Înainte de a intra în amănunte privind afacerile din Ștrandul Municipal din Piatra Neamț – sezonul este abia la început -, este obligatorie o continuare cu ”Afacerea Gessica”, derulată de-a lungul a mai bine de 9 ani, la intrarea în baza hipică.
În ediția trecută, prezentam date despre activitatea de la Gessica, acuzele care i se aduc și câteva întrebări, de bun simț, am zice:
– Cum a putut funcționa Gessica în baza hipică, din anul 2008-2009, fără a avea toate documentele necesare funcționării?
– Cum a trecut peste controale riguroase ale autorităților sanitare, având în vedere locul unde își desfășura activitatea, profilul ei, faptul că, în timpul competițiilor, aici veneau foarte mulți copii, nu doar adulți?
– Cum se pot justifica cifrele de afaceri declarate, foarte mici, în condițiile în care obișnuiții zonei știu cât de greu era de găsit un loc pe terasă vara?
– Care a fost relația de afaceri și interese dintre cei care au gestionat ștrandul, baza hipică și Gessica?
Trebuie să spunem că au existat mai multe reacții în legătură cu această anchetă jurnalistică. Aproape toți cei care au sunat au făcut trimitere la oamenii care au condus Primaria Piatra Neamț, la cei care au avut putere de decizie în unele societăți ale primăriei, la ceea ce ei au numit ”mafia turismului nemțean”. Unul dintre ei a sugerat chiar titlul materialului de astăzi, ”Goldland – țara de dincolo de lege”.
* Gessica, un chiriaș cu pedigree
Povestea terasei cu căsuțe și foișoare de la intrarea în baza hipică este tipică pentru acest gen de afaceri la Piatra Neamț. Activitatea turistică în ștrand, de cazare în căsuțe, trebuia să se supună unui regim strict de autorizare, potrivit statutului Autorității Naționale pentru Turism, Piatra Neamț având statutul de stațiune turistică de interes național.Gessica n-a avut regimul strict, nici autorizare, dovadă că a și fost sancționată de ANT, ce-i drept, mai mult simbolic, pentru o singură factură descoperită în extrasezon!
Partea cealaltă, de alimentație publică, are un cu totul alt statut de autorizare, care implică mult mai multe lucruri. Personalul trebuie să fie ”testat” din punct de vedere sanitar, trebuie să existe un minimum de condiții de păstrare a alimentelor, să există apă curentă, cu contract, alimentare cu energie electrică tot așa, etc. În ce măsură au fost respectate aceste lucruri de cei de la Gessica și cum au controlat autoritățile publice competente în domeniu e o cu totul altă realitate.
Cazul aduce foarte mult cu cel al faimoasei Crâșme Domnești, care a funcționat – și se pare că se pregătește să funcționeze iar – în nasul tuturor autorităților, pe platoul Curții Domnești, fără s-o vadă nimeni competent, fără să se lege nimeni de ea, că oameni importanți gestionau treburile pe acolo, într-un sistem bine pus la punct.
Revenind la Gessica, atunci când, în 2014, se încheia un act adițional, pentru închirierea a 1.000 mp teren în ștrand pentru trei ani, deci până în 2017, terenul respectiv era deja scos la vânzare de ANAF! Scandalul era deja public.
Practic, prin acest act, Perla Invest permitea unei societăți să folosească un teren despre care știa sigur că va fi scos la vânzare. De ce a făcut asta un director cu experiența lui Cătălin Goldan? Care să fie motivația unei asemenea manevre contractuale, în condițiile în care Gessica era bine instalată în baza hipică și nu-și făcuse nimeni probleme până atunci?
Pot exista două explicații. Prima ar putea avea în vedere intrarea într-un pospai de ilegalitate cu Gessica, care nu mai avea fel de contract, dar voia să reînceapă sezonul și, cum ANAF era cu ochii pe zonă, era nevoie de hârtii. Ar fi o explicație pentru motivele care au stat la temelia adiționalul încheiat pe trei ani. A doua explicație ar putea fi că, prin acest act adițional, se încerca un fel de ”legare de glie” a societății, care să-i ofere ipotetic drept de preemțiune în momentul vânzării terenurilor. Nu este exclusă nici o înțelegere cu firma deținătoare a activelor de la baza hipică, a celebrului primar Mărincuță din Sibiu, pentru a întârzia acțiunea celor de la ANAF.
Indiferent de explicația aleasă, cert este că Gessica rămâne în continuare cu activele la butoanele intrării în Baza Hipică, chiar și după ce terenul s-a vândut către Grup Est Security. Noul proprietar al terenului face un contract de comodat cu titlu gratuit, cu două persoane juridice, prezentate de Costache Lupu, directorul bazei hipice, care se spunea că vor continua activitatea pe activele celor de la Gessica.
Deși nimeni nu vrea să spună cine sunt cele două societăți, se poate deduce că este vorba despre HCM Invest SRL și ACM MAG Invest SRL.
Potrivit controlorilor de la Autoritatea Națională pentru Turism, cele două societăți aveau primite în chirie căsuțele și foișoarele, pentru perioada 2014 – 17.08.2016, dar fără a putea prezenta acte și documente din care să rezulte facturarea și încasarea chiriei. Altfel spus, în plină efervescență de luptă împotriva evaziunii fiscale, o autoritate a statului roman descoperă posibile plăți ”la negru”, dar nu i se pare nimic neobișnuit în asta.
Nu se poate preciza exact cât a durat mariajul de conveniență între Gessica și cele două societăți, dar, în 2016, apare o cerere de evacuare a chiriașului, care se judecă destul de repede, în noiembrie Tribunalul transând lucrurile. Chiriașul pleacă de la Gessica în vecinătate, pe terenul celor de la Tranzitour, unde funcționează și astăzi.
* Poliția locală – drastică, intransigentă și bine îmbrăcată
Conflictul dintre Gessica și chiriașul ei are și conotații comice. Chiriașul lucrează pe terenul de la Gessica, nu-i plătește chiria ”la negru” și este reclamat la… Poliția Locală. Aceasta răspune prompt la reclamație și, pe 1 iunie, se efectuează un control la ACM MAG Invest – de fapt, acasă la Gessica -, ocazie cu care se constată că aici aveau loc activități de alimentație publică fără avizele necesare (DSP, DSV, acord de funcționare de la primărie etc.), așa că i se aplică amenda regulamentară de 400 lei, contestată în instanță, dar fără succes. Sperietura nu a funcționat, așa că Poliția Locală, compartimentul Economic, revine, constată același lucru, dă amendă – contestată și ea, tot degeaba -, iar povestea merge mai departe.
Directorul Poliției Locale Piatra Neamț, Eugen Pancu, susține că, din moment ce instanța a constatat justețea amenzilor, totul este în regulă. Și că nu are nimic să reproșeze oamenilor săi.
Insistând, totuși, ni s-au dat asigurări că activitatea de control preventiv a fost extrem de eficientă în zonă, chiar dacă asta a fost singura firmă controlată în tot anul 2016 în ștrand! Evident, anul acesta există un plan bine pus la punct și se vor face verificări la sânge. Asta după ce s-a scris că sunt probleme în ștrand, din acelea care, dacă ar fi fost controlate anul trecut, acum n-ar fi avut nevoie de comisii de anchetă.
Desigur, pentru novici și oameni neobișnuiți cu rigurozitatea controalelor făcute de Poliția Locală, s-ar putea ridica întrebarea de ce un polițist care constată o neregulă, într-o zonă plină de activități similare, nu are curiozitatea să vadă dacă mai există și alți posibili contravenienți.
Reacția rapidă a Poliției Locale la reclamația celor de la Gessica ar putea fi, însă, citită și în registrul unui gest plin de curtoazie față de o firmă aflată în sfera de interese a administratorului de la Gessica. Vorbim aici despre Carteno Com SRL.
Administratorul și acționarul de la Gessica, dna Anamaria Mihaela Ilioaia, este acționar și administrator și la Carteno Com, care, de vreo câțiva ani, face cămăși, geci și pantaloni pentru toți polițiștii locali pietreni, inclusiv pentru cei de la compartimentul Economic. Și, se știe foarte clar, un polițist care nu se simte bine în uniformă nu lucrează la capacitate maximă.
* Cum a rezistat Gessica în ștrand?
Simplu! A avut conexiunile necesare pentru a rezista și toate organele de control știau că le are. A fost alături de organizatorii de gale hipice în bază, pentru că orice competiție îi aducea venituri substanțiale. Într-un loc unde nimeni nu-și bătea capul decât cum să încalce legea sau să o ocolească în mod elegant, s-a putut descurca fără probleme.
Cum spuneam, în acest moment, căsuțele, foișoarele și restul mobilierului ocupă terenul de la ștrand. Administratorul special de la Perla Invest, dl. Lucian Morozan, ne-a declarat că, acum ceva timp, a trimis o somație să fie eliberat terenul, iar zilele acestea se pregătea să trimită o adresă, prin care să ceară o chirie pentru tot. Având în vedere că spațiul este ocupat de mai mult timp, probabil ar trebui să ceară chiria retroactiv sau, mai bine, să ceară în compensație două-trei căsuțe. Mai ales că acestea au fost deja scoase la vânzare, la rubrica de anunțuri a unui cotidian local. La 1.200 de euro bucata, cu tot ce e înăuntru, de la pat până la perne și pături.
Valentin BĂLĂNESCU