Directorii de școli care au primit fonduri pentru reparații și îmbunătățiri au intrat în linie dreaptă cu igienizarea grupurilor sanitare, a holurilor și chiar cu zugrăvirea unor săli de clasă. S-au mai făcut mici reparații ale mobilierului, s-au schimbat neoanele și s-au realizat și alte ”dregeri” curente. Toate acestea, pentru ca noul an școlar să înceapă în cele mai bune condiții.
Prof. Constantin Ciprian Neța, directorul Școlii nr. 2 din Piatra Neamț, spune că elevii vor fi primiți în clase curate. ”Noi ne-am împărțit bugetul așa cum trebuie. La Școala din Văleni, care aparține tot de noi, am reușit să terminăm renovarea exterioară, iar la sediul Școlii nr. 2 se lucrează în prezent la igienizare băilor pe care o facem an de an. Suntem pe cale de achiziționa niște calculatoare noi pentru că dotarea tehnică existentă s-a învechit. Este nevoie de fonduri mai multe pentru că, la un moment dat, ar trebui să avem în vedere și instalația termică, la fel și cea electrică la unul din corpuri”.
”Suntem în grafic cu lucrările de igienizare. Mai avem o lucrare pentru care am primit un discount mai mare și așteptăm meseriașul să înceapă reparațiile la două holuri. Când elevii se vor întoarce în bănci, totul va fi gata”, a dat asigurări prof. Monica Pricopie, directoarea Școlii ”Alexandru Podoleanu” Podoleni.
La Școlile Borlești și Mastacăn vor urma ample lucrările de reabilitare și modernizare. ”Am igienizat toaletele, holurile de la școli și sălile grădinițelor. Noi avem în curs de începere și două proiecte de reabilitare, modernizare și dotare la Școliile din Borlești și Mastacăn, cu finanțare primită în cadrul celei de-a doua etape a Programului Național de Dezvoltare Locală”, a declarat prof. Ionel Pătrunjel, directorul Școlii Borlești. (Ana MOISE)