Cinci nominalizări la secțiunea Voluntariat aduc în atenția nemțenilor patru tineri și un veteran în domeniu.
Sebastian Cătănoiu este cel care a inițiat brandul „Ținutul Zimbrului” și a demarat o acțiune prin care să pună în valoare izvorul cu apă sărată atestat documentar de peste 8.000 de ani prin evenimentul „Sarea-n bucate” adresat elevilor. Director al Administrației Parcul Natural Vânători Neamț, Sebastian Cătănoiu se implică în diverse activități ca voluntar, în scopul de a proteja natura. În luna noiembrie 2016 „Ținutul Zimbrului” a primit certificare de destinație eco-turistică din partea Autorității Naționale pentru Turism din România. Prin implicarea sa directă, destinația ecoturistică „Ținutul Zimbrului” este singura din România și din zona de este a Europei promovată în Top 100 Destinații Sustenabile din lume. Sebastian Cătănoiu a fondat și este membru voluntar activ al Asociației “Ținutul Zimbrului” prin care oferă localnicilor și turiștilor activități de petrecere a timpului liber. Nu în ultimul rând, a coordonat construcția facilităților de aventură de lângă sediul Administrației Parcului Național Vânători-Neamț și a amenajat izvorul Puturosu de lângă Schitul Vovidenia.
Tamara Ciobanu s-a implicat în voluntariat din anul 2013, când a devenit membru al Asociației de Sprijin Comunitar ACS și a crescut odată cu Centrul de Voluntariat Neamț. Era elevă în primul an la Colegiul Național „Petru Rareș” și a participat la organizarea concursului „Jungla Urbană” împreună cu 70 de voluntari elevi și membri ai Consiliului Local al Tinerilor Piatra Neamț. În cei patru ani ea s-a implicat în marile proiecte județene și naționale: “Filmul de Piatra”, „Vremea Curățeniei”, „Untold Festival”, „Festivalul de Altceva”. În vara anului trecut a sprijinit organizarea proiectului Școala de Vară „Civic Junior” al ACS și a coordonat atelierul de treasure hunt în cadrul căruia a făcut cunoscute avantajele acestei metode de educație nonformală celor 25 de elevi din țară participanți la proiect. Acum este studentă în anul I la Facultatea de Drept din Cluj și a fost aleasă reprezentantă a studenților din anul I.
Diana Liciu a început activitatea de voluntar în anul 2015, la Centrul de Voluntariat Neamț și a fost unul din cei 20 de membri ai Consiliului local al Tinerilor aleși în vara anului 2015. Elevă la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”, Diana a avut o evoluție spectaculoasă în calitate de voluntar, implicându-se în organizarea Junglei Urbane 2016 și 2017 (o competiție care a atras în ultimii doi ani un număr record de participanți – 240 de concurenți și 100 de voluntari organizatori). Anul trecut, în luna octombrie, Diana a susținut, alături de alți voluntari, organizarea concursului de streetball „Baschet Pentru Toți”, la care participă echipe de tineri, băieți și fete, din Bacău, București, Vaslui și Neamț. S-a implicat în organizarea ultimelor trei ediții ale “Festivalului de Altceva”, fiind prezentă atât la “Biblioteca Vie”, cât și pe scenă, ca actor în piesa de teatru „Forum” sau ca păpușar în piesa de „Teatru de umbre”. La începutul lunii aprilie 2017, Diana Liciu a făcut parte din echipa de voluntari care a prezentat standul Centrului de Voluntariat Neamț la Caravana Educaționala Universiday desfășurată în liceele ”Petru Rareș” și ”Calistrat Hogaș”.
Anamaria Holotă este voluntar activ din anul 2014 și s-a implicat în organizarea proiectelor Centrului de Voluntariat Neamț, inclusiv a celor tradiționale: „Filmul de Piatra”, „Bits&Bats”, „Creatori de Viitor”. În anul 2016, în calitate de lucrător de tineret în cadrul TINERețea, aleasă de Ministerul Tineretului și Sportului, a fost singura tânără care a reprezentat România, prin delegația de tineret, la Consiliul Europei. Pentru activitatea ei, Anamaria a primit doi ani la rând (2015 și 2016) distincția „Voluntarul anului în domeniul tineret” la Gala Națională a Voluntarilor a Federației Volum. Tot anul trecut, Anamaria Holotă a absolvit cu rezultate remarcabile Colegiul Național „Calistrat Hogaș” și acum este studentă bursieră a Facultății de Relații Economice Internaționale.
Alexandru Branea face voluntariat din anul 2015, când era reprezentantul Colegiului Național „Petru Rareș” în Consiliul Local al Tinerilor. S-a implicat în proiectele locale și regionale Jungla Urbană, streetball “Baschet pentru toți”, “Festivalul de Altceva”. În luna iunie 2017 a organizat alegerile Consiliului Local al Tinerilor din Colegiul Național „Petru Rareș”, dovedind veleități de orator.
Nemțenii pot acorda votul lor online oricărui nominalizat, pe site-ul campaniei, până în data de 15 noiembrie. (C.I.)