părăsit zona de confort.
După 26 mai, Marte vine cu oferte serioase pentru Fecioare, care se pot concretiza prin contracte avantajoase, prin relaționări inteligente, prin faptul că nativii vor dori să-și schimbe imaginea, implicit viața.
Sfârșitul lui mai este perioada când se anunță avansări pe plan profesional.
* Balanță
Luna Nouă, în Gemeni pe 25 mai, îi aruncă pe nativii din Balanță în vâltoarea unor convorbiri de amploare. Amploarea, intensitatea acestor tratative se va decanta în funcție de nivelul, specializarea, experiența fiecărui nativ.
Luna în Gemeni obligă nativii din Balanță să aleagă două destinații fascinante pentru acest sfârșit de mai. Chiar dacă pe unii nativi îi chinuie absența banilor, ei trebuie să se gândească și la faptul că, în alte situații, au avut bani mai puțini și i-au cheltuit pe… nimic.
Banalitatea tinde să-i acopere pe nativii zodiei. Sunt necesare eforturi mari, pentru a nu intra într-un sens giratoriu fără de sfârșit.
* Scorpion
Știri bune financiare pentru nativi. Luna Nouă din 25 mai ar trebui să adauge fonduri la cele care au venit deja în buzunarele lor. Energiile acestei faze lunare îi ajută pe Scorpioni să obțină banii necesari investiției pe care doresc și trebuie să o facă.
Unii pot primi o moștenire, alții drepturi de viitor, taxe de licențe, dividende etc.
Scorpionii sunt sau tind să devină romantici după 25. Neptun se alipește Lunii Noi. Prezența lui Pluton ne indică faptul că, pe nativi, îi așteaptă o călătorie în weekend. Această călătorie are legătură cu fratele/ sora nativilor. Ei sunt chemați în vizită sau pot primi vizita acestor rude apropiate.
* Săgetător
Luna Nouă, în Gemeni pe 25 mai, îi ajută pe nativii din Săgetător să spargă gheața. Fie în afaceri, fie într-o relație romantică, nativii au susținerea necesară pentru a îndrăzni.
Pe 29-30 mai, Marte în Gemeni se întâlnește cu Uranus. Săgetătorii care au avut parte de o vacanță se mai pot bucura de încă una acum. Doar să lase deoparte mustrările de conștiință sau sfaturile binevoitorilor. Acum este și momentul pentru dragoste adevărată.
Casa căsătoriei nativilor este deosebit de activă acum. Nativii se pot căsători fără a sta pe gânduri. Bărbații zodiei nu pot fi refuzați, iar femeile sunt hipnotice.
* Capricorn
Toate Lunile Noi aduc valuri de energie. Nici acum, pe 25 mai, Luna Nouă în Gemeni nu încalcă această regulă. Capricornii au o viață echilibrată între serviciu și iubire. Trebuie profitat de această stare astrală benefică.
Marte se află în Casa misiunii nativilor din Capricorn. Aceasta poate semnifica multe lucruri, mai ales pentru cei care au fost inițiați, chiar și la cel mai de jos nivel.
Saturn se află în trigon cu Venus în aceste zile. Multe aspecte ale vieții Capricornilor nu vor mai fi în stăpânirea lor. Kharma sau grația își vor face simțită prezența, după cum au acționat, gândit, simțit nativii în ultimii ani.
* Vărsător
Creativitatea nativilor din Vărsător este amplificată de prezența Lunii Noi în Gemeni, din 25 mai. Ideile îi asaltează pe nativii zodiei. Nu trebuie să stea la birou sau la serviciu.
Venus aduce normele de profit pentru Vărsători. Acestea par înguste, mici, dar, la final, se vor dovedi mai îmbelșugate decât păreau. Câteodată, când te mulțumești cu mai puțin, ești mai bogat.
Marte se află în zona astrogramei în care oferă Vărsătorilor condițiile să trăiască dragostea adevărată. Doar bărbații zodiei sunt mai timorați de acest concept.
Pe 30 mai, Marte și Uranus sunt sincronizate. Uranus este guvernatorul Vărsătorului. Toate bune!
* Pești
Luna Nouă, în Gemeni din 25 mai, luminează Casa de acasă a Peștilor. Este o perioadă pentru decorațiuni, construcții. Peștii găsesc acum constructori buni la preț acceptabil, materiale în ofertă, iar lucrurile par că se leagă ușor.
Pe de altă parte, acest final de mai este optim pentru Peștii care vor să-și vândă locuința, acareturi, imobile, terenuri.
Pe 30 mai, Marte se vede cu Uranus, în Casa veniturilor obținute a Peștilor, iar aceștia vor avea o surpriză plăcută cu banii acum.
Contractele amânate de la începutul lunii pot fi acum revizuite și semnate.
Pluton activ îi ajută pe Pești în comunicare, pe toate planurile.