Fostul șef al Poliției Piatra Neamț, comisarul-șef Cezar Filip, s-a retras din poliție și este în așteptarea deciziei de pensionare. Ofițerul, care a lucrat ani buni la judiciar și apoi la economic, a fost în mijlocul unui scandal, în luna martie a anului 2014 (detalii, aici), după ce și-a pierdut cumpătul și a lovit-o pe Ana Maria Tănase, o infractoare cercetată, la vremea aceea în nu mai puțin de 20 de dosare penale (detalii, aici). După ce imaginile, surprinse de camerele de supraveghere de la Poliția Piatra Neamț, au devenit publice, prin grija unor băieți care au vrut să scape de Cezar Filip, ofițerul a demisionat. Ulterior, a fost pus la dispoziție, întrucât era cercetat pentru purtare abuzivă, dar dosarul a fost transferat la DIICOT Neamț – instituția competentă să ancheteze persoanele care au furat filmulețul din sediul poliției.
În ultimii 3 ani, Cezar Filip a lucrat tot la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, de unde a plecat când a câștigat concursul de șef al Poliției Piatra Neamț. Stresul, însă, un dușman de temut pentru afecțiunea de care suferă, și-a spus cuvântul și starea sa de sănătate s-a degradat, așa că singura soluție pentru a-și purta de grijă era renunțarea la carieră, ceea ce a și făcut. (C.M.)
Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital
- Accident pe E85 între o autoutilitară și un TIR
- Bacău. Descoperire macabră în timpul unei intervenții a pompierilor: două persoane carbonizate
- Operațiunea „Jupiter 6” – ziua a patra. Aproape 400 de percheziții în dosare cu prejudicii toate de peste 33 de milioane de lei





