”Nițică schimbare!”. Așa a fost percepută, de o parte din cadrele ISU Neamț, punerea la dispoziția șefului IGSU a colonelului Ioan Nițică. Au fost, ca peste tot, oameni care s-au bucurat la modificarea ”regimului” și, desigur, au fost și unii care s-au gândit la ”împrejurările determinante” și au realizat că, într-o zi, sistemul îi poate pune la zid extrem de rapid și pe ei. Nu se poate evalua proporția fiecărei categorii și nici nu este acesta scopul articolului, deși ea poate fi lesne intuită. Colonelul Nițică n-a fost un șef în preajma căruia subordonații să se simtă confortabil.
Educat în spirit militar de la 14 ani, a pus disciplina și onoarea mai presus de orice. Tăios, atent la detalii, dur și neiertător – asta e fața pe care o vedeau subordonații săi. Același colonel Nițică era, însă, zâmbet larg, cordialitate, aparentă obediență, când ajungea în preajma prefectului, indiferent cine era el, a președintelui Consiliului Județean, a primarului de Piatra Neamț, indiferent cine era el, și a altor oficialități, indiferent cine erau ele. Răspundea întotdeauna ”prezent” și nu întârzia niciodată. Chestiune de onoare. Și, probabil, de percepție a fiecărui oficial drept un superior.
În fine, același colonel Nițică a adunat tot felul de bombe de prin județul ăsta, cât timp a lucrat la Protecția Civilă, iar după înființarea ISU, din ianuarie 2005, și-a luat cizmele de cauciuc și a fost la inundații sau a coordonat intervenții dificile de stingere a unor incendii de amploare. Și, din păcate, au fost destule în ultimii 12 ani.
A făcut, indiscutabil, și greșeli, a avut poate prea multă încredere, în el însuși și în subordonații săi, dar a ținut în mână situațiile de urgență. N-a existat inundație pe o stradă, din Piatra Neamț cel puțin, sau un incendiu de amploare la care colonelul Nițică să nu fie prezent. Nu neapărat din obligație de serviciu. Putea foarte bine să se scufunde în munca de manager și să lase intervențiile pe seama prim-adjunctului și a șefilor de detașamente. N-a făcut-o și nici n-a mimat vreo secundă că este dedicat profesiei. Chiar așa stau lucrurile. A dovedit-o pe vremea când ISU Neamț era ”crud” încă, în 2008, când Siretul a măturat multe din așezările situate de-a lungul albiei și a lăsat oameni sub cerul liber, flămânzi, cu hainele îngropate în mâl și cu animalele înecate în bătătură. A dovedit-o la dinamitarea blocurilor de gheață de pe Bistrița, de unde toată lumea a plecat întreagă după misiuni. A dovedit-o, într-un fel sau altul, în fiecare zi cât a condus instituția. Și nu, colonelul Nițică nu este un erou. Este un om care și-a făcut treaba, mai bine sau mai puțin bine. Numai la incendiul de la fabrica de ciment din Tașca a urcat de vreo patru ori pe silozul unde era pericol să se extindă flăcările, ca să vadă exact cum trebuie acționat.
Exemplele sunt nenumărate, dar nu ne-am propus să-i facem un elogiu, ci doar o analiză. Totuși, recunoașterea meritelor sale a venit direct de la Președinția României, prin cele două ordine ”Bărbăție și Credință”, în grad de cavaler și în grad de ofițer, primite, prin decrete prezidențiale, în 2006 și în 2015.
”Sunt bucuros și mândru, pentru că este o mare onoare să fii decorat de președintele țării”, declara, în 2015, colonelul Nițică. ”Mă rog să-mi termin cariera cu fruntea sus, fără a compromite această distincție, și vreau să am convingerea că mi-am făcut datoria și mi-am onorat jurământul militar, singurul contract pe care l-am încheiat cu Statul Român”.
* Povestea unui dosar
Pe 4 mai 2017, colonelul Ioan Nițică a fost trimis în judecată de Parchetul Militar Iași, sub acuzația de ”omisiunea sesizării”. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Militar Iași, unde a parcurs procedura de cameră preliminară. Pe 21 iunie 2017, instanța a decis să respingă toate cererile și excepțiile formulate de ”inculpat” și a dispus începerea judecății. Pe 23 iunie, colonelul Nițică era deja pus la dispoziție, iar pe 26 mutat la București, unde va lucra, probabil, pe toată perioada procesului, având atribuții de serviciu stabilite de însuși șeful IGSU. Tot pe 26 iunie, colonelul Nițică a contestat decizia din cameră preliminară a Tribunalului Militar Iași, așa că excepțiile și cererile sale vor ajunge la Curtea Militară de Apel București. Abia după ce se va pronunța și această instanță, dosarul va ajunge la judecata de fond.
Dosarul penal întocmit pe numele colonelului Nițică are legătură cu fostul șef al Detașamentul Târgu Neamț, colonelul Dumitru Gavrilescu, atacat cu un cuțit de un țigan din Vânători, în timpul unei intervenții. S-a întâmplat în decembrie anul trecut, la un incendiu de locuință, la care s-au deplasat două echipaje de pompieri.
”Cineva, nu știu dacă dl. Nițică însuși sau cineva de la dispeceratul ISU, ne-a sesizat că este un scandal și comandantul de echipaj a fost atacat cu un cuțit”, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț. ”Fiind vorba despre un cartier locuit de romi, la fața locului au plecat mai multe echipaje de poliție, conduse de șeful Secției Rurale Târgu Neamț, și echipaje de jandarmi. Când au ajuns, una din mașinile de pompieri deja pleca, iar la cealaltă se făceau pregătirile de plecare. Nu era scandal, nimeni nu era agitat și, atunci, polițiștii l-au întrebat pe dl. Gavrilescu ce s-a întâmplat. Dumnealui a spus că nu l-a împiedicat nimeni să desfășoare intervenția, că nu a fost niciun incident, că nu are nimic de declarat și va raporta ce are de raportat pe cale ierarhică. În condițiile astea, polițiștii nu aveau niciun temei să sesiseze Parchetul Militar Iași. Ce să fi scris în sesizare? Că a fost un incendiu, la care s-au dus două echipaje de pompieri? Am făcut până acum sesizări la parchetele militare și pentru pompieri, și pentru jandarmi, și pentru MApN-iști, dar toți au declarat ce li s-a întâmplat. Aici, nimic! Iar polițiștii au întrebat dacă a fost doar scandal cu expresii injurioase – pentru că atunci aveau competență să aplice sancțiuni contravenționale conform Legii 61 – sau dacă a fost vorba despre amenințare sau lovire – ceea ce înseamnă ultraj. Cea mai clară dovadă că ei au procedat corect, conform atribuțiilor și competențelor, este faptul că acum nu sunt judecați alături de dl. Nițică. Dacă ar fi greșit, ar fi fost și ei acuzați de omisiunea sesizării”.
Colonelul Dumitru Gavrilescu s-a ales cu uniforma tăiată cu cuțitul, de țiganul căruia îi luase foc casa. Individul era furios că pompierii ar fi venit prea târziu și i-ar fi distrus acoperișul în căutarea unor focare ascunse. Pe surse, am aflat că, după incident, colonelul Nițică ar fi luat rapoarte de la pompierii care au fost de față la atac, dar nu le-ar fi înaintat, așa cum ar fi trebuit, Parchetului Militar Iași. Cel puțin nu ”de îndată”, așa cum prevede legea. Între timp, colonelul Gavrilescu s-a pensionat și tace. Este opțiunea sa.
Tot neoficial, am aflat că polițiștii și jandarmii, care au fost chemați să intervină în scandalul de la Vânători, au fost audiați de procurorul militar. Niciunul n-a fost acuzat de nimic.
Ceea ce n-am aflat este cine a sesizat, totuși, Parchetul Militar. Destul de reținut în declarații, cât timp dosarul este încă în faza secretă din camera preliminară, procurorul Gheorghe Prelipcean, șeful Parchetului Militar Iași, a spus: ”Noi am fost sesizați tot de către ei, cei de la Interne”.
Variantele sunt doar două. Poliția nu a făcut sesizare, Jandarmeria nici atât, prin urmare, mai rămân ISU Neamț și SIPI. Dacă este vorba despre SIPI, atunci treaba este clară, oficială, instituțională și ”conform legii”. Dacă este vorba despre ISU sau, mai bine zis, altcineva din cadrul ISU decât inspectorul șef, care tocmai este judecat pentru că n-a făcut sesizarea, nu poate fi decât un om de ”bine”, care a știut exact implicațiile noțiunii ”de îndată”. Sau, oricum, mai bine decât Ioan Nițică.
* IGSU se documentează
După câteva convorbiri cu purtătorul de cuvânt al IGSU, căpitanul Cătălin Chirca, nu am reușit să aflăm motivul oficial al punerii la dispoziție a colonelului Nițică și nici rațiunea pentru care acest lucru s-a întâmplat pe 23 iunie, când dosarul a fost înregistrat la instanță pe 5 mai. În final, dl. Chirca ne-a solicitat întrebările în format regulamentar, conform Legii 544. Ceea ce am și făcut. Așteptăm răspuns, evident ”de îndată”.
Întrebările sunt:
– Când a fost înștiințat IGSU despre trimiterea în judecată a colonelului Ioan Nițică?
– Care este, oficial, motivul pentru care a fost pus la dispoziție și cât va dura această stare de fapt?
– Ce se întâmplă în cazul unei condamnări, chiar cu suspendare, conform regulamentelor militare?
– A fost raportat la IGSU incidentul din timpul intervenției la un incendiu din Vânători, Neamț, în decembrie anul trecut, incident care face obiectul dosarului penal? Trebuia să fie raportat, fiind vorba despre ultraj?
LATER EDIT: IGSU a răspuns, prin Gabriela Tohănean, responsabil cu aplicarea Legii 544/2001, că, în conformitate cu statutul cadrelor militare, colonelul Ioan Nițică a fost pus la dispoziție, pentru că a fost trimis în judecată pentru ”fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției”.
”Trimiterea în judecată, în stare de libertate, a colonelului Ioan Nițică, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Petrodava» al județului Neamț, a fost comunicată instituției noastre prin adresa Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar, emisă la data de 04 mai a.c. și înregistrată la IGSU în data de 09 mai a.c. (…) Facem mențiunea că, în ipoteza condamnării, inclusiv cu suspendare, a cadrelor militare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sunt incidente dispozițiile art. 87 ale actului normativ mai sus amintit, care prevăd faptul că «Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate condamnați prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum și cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amendă se trec în rezervă sau direct în retragere»”.
Ce implică trecerea în rezervă și ce anume înseamnă pentru un militar de carieră trecerea direct în retragere, citi aici.
7 comentarii
Ioan Nițică? Un profesionist adevărat …! Este unul dintre puținii oameni pe care i-am cunoscut și întâlnit în Neamț care avea/ are simțul datoriei, al respectului pentru lege.
Da, din pacate, aceleasi “proceduri” pentru inlaturarea oamenilor competenti! Si, ca de fiecare data, cei care ii cunosc activitatea TAC!
Este unul din managerii foarte buni,a unei instituții din județul Neamt.Este lesne de înțeles că a deranjat puternic pe cineva…În interiorul instituției nu este văzut foarte bine, din diferite motive subiective, însă omul si-a făcut mereu treaba…A știut sa păstreze imaginea instituției nepătat.
Ar putea fi vorba de vreo rana nevindecata de pe vremea fuziunii dintre pompieri si apararea civila.
Se stie ca la militari ranile de acest fel se cicatrizeaza greu.
UN PROFESIONIST DESAVARSIT, DE 7 STELE, RESPECT!
Gavrilescu e baza..😀😀😀
Eu merg pe ipoteza ca Nitica a fost “sapat” din interior. Este vremea schimbarii si cineva nu mai are radbadare. In plus, Nitica este militar prin excelenta, provenit din MApN, nu pompier (desi, cu numele, si ei sunt socotiti tot militari), fapt care genereaza inca unele resentimente. Pacat de el, era foarte corect, dar poate si putin prea orgolios. Cand a fost intrebat daca vrea sa mearga la Bucuresti, pe o functie mai mare, a refuzat. Asa este viata…