Folositoare de la Sfânta Cuvioasă Irina pentru drepții judecători
Sfânta Cuvioasă Irina este prăznuită în calendarul creștin-ortodox pe 28 august și este un exemplu slujire a Sfintei Treimi. A trăit în Bizanț, peste 100 de ani, iar faptele ei bune reprezintă un adevărat ghid al creștinilor de pretutindeni. Eforturile ei de îndumnezeire au fost răsplătite de Dumnezeu cu Darul longevității, al frumuseții, al facerii de minuni. Chiar și astăzi, credincioșii care se roagă Sfintei Cuvioase Irina primesc ajutor, mai ales cei nedreptățiți: ”Cuvioasa Irina luminează pe judecători de fac judecată dreaptă și cel nedreptățit își ia dreptate. Asemenea lucrează și cu cei ce au vrajbă și ură între ei și o strică, sfânta cea de un nume cu pacea care covârșește toată mintea – Irina zic, cea cu numele înveselitor. Ea mijlocește cu o negrăită putere dumnezeiască între cei care se află pomenire de rău și ură din lucrarea diavolului și le înmoaie inimile lor, le face dragoste și pace, lucrând împreună dumnezeiescul dar. Acest dar dăruiește Cuvioasa Irina celui ce o cheamă cu evlavie, ca să împace sminteala și să scoată la suprafață înțelepciunea Domnului”.
Între lumea sfinților și cea în care viețuim pot exista diferențe inexplicabile. Mai mereu, corupția, comoditatea, incultura sau, mai rar, bunul simț, ne ajută să depășim cu bine vreo înfățișare în instanță.
Pentru a fi deplin edificați că trăim într-o altă lume decât cea a sfinților, reproducem ”Principiile de la Bangalore privind Conduita Judiciară”, publicate în anul 2002. Aceste principii fac parte din ”Proiectul Codului de Conduită Judiciară de la Bangalore”, 2001, adoptat de Grupul Judiciar pentru Întărirea Integrității Justiției, ținut la Palatul Păcii, Haga, 25-26 noiembrie 2002.
Valoarea 1 INDEPENDENȚA. Principiul: Independența justiției este premisa statului de drept și o garanție fundamentală a procesului echitabil. În consecință, judecătorul va apăra și va servi ca exemplu de independență a justiției, atât sub aspect individual, cât și sub aspect instituțional.
Valoarea 2 IMPARȚIALITATEA. Principiul: Imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare. Ea privește nu doar hotărârea însăși, ci și întreg procesul prin care se ajunge la aceasta.
Valoarea 3 INTEGRITATEA. Principiul: Integritatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare.
Valoarea 4 ETICHETA. Principiul: Bunele maniere și aparența respectării lor sunt esențiale în îndeplinirea tuturor activităților desfășurate de judecător.
Valoarea 5 EGALITATEA. Principiul: Asigurarea egalității de tratament pentru toți în fața instanțelor este esențială pentru exercitarea corectă a atribuțiilor judecătorești.
Valoarea 6 COMPETENȚA ȘI STRĂDUINȚA (DILIGENȚA). Principiul: Competența și străduința (diligența) sunt premise ale exercitării corecte a atribuțiilor judiciare.
Sunteți mai în măsură dvs., cititorii, să evaluați respectarea acestor valori și închei cu un citat al marelui Eminescu: ”egalitate există doar în matematică”.