”Orice inteligență are nevoie de un suport energetic pentru a se exprima. Pentru ca o informație din câmpul informațional exterior să se materializeze în structura sau funcționalitatea unui organism, trebuie să existe, în mod obligatoriu, și un câmp energetic modulat în semnale purtătoare de informație. Orice câmp informațional presupune, ca urmare, și un câmp energetic. De aici rezultă forța sa de acțiune concretă, exercitată asupra unui substrat. Nici o informație din Univers nu este lipsită de un suport material sau energetic. Chiar gândurile, ideile noastre, după cum am discutat, sunt reale forțe de acțiune, câmpuri energetice care se propagă în spațiu, spre alte creiere, emise odată cu simbolurile lor semantice” – Dumitru Constantin Dulcan, ”Inteligența materiei”.
* Berbec
Iubirea este tema centrală a acestui sfârșit de iulie. Soarele, Marte, Mercur se află acum în Casa iubirii adevărate a Berbecilor. Se vor declanșa o serie de evenimente sociale și familiale interesante.
Banii vor ajunge la Berbeci în cele din urmă, dacă nu vor fi blocați de diverși intermediari, care pot fi din familie, de la firmă sau terțe persoane rău intenționate. Toate se vor rezolva până pe 31 iulie.
Starea de sănătate este în creștere pentru Berbeci. Doar anturajul îi poate afecta acum pe stare de vitalitate mentală sau fizică.
O vacanță le este necesară. Vor fi destule impedimente, dar, în final, nativii se vor putea bucura de câteva zile de relaxare.
* Taur
Știri financiare pozitive apar în weekend-ul 29-30 iulie. Taurii pot permite prietenilor să le organizeze o întâlnire. Una pe nevăzute, pentru nativii care sunt în căutarea unui partener. Altfel, Taurii care caută dragostea vor aștepta până pe 19 septembrie, când astrele le oferă mai multe șanse. Dacă iulie a fost orientată către casă, familie, august aduce Taurilor călătorii și romantism.
Începând cu 31 iulie, Venus se mută în Rac, un semn compatibil cu nevoile Taurilor. În august, apar evoluții în familia nativilor, dar și la locul lor de muncă. Nimic nu mai este cum a fost, iar Taurii deja încep să cunoască acest fapt.
* Gemeni
Comunicarea aduce productivitate Gemenilor în ultima decadă a lui iulie. Din 20, Marte traversează Casa comunicării nativilor și o va ține așa până pe 5 septembrie. Gemenii excelează acum la editare, transcriere, traduceri, oratorie. Marte se află deja în Leu, dând tonul dorit de nativi.
Gemenii au o atitudine aventuroasă, care se transpune în realitate. Cei care sunt într-o relație trebuie să fie atenți la ce doresc să realizeze pe plan sentimental: o despărțire sau o aventură.
Venus se plimbă deja prin Gemeni, până la sfârșitul lunii iulie. Ei se mai pot bucura de atenția celorlalți, de complimente, de faptul că ies în evidență.
Weekend-ul 29-30 iulie vine cu oferte în favoarea lor.
* Rac
Sfârșitul de lună aduce pentru Raci vești bune, din domeniul inovațiilor, al invențiilor, al industriei. Racii care lucrează în aceste domenii au de câștigat un contract sau recunoaștere. Se recomandă Racilor să evite să-și perieze șeful sau să flirteze cu acesta. Se pot petrece accidente grave, emoționale sau pe linie de serviciu.
Venus intră în Rac pe 31 iulie și va rămâne acolo până pe 25 august. Romantismul îi învăluie pe nativii zodiei la sfârșitul lui iulie și începutul lui august. Dacă au programat acum concediul, lucrurile sunt aranjate cum nu se poate mai bine.
Venus va traversa Casa secretelor Racilor. Nativii sunt tentați să înceapă acum o afacere. Toate lucrurile bune vin la cei care au răbdare, așa spunea un proverb.
* Leu
Marte are forță maximă acum în constelația Leului. Doar nativii par să uite acest aspect, anume că sunt ajutați de astre cu energie, vitalitate, pentru a depăși toate obstacolele. Unii asteroizi au emisii energetice, care pot induce persoanelor stări depresive, plictis. Leii se află în acest vârtej cosmic de vreo două săptămâni, dar acesta nu reprezintă un motiv serios să nu facă nimic. Voința este un factor anihilator puternic al influențelor cosmice pozitive și negative.
Weekend-ul din 29-30 iulie vine cu chef de călătorie pentru Lei. Dacă vor fi însoțiți și de un prieten, se vor simți mai mult decât bine.
* Fecioară
Venus se află în Casa carierei Fecioarelor până pe 31 iulie. Există suficient timp pentru nativii care au întârziat să-și depună cererea de transfer sau cererea de mărire de salariu. Persoane importante vor fi interesate de soarta lor, le vor propune posturi sau responsabilități deosebite. Frica îi poate îndepărta pe nativi de un salt în carieră.
Venus și Uranus lucrează împreună pentru Fecioare, pe 30 iulie. Chiar dacă este weekend, cariera nativilor va fi influențată și pe 28, dar și pe 31 iulie. Romantismul nu este punctul lor forte acum, cu toate acestea ei se pot căsători, logodi sau pot primi prietenia unei persoane de care sunt atrași.
* Balanță
Nativii primesc o a doua șansă spre sfârșitul lui iulie, când Venus face turul constelației Gemenilor, compatibilă cu Balanța. Acum se poate pleca într-o călătorie fără riscuri suplimentare, doar relaxare.
Din 29 iulie, adică în weekend, Balanțele au favorizate flirturile, distracția. Duminică, spre seară, apar semne care îi trimit pe nativi să deschidă programele de lucru sau calculatoarele pentru a face ceva comerț. Venus și Uranus produc efecte în această zonă a horoscopului, care se ocupă de tranzacționare, comerț, afaceri.
Starea de sănătate a nativilor le poate juca feste acum, de aceea se recomandă hidratare, alimentație fără grăsimi, fără zahăr.
* Scorpion
Sfârșitul de lună nu este favorabil nativilor din Scorpioni. Agitații, dispute, gânduri îi asaltează pe nativi. Pe 30 iulie, chiar dacă este duminică, nativii pot primi ceva bani pentru munca depusă, dar acesta nu e un reper.
Luna în tranzit prin Scorpion și strălucirea lui Venus sunt în continuare puternice la sfârșit de iulie. Nativii atenți vor reuși să cearnă ce le trebuie din ce le oferă astrele. În acest fel, își vor recâștiga stima de sine.
Venus, în Rac din 31 iulie și până pe 26 august, ajută componenta lirică din Scorpioni. Călătoriile amplifică, avantajează ceea ce oferă Venus în această perioadă.
* Săgetător
Venus se află în Casa relațiilor nativilor din Săgetător până pe 31 iulie, netezind interacțiunile cu partenerul acestora. Sfârșitul de lună poate fi folosit de nativi într-un weekend prelungit cu persoana iubită sau cu un partener de afaceri. Ambele situații vin în ajutorul nativilor, care sunt oarecum confuzi în relațiile lor.
Romantismul din 29-30 iulie, când Venus se află în Gemeni, nu lasă loc de interpretări pentru Săgetători. Acum este momentul pentru ca nativii să cadă de acord cu persoana iubit, asupra unui subiect delicat pe care ei îl au de ceva timp. Uranus se află acum în Casa iubirii, iar Venus declanșează scânteia care aprinde focul!
* Capricorn
Planetă a surprizelor, Uranus intră în comunicare cu planeta dragostei, Venus, în weekendul din 29-30 iulie. Acest weekend are toate ingredientele pentru a deveni memorabil pentru nativi. Apar evoluții neașteptate, pozitive, din toate punctele de vedere.
Cheltuirea banilor pare să fie acum lucrul important pentru Capricorni. Au microbul shopping-ului luat de la ceva asteroizi care s-au apropiat prea mult de Terra. Dar vor fi și achiziții importante, de folos pentru ei.
Starea de sănătate s-ar putea îmbunătăți printr-o cură de mare/ munte în august. Se recomandă atmosfera uscată, deoarece plămânii sunt sub influența lui Mercur. Iar Mercur își face de cap acum.
* Vărsător
Marte, în Leu până pe 5 septembrie, îi ajută pe Vărsători să recupereze timpul pierdut cu persoana iubită. Acum este momentul pentru ei să acorde mai multă atenție partenerului lor romantic, să plece cu el în vacanță, de preferință singuri, fără copii sau rude. Gemeni este semnul care îi ajută pe Vărsători cel mai mult în probleme de dragoste. Iar în Gemeni se află Venus, până pe 31 iulie. O combinație care nu lasă loc de greșeli pentru Vărsători.
Banii nu sunt o problemă acum pentru nativi, dar plângerile lor, că nu au ce cheltui, irită pe toată lumea.
* Pești
Marte, în Leu din 21 iulie, e cu implicații în Casa serviciului, a muncii, a sănătății, a crizelor existențiale a Peștilor. Acum este momentul pentru a lua măsuri preventive în ceea ce privește sănătatea Peștilor, prevenții pentru modul cum utilizează banii, pentru felul în care își organizează viața. Nativii trebuie să iasă din tiparul lor, chiar dacă este greu, deoarece există riscul să se petreacă lucruri neplăcute.
August aduce noi provocări, noi căi de explorat. Peștii pot începe un program de relaxare, sport în aer liber, piscină, regim pe bază de sucuri naturale etc.
Cariera nativilor se află acum într-un moment prielnic pentru a exploda într-un mod pozitiv. Deci, atenție la serviciu!