Piatra Neamț de acum și de altădată

Anii ’20-’30 au însemnat pentru Piatra Neamț investiții masive în instituțiile de învățământ, perioada când s-au inaugurat cele mai multe clădiri, multe din ele și astăzi în picioare, în care învățau copiii din oraș. Din consemnările rămase de atunci, se pot găsi similitudini cu anumite practici de astăzi, în special în privința limbajului oficial și pompos, deosebirea fiind că, probabil, discursurile de atunci erau mai sincere ca acum, nu simple obligații. O altă deosebire, de fond, se poate evidenția la construcțiile în sine. Ce s-a făcut atunci e încă trainic și frumos și doar neglijența și amatorismul în păstrarea patrimoniului au săpat brazde adânci, în vreme ce, azi, mărețele reabilitări termice de școli, reparații capitale și investiții termopanizate nu rezistă nici cât garanția la un pahar de iaurt. (D.O.)

* Inaugurare la Liceul de Fete, acum Colegiul ”Calistrat Hogaș”

Zilei de luni, 22 octombrie 1928, i-a fost hărăzită sărbătorirea unui mare eveniment în viața școlară a orașului Piatra Neamț: inaugurarea noului sediu al Liceului de fete, actualmente Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”.

Iată cum era consemnat evenimentul care a deschis porțile noii clădiri a Liceului de Fete, unitate de care răspundea atunci, ca director, Eugenia P. Popovici: «Învățământul secundar a înscris o nouă izbândă în calea înflorită a propășirii lui, iar populația acestui oraș, ca și a județului nostru, a dobândit încă un motiv de bucurie pentru înlesnirile culturale puse la dispoziție, cu atâta trudă și spirit de sacrificiu, de către conducătorii ei sufletești.

Deși s-a inaugurat numai o aripă a acestui local, totuși cele cinci săli de clasă, încăpătoare, luminoase, prevăzute cu tot confortul și mobilierul modern, cu parchet pe jos, cu sobe de teracotă, cu pupitre solide, cu instalație de lumină electrică, oferă toate posibilitățile pentru un învățământ plăcut, rodnic și sănătos».

Festivitatea de inaugurare, începută la ora 11, s-a desfășurat într-una din sălile noului edificiu, în prezența «tuturor invitaților: preoți, profesori, profesoare, ofițeri, doctori, avocați, autorități administrative și polițienești. La ora 11 sosind domnul inspector-școlar Gh. Gavrilescu și domnul prefect L. Pșepelinschi, se începe serviciul religios al sfințirei apei de către trei preoți și diaconi în frunte cu Părintele Protoiereu Gh. Popovici. Ca un ecou al acestui serviciu religios, muzica militară de sub comanda domnului locotenent Mareș intonează la sfârșit duioasa și vibranta Rugăciune».

Primul cuvânt l-a rostit directoarea Eugenia P. Popovici. ”Solemn și hotărât”, ea a prezentat importanța acelei zile în istoria Liceului de Fete, care fusese înființat în anul școlar 1923/1924, și a vorbit «despre cultura și educația solidă care se realizează în cadrul liceului și de care au dat dovadă primele absolvente de anul acesta, reușite la bacalaureat în proporție de 74%, cu o purtare exemplară tot timpul anului».

Desigur, nu puteau lipsi curtoazia oficială și nici mulțumirile pentru oficialități. Eugenia Popovici a mulțumit Ministerului Instrucțiunii, prefectului, parlamentarilor, Comitetului Școlar, precum și «domnului dr. Comaniță, care, ca prefect în guvernarea trecută, a cedat 4.000 m de teren cu 50 lei m pentru clădirea acestui nou local».

Și atunci, la fel ca astăzi, curtoazia era reciprocă. Inspectorul școlar Gh. Gavrilescu a evidențiat meritele profesoarei Eugenia Popovici și ale Comitetului Școlar pentru ridicarea noului sediu, «importanța zilei acesteia în istoricul învățământului, menirea acestei școli în educația fetelor și stăruința către autorități, către domnul prefect, de care afirmă că și-a făcut în parte datoria și către comitet, ca să lucreze mai departe cu aceeași râvnă pentru întregirea proiectului noului local de școală».

Prefectul L. Pșepelinschi a urat spor la muncă profesoarelor și elevelor, mulți ani M.S. Regelui, Înaltei Regențe și ministrului Instrucțiunii, dr. Angelescu. «Muzica intonează iarăși imnul regal,ascultat cu pietate de întreaga asistență. Se servește apoi invitaților o gustare bogată, muzica militară distrând asistența cu diferite arii ocazionale.» (pr. Gh. Verșescu, Avântul, 29 octombrie 1928).

* Școala Normală de Învățători – ”un focar infecțios de ruinat sănătatea”

În prima zi a anului 1931, s-a dat în folosință noul sediu al Școlii Normale de Învățători, «amplasat pe o terasă a terenului din Dărmănești, care le oferea o frumoasă perspectivă elevilor și profesorilor».

Lucrările de construcție au durat 7 ani și s-au făcut destul de greu, fiind executate în regie de antreprenorul Carol Zani. Au început în vara anului 1923, când s-a obținut un avans de 500.000 de lei de la Minister.

Cu trei luni înainte de inaugurare, noul edificiu era prezentat de Constantin Turcu, în ziarul Avântul, ediția din 31 octombrie 1930:

«Săli mari, spațioase. Săli de clasă, meditație, laboratoare. Dormitoare, sufragerii, bucătării, magazii, pivnițe. Mobilier nou, lumină, apă. Curte mare cât toate zilele și teren întins pentru cultură. Bieții copii!

E mai mult decât un dar providențial această nouă clădire, pentru sufletul lor, pentru sănătatea lor și pentru dezvoltarea lor fizică. Când vor ieși din vechea clădire, vor crede că au scăpat din temnițe. Căci nimic sănătos și confortabil, nimic îndemânatec și nimic din atmosfera de școală n-au avut seriile de învățători cari au ieșit până acum. Ci, dimpotrivă, șederea în școală le era nefastă, un mijloc de sălbăticire, de abrutizare și un focar infecțios de ruinat sănătatea, robustețea morală și fizică. Copiii de țăran – copiii de munte și de șes – robuști, plini de viață și energie, bronzați de soare și căliți de vânturi aspre, veniau de se sfrijiau, se anemizau și se ftiziau în cocina care a ținut loc de școală până acum.

Perseverența domnului director N. Stoenescu și a acelor cari l-au ajutat întru terminarea noului local, este o binecuvântare. Copiii îl vor pomeni cu admirație, iar părinții se vor descoperi dinainte-i cu respect.

Domnul Stoenescu să nu fie îngrijorat de girul celor aproape 800.000 lei pe care l-a dat, personal, pentru isprăvirea localului. Părinții nu-l vor lăsa. Și, pe deasupra, va avea marea mulțumire sufletească de a fi făcut o mare operă de cultură socială.

Începută sub Partidul Liberal, școala aceasta, nouă, a fost terminată sub național-țărăniști. Emoționant ar fi ca acești doi miniștri să ia parte la inaugurarea care se apropie. Deoparte cărămidarul – doctor Angelescu, fost ministru al școalelor, de alta, domnul Costăchescu – ministrul contra școalelor».

* Sediu pentru Școala Normală Învățătoare la 13 ani de la înființare

Spre deosebire de învățători, viitoarele învățătoare aveau să aștepte câteva luni în plus până la mutarea într-un spațiu propriu. Consemna prof. Paul Vasiliu, în ”Monografia Școlilor Normale din Piatra Neamț 1912-2002”:

«Lucrările au fost terminate la 1 septembrie 1931, iar în curs de o lună a fost mutat mobilierul și s-a făcut curățenie, astfel că, la 1 octombrie, a putut avea loc solemnitatea deschiderii cursurilor în localul propriu al școlii, una dintre cele mai însemnate zile din viața acestei instituții.

În cuvântarea rostită cu această ocazie, directoarea Eufrosina Săvescu, care-și vedea împlinit visul pentru care luptase atâta, spunea: ”Astăzi, când școala noastră pășește în al 13-lea an de existență, ea are, în sfârșit, negrăita fericire de a vă primi în localul său propriu. Această fericire am început să o întrezărim când s-a pus temelia acestui local, și ea a fost farul nostru călăuzitor și idealul care ne-a încălzit sufletele și ne-a oțelit voința de a înlătura toate necazurile”. (…)

Școala era împovărată de mari datorii, contractate pentru terminarea localului. Din cauza lipsei de fonduri, primăria a întârziat aducerea cablului electric și a conductei de apă, de la Școala Normală de Băieți la cea de Fete, încât în primele zile au fost utilizate lămpile cu petrol, iar apa a fost cărată cu butoiul.

Mult timp școala nu a dispus de un mijloc de transport pentru profesori, care erau nevoiți să parcurgă pe jos 3-4 km la dus și tot atâția la întors. De aceea, cu timpul, unele cadre didactice au emigrat la școlile din oraș, mai ales la Liceul de Fete, fiind înlocuite cu suplinitoare, acest fapt aducând prejudicii procesului de învățare, îndeosebi la fizico-chimice, matematică, muzică, desen, obiecte la care detașările au continuat până în 1938».

Lucrările la Școala Normală de Învățătoare au început în 1924, după ce proiectul a fost scos, inițial, la licitație și adjudecat de antreprenorul Carol Zani. «Ministrul C. Angelescu a trimis 500.000 de lei, ca prim fond, și a dispus ca lucrarea să se facă în regie. Subcomitetul Școlii Normale de Învățătoare, format din directoarea Eufrosina Săvescu, preotul de la Dărmănești, Petru Bălănescu, care era membru în comitetul școlar, și ing Niculescu-Dacu, găsește soluții practice, care să micșoreze cheltuielile privind aprovizionarea cu apă și fabricarea cărămizilor. S-a aprobat planul tip nr. 1, cu trei pavilioane: școala normală, școala de aplicație și locuința directoarei.

Din cauza fondurilor insuficiente, lucrările au durat mulți ani și, în toată această perioadă, cursurile s-au desfășurat în diferite localuri din oraș, puse la dispoziție de alte școli sau închiriate, dar, cu toate dificultățile, activitatea școlară a continuat pe o linie ascendentă.

Acum s-au pus bazele atelierelor de țesătorie și de lucru de mână, care, prin calitatea lucrărilor prezentate la diferite expoziții, au dus faima școlii în toată țara. În anul școlar 1924-1925, maestrul Iosef Kampel, cunoscător al tuturor instrumentelor, a reușit să înjghebe o orchestră, care a început un repertoriu popular, ajungând apoi să execute piese muzicale clasice. Cele mai mari succese le-a obținut corul mixt, format  din elevi de la două școli normale și condus de talentatul prof. Gh. Dimitriev, care, la concursul pe țară din 1928, organizat de Societatea ”Tinerimea Română”, a obținut premiul întâi și medalia de aur, întrecând coruri cu o veche tradiție».

Din 1955 și, respectiv, 1956, în cele două clădiri au funcționat Casele de Copii, Fete și Băieți.

* Școala Primară nr. 1 de băieți – de la ”ruină gata să se prăbușească peste copii” la Muzeul de Artă

Clădirea care acum adăpostește Muzeul de Artă a fost inaugurată pe 1 decembrie 1930, ca Școala Primară nr. 1 de băieți ”Lascăr Catargi”, prin ”sârguința și ajutorul lui G.V. Măcărăscu, deputat, primar fiind V. Ioaniu”.

Arhitecții care au proiectat-o au fost Roger Bolomey și Fr. Droz, constructor fiind Carol Zani și Vicenzo Puschiasis sculptorul decorator.

«Lângă catedrala orașului, de câteva săptămâni, a început să scânteie un edificiu, ca o podoabă cu pietre scumpe, în razele de soare ori în întunericul nopții. E școala primară, pe care a durat-o domnul Gică Măcărescu în locul ruinii ce stătea gata să se prăbușească peste copii – muguri de viață nouă – ai orașului nostru».

Inaugurarea noii școli n-a stârnit interes prea mare la București, fiind prezent doar un subsecretar de stat de la Domenii. «Cu toate că la această solemnitate își anunțaseră sosirea domnii miniștrii Mihalache și Costăchescu, fiind reținuți aiurea, guvernul a fost reprezentat numai prin domnul Virgil Potârcă».

Înainte de ceremonie, dl. Potârcă a fost purtat de parlamentarii de Neamț și reprezentanții administrației la căminul de ucenici, ”o clădire spațioasă aflătoare” lângă gara nouă, noul local al uzinei electrice și Școala Primară ”Lalu și T. Raux”.

Noua Școală Primară nr. 1 a fost sfințită – «Un serviciu religios a fost oficiat în acest sens, în piațeta din fața școlii, de un sobor de preoți din oraș, în frunte cu Sfinția Sa Părintele Popovici, protoiereul județului» și inaugurată oficial, inclusiv cu discursuri.

«Domnul deputat Gică Măcărescu începe prin a mulțumi tuturor celor care l-au ajutat la ridicarea acestui local. Pomenește numele domnului ministru Mihalache, care a acordat locul pe care se află clădirea, apoi al colaboratorilor locali, în special domnului arhitect Droz. Nădăjduește că, în scurtă vreme, inițiativa domniei sale, isvorătă din dragostea pentru acest oraș, va găsi imitatori, astfel ca să se poată porni la o intensă activitate edilitară. Termină mulțumind celor ce au partcipat la această sărbătoare, urând tuturor un an nou fără impozite, fără procente și fără reduceri bugetare.

D.D. Ionescu, directorul școlii, mulțumește comitetului de construcție, în numele corpului didactic.

D.N. Ioaniu, primarul orașului, mulțumește celor care au înfrumusețat orașul cu o nouă clădire și elogiază străduința domnului Măcărescu. Câteva cuvinte, inimos rostite de elevul Constantiniu, emoționează profund întreaga asistență.

Subsecretarul Potârcă a făcut o apropiere între catedrala orașului, operă a lui Ștefan cel Mare, și operele începute sub egida noii domnii a Regelui Carol al II-lea. ”Operă de înfrumusețare și înzestrare a orașului cu așezăminte de cultură menite să creeze minți luminate. Vă felicit pe toți cei care ați contribuit la înfăptuirea acestei opere”. La ora 2 p.m. a avut loc, în saloanele Restaurantului Regal, un banchet de 100 tacâmuri, la care au luat parte domnul ministru Potârcă, domnul deputat Măcărescu, oficialitățile, delegații de țărani din județ» – Avântul, 6 decembrie 1930.

Ana MOISE

FOTO: Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu” Neamț