• interviu cu Anda-Louise Bogza
– Așa cum ne-a obișnuit deja, în fiecare vară, și nu numai, cunoscuta solistă de operă Anda-Louise Bogza poposește, aproape incognito, la Piatra Neamț. Dincolo de motivele familiale se află, neîndoit, cele de natură sufletească. S-a întâmplat ca acest recent periplu estival să coincidă cu reluarea Vacanțelor Muzicale la Piatra Neamț, după doi ani de întrerupere.
– Sunt încântată, asemenea multor oameni îndrăgostiți de spiritul muzicii și al tradiției deja consacrate aici, că s-au reluat, în sfârșit Vacanțele Muzicale la Piatra Neamț. În privința modalităților de organizare, asupra cărora există, după câte știu, numeroase și variate puncte de vedere, personal prefer să se respecte concepția clasică a vechii manifestări, așa cum a fost ea inițiată în urmă cu peste patruzeci de ani.
– După câte știu ai mai cântat în ultima vreme și pe scenele lirice românești.
– Da. La Opera Națională Română din București am cântat, în acest an, rolul Abigaille din „Nabucco” de Giuseppe Verdi. Și tot la București, dar și la Timișoara, am interpretat rolurile titulare ale operelor „Tosca” și „Aida”. Și într-un loc și în celălalt, publicul iubitor de operă s-a dovedit a fi – cum era de așteptat, de altfel – unul receptiv și avizat; într-un cuvânt, minunat.
– Nu mai este demult un secret pentru nimeni că Anda-Louise Bogza, dincolo de prodigioasa activitate artistică, mai ales în străinătate, a rămas puternic legată de spațiul în care s-a născut și unde revine de fiecare dată cu dragoste și emoție…
– Mă leagă multe amintiri de orașul meu natal, de împrejurimile lui și, nu mai puțin, de edificiile culturale care au punctat în nenumărate rânduri istoria acestor meleaguri. Pe lângă cele care invocă istoria urbei, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț poate fi considerat un fel de „omphalos” al orașului. De altfel, chiar în această primăvară am revăzut clădirea acestuia și am asistat la un spectacol. Și, dacă tot vorbim despre asta, pot să spun că, din păcate, nu am fost entuziasmată de actuala acustică. În pofida schimbărilor, nu totdeauna inspirate, după lucrările de refacere, teatrul a căpătat o atm
osferă întrucâtva diferită față de ceea care a fost înainte. Nu mai are acel sacru aer familiar, cunoscut spectatorilor pietreni. Un edificiu atât de important respiră, prin însăși existența și temeinicia lui, un spirit de conservatorism perpetuat de-a lungul celor peste optzeci de ani de viețuire. Și este mare păcat, pentru că acest minunat edificiu cultural a fost, este și va rămâne unul reprezentativ, atât pentru orașul acesta cât și pentru spațiul teatral din România. Sper că problemele vor fi remediate și că lăcașul Thaliei va redeveni unul pe măsura ambițiilor artistice ale locuitorilor acestui ținut.
– Știu că, dincolo de aprecierea publicului, ai fost recunoscută drept o artistă importantă și la nivel oficial. Faci parte din grupul de Artiști Onorifici ai Operei Naționale Române din București, ai primit Titlul și Diploma în rang de Comandor din partea Președinției României și, în același timp, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Piatra Neamț. Ceea ce nu este deloc puțin.
– Așa cum spuneam mai devreme, legătura mea de suflet și de simțire cu acest teritoriu minunat, ce mi-a fost lăcașul copilăriei, este una profundă și definitivă. În acest context, recunoașterile oficiale ce mi-au fost acordate nu pot decât să mă bucure și să mă onoreze.
– Ce proiecte legate de viitoarea ta activitate în spațiul pomenit ai în agendă? Bănuiesc că ai dori să mai cânți în România.
– Sigur. Aș dori, de pildă, să cânt în Teatrul Național din Iași, acolo unde, după câte mi s-a spus, lucrările finale au fost reușite și nu au afectat aspectul inițial al sălii. De asemenea, mi-aș dori să cânt la Cluj și să revin la Sibiu, unde, anul trecut, în septembrie, am cântat cu Filarmonica de acolo. Se poartă renovările, e clar, dar ăsta nu e un lucru rău. De pildă, sala Thalia din Sibiu este acum superb renovată. Sper să revin la București și, de ce nu?, chiar și la Piatra Neamț.
– Ca una care vezi mult mai larg spațiul cultural european, ca un artist care a cântat pe scene importante – și dacă amintim numai fastuoasa apariție în rolul Tosca, la Arena din Verona sau la Teatrul de Operă din Roma -, ce impresie îți creează viața muzicală contemporană din România?
– Apreciez Festivalul Enescu. Este demult integrat în galeria celor mai bune și mai importante festivaluri de gen din lume. E drept, se bucură de o importantă susținere financiară din partea celor mai importante organe de stat. Din păcate, probleme financiare sunt peste tot în lume, nu numai în România, dar arta trebuie susținută și ajutată să depășească aceste impedimente. Fenomenul cultural și artistic nu poate supraviețui numai din resurse proprii. Prin urmare, societatea, în ansamblul ei, trebuie să contribuie la susținerea culturii și artei. Nu este un act de caritate, ci o aplecare firească și absolut necesară, în cele din urmă, asupra sufletului.
Ioan AMIRONOAIE
Un comentariu
super!