Ședința Biroului Județean al PMP Neamț, desfășurată vineri, 16 iunie, a avut un punct pe ordinea de zi care a generat discuții aprinse, excluderea a doi dintre consilierii locali din Piatra Neamț. Este vorba despre Cristian Sauciuc, președintele interimar al organizației și Marius Ghineț, care deja își anunțase candidatura la președinția organizației județene.
Ședința l-a avut în rol principal ce Corneliu Bichineț, președintele interimar al organizației județene, adus de la Vaslui pentru reorganizarea filialei. Acuzele aduse celor doi, la vedere, au ca punct de plecare modalitatea de organizare a alegerilor pentru organizația municipală. Care sunt cauzele reale, probabil că le vom afla în momentul în care protagoniștii își vor explica gesturile.
În mod sigur, una dintre cauze trebuie căutată în colaborarea strânsă dintre cei doi și consilierii municipali PSD, potrivit înțelegerii stabilite după alegerile locale. Vizita lui Eugen Tomac, discuțiile directe cu liberalii nemțeni, dispoziția clară de a se vota proiecte alături de liberali la ședința extraordinară a Consiliului Local Piatra Neamț, toate au întărit poziția lui Bogdan Gavrilescu în organizație, singurul care mai deține o funcție la nivel național, acesta fiind promotorul înțelegerii cu orice preț cu liberalii. De aici, probabil și propunerea de excludere a celor doi, văzuți ca fiind apropiați de PSD și, oricum, indezirabili pentru Dragoș Chitic, care nu îi vrea în postura de conducători aleși la organizația muncipală și la județ.
Cert este că în acest moment discuțiile privind excluderea s-au amânat pentru data de 23 iunie, când dl. Bichineț a promis că va veni ( lucru puțin probabil) să asculte doleanțele organizației municipale.
O decizie s-a luat totuși în ședință, Cristian Sauciuc pierzând postul de președinte interimar, locul său fiind luat de Laurențiu Dulamă, fostul președinte de la județ, omul care a relansat în vara trecută PMP-ul și căruia îi datorează pozițiile majoritatea celor care acum ocupă funcții publice și de partid.
Poziția acestuia nu va fi una ușoară, el fiind ales vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț în urma unei înțelegeri care asigura o majoritatea PSD-ALDE-PMP. În mod sigur, ce se va întâmpla de acum îniante la nivel de județ va fi influențat de ostilitățile care au loc în PSD și de cine va face viitorul guvern. Iar votul celor din PMP s-ar putea să ajungă să conteze din nou. (V.B.)