Nu demult, din cotidianul „Ceahlăul” – marcă înregistrată s-au aflat detalii dramatice despre culisele marelui proiect european pe infrastructură de apă și canalizare derulat de Apa Serv. O parte dintre ele erau lesne de încadrat la categoria filme cu proști și foarte proști, dacă în realitate n-ar fi vorba de o iresponsabilitate care face din ochi zonei penale. De la atâta colaborare și competență acoperită politic, la Piatra Neamț s-a reușit ca lucrările aprobate prin Programul Operațional Sectorial Mediu (seria nouă) să se suprapună peste ce era deja făcut de primărie prin Programul Operațional Regional, pe strada Petru Movilă. În discuție sunt circa 2 km de șosea. Primăria refuză eliberarea avizului de spargere, pentru schimbarea magistralei de alimentare cu apă, deși a dat un aviz inițial, urmat apoi de autorizația de construire emisă de CJ Neamț. Primăria condiționează cu temei emiterea avizului de refacerea întregului covor asfaltic ce va fi afectat. Acolo s-au folosit anterior tot fonduri europene și nu ai voie să intervii un număr de ani pe lucrare că ești bun de plată. Costurile cu refacerea șoselei, aproximate la repezeală, ar întrece lucrarea de bază aflată în discuție. De parcă nu ar fi de ajuns, în aceeași zonă se întrevăd alte lucrări în perioada 2014-2020.
Ministerul Mediului și Schimbărilor cunoaște situația și pe 2 septembrie comemorează două luni de când a dezbătut-o degeaba. A fost degeaba fiindcă oficialii ministerului au precizat că în acest tip de cazuri nu întrevede nicio soluție. În operațiunile de la scară națională este implicat și Ministerul Fondurilor Europene. Cu atitudine de goarne din pădurea tutelară, cei de la MFE spun că este necasar ca beneficiarul să obțină avizul (pe care nu-l obține, nu e clar?) și să înceapă lucrările. Din aceeași pădure emană încă una pe măsură: scrisori comune către Consiliul Județean și primărie pentru ca acestea să solicite efectuarea unor lucrări de reparație doar pentru ceea ce s-a deteriorat ca urmare a efectuării lucrării și nu refacerea întregului carosabil. Nu lipsește amenințarea: în caz contrar, întreaga cheltuială va trebui suportată la nivel local de autoritățile publice locale. Inutil să le explici guvernanților că se cheamă tot intervenție interzisă pe o lucrare cu regim special de supraveghere. Inutil să-i inviți să circule pe banda întâi de la ieșirea din Piatra Neamț spre Dumbrava Roșie și invers, să vadă cum ies pe-aici asfaltările astea parțiale.
Cazul fără soluție de la noi este doar una dintre nenorocirile inventarului național actualizat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, personal de ministrul Attila Korodi. De la întâlnirea de lucru din iulie, nu a lipsit angajamentul ca până la sfârșitul lui 2015 să fie finalizate toate proiectele aprobate spre finanțare prin POS Mediu. Au fost lăudate întărirea capacității instituționale a statului român și progresele în materie de aplicare a procedurilor, fără a fi omise câteva cuvinte afectuoase despre sistemul de implementare la nivelul ministerului. În fine, în perfect acord cu instrucția politică dobândită pe vremea comunismului, trebuia dat un exemplu negativ de să răsune țara. A fost aleasă o companie de apă cu nume ca a noastră, Apa Serv de la Satu Mare. S-au dus reprezentanții ministerului în control pe teren, la șantierul de la Tășnad, au constatat că se lucrează, dar după ce au plecat lucrările s-au oprit. Descoperirea a fost făcută grație turnătoriei operative efectuate de cei din administrația publică locală sătmăreană, o acțiune reconfortantă prin comparație cu răspunderea pentru proiect la fața locului.
De la întâlnire nu putea lipsi Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. Ce anunțuri face în conferințe de presă sau la televizor se știe. Totul e frumos, banii europeni nu mai încap în conturi. La întâlnirea pe bune cu oameni din domeniu, plus reprezentanți ai beneficiarilor și antreprenorilor proiectelor finanțate din Axele prioritare 1 și 2 ale POS Mediu, lucrurile n-au mai stat așa frumos. Per total program operațional, pentru prima parte a anului era planificat să se se trimită Comisiei Europene cereri de rambursare în valoare de 460 milioane. S-au trimis de 250 milioane. Pe ansamblul anului, se riscă pierderea unei finanțări de 700 milioane.
Axele prioritare menționate – Sector apă și apă uzată (Axa 1) și Sector management al deșeurilor și reabilitarea terenurilor poluate istoric (Axa 2) – beneficiază de cele mai mari alocări. Ele înregistrează și cele mai multe probleme. Astfel, pe Axa 1 sunt înregistrate 111 contracte cu întârzieri, 40% din ele au un progres fizic de până la 25, iar restul abia ating jumătate din graficul asumat inițial. Pe Axa 2, 32 de contracte au întârzieri, din care 24 de peste 75%. De unde și cum le ies succesele raportate în alte ocazii, depășește capacitatea normală de înțelegere.
Dacă tot a participat, ministrul s-a lăudat cu măsurile întreprinse de MFE pentru a evita pierderea de fonduri. Primele vizate au fost achizițiile publice, unde s-a intervenit cu introducerea acelei garanții de bună conduită obligatorii pentru cine contestă documentația de atribuire, procedurile, rezultatele. O serie de alte ordonanțe și hotărâri de guvern ce vor fi modificate în această toamnă ar urmări să simplifice, să eficienteze activitatea din domeniu, dar până la proba practică toată lumea e rezervată. Faptul că la București nu se aude nimic clar legat de transpunerea Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice e cunoscut și tratat ca atare la Bruxelles. E un subiect extrem de sensibil, pe bani mulți și cu șanse mici de a fi abordat curând. Și de s-ar pricepe, nu riscă nici Puterea, nici Opoziția. Preferința noastră pentru calamități ce pot fi prevenite nu necesită o nouă prezentare.
Viorel COSMA