
Proiectul a fost prezentat zilele trecute, la Tarcău, și se anunță a fi unul îndrăzneț, cu atât mai mult cu cât se derulează într-o comunitate rurală, ce-i drept cunoscută pentru pionierat în ce înseamnă investiții locale.
Prin cele două microhidrocentrale care vor fi construite pe afluenții râului Tarcău, se va asigura ”valorificarea sursei energetice regenerabile hidro pentru producerea de energie electrică, contribuind la îmbunătățirea calității mediului, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la utilizarea rațională și eficientă a resurselor energetice primare”. Investiția va crea mai bine de 40 de locuri de muncă în Tarcău, va aduce bani la bugetul local, prin taxele și impozitele ce trebuie achitate și, de asemenea, va îmbunătăți calitatea energiei electrice din zonă.
”Nu vor fi probleme în privința mediului”
Dat fiind domeniul și sensibilitățile sale, componenta de protecție a mediului a fost una de real interes pentru participanții la discuție. Costică Roman, directorul general al societății Corpad, a ținut în mod deosebit să sublinieze că proiectul a fost conceput de așa manieră încât efectele secundare negative să fie reduse spre minimum, deci natura nu va avea de suferit. În schimb, vor fi multe efecte benefice. ”Țările care nu sunt membre ale UE, dar vor să aibă relații cu Uniunea, precum Islanda, Norvegia, au obligația de a contribui cu sume complementare. Norvegia nu este o țară asociată la UE, dar vrea să participe și să nu stea departe de UE. De aceea participă la Programul 2020, de cercetare. Aceste țări au obligația să contribuie cu o cotă proporțional cu 1% din venitul intern brut la finanțarea unor programe europene. UE a îndreptat fondurile către țările în curs de dezvoltare, iar printre acestea suntem și noi. Mai mult, o să se semneze și acordul de parteneriat dintre România și Norvegia, iar după aceea, suma o să se dubleze, adică vor fi vreo 500 milioane euro. Acum, 3.3 milioane i-am obținut noi, din contractul cu Norvegia. Ne mai trebuie un credit de 3 milioane euro, pe care este destul de complicat să-l facem. Acest proiect necesită o finanțare de 7.5 millioane euro, pe o cantitate de energie de 2.5 MW putere instalată și o cantitate de energie livrată anual în sistemul național de 11.000 MW anual. Firma Corpad SRL va construi totul. Captările vor fi, și în cazul Brateș, și în cazul Ața, la 5 km distanță de râul Tarcău, unde se va obține energia electrică.
În privința mediului, nu vor exista probleme. Fiecare amenajare din amonte va avea scară de pești, pe care curge apa. Va fi un fel de cascadă. Peștele poate sări și poate veni din amonte în aval. Apoi, conducta traversează pârâul prin albie și continuă pe marginea drumului forestier până la microhidrocentrală. Nu intrăm în albie. Avem acord de mediu, am făcut dezbatere de mediu, iar traseul pe care l-am ales a necesitat foarte mult timp. Comuna câștigă taxele și impozitele, pentru că 1% din valoarea investiției trebuie să punem pe masă. Printr-o hotărâre de Consiliu local, se stabilește taxa și redevența, pentru că trecem cu conducta pe teritoriul respectiv. Vom îmbunătăți calitatea energiei electrice de la Dodeni până în satele din comuna Tarcău, inclusiv Ardeluța”, a declarat Costică Roman.
Potențial deosebit, infrastructura lasă de dorit

Descrierea proiectului
Scopul proiectului ”Amenajarea hidroenergetică a râului Tarcău și afluenți. MHC-uri pe râul Tarcău și afluenții Brateș și Ața” este valorificarea potențialului hidraulic al râului Tarcău, investiția urmărind alimentarea cu energie electrică a unor locuințe de pe raza comunei Tarcău, județul Neamț.
Obiectivul proiectului este dezvoltarea unei investiții inițiale în microhidrocentrale pe aflenții de stânga ai râului Tarcău: Brateș și Ața. Schema de amenajare propusă va cuprinde:
– praguri de captare a apei, în număr de două (Brateș și Ața), prevăzute cu prag de profil deversant, priză laterală cu câmp de spălare și scară de pești, prin care tranzitează debitul de servitute în aval (principiul funcțional asigură conectivitatea râului conform normelor impuse de Administrația Bazinului de Apă și protecția mediului);
– bazine deznisipatoare, în număr de două, prevăzute cu vane de spălare și canal de spălare racordat la râu;
– bazine compensatoare, în număr de două, prevăzute cu vane de golire. Bazinele compensatoare, la capătul aval, sunt prevăzute cu cameră de încărcare care încorporează priza aducțiunii principale prevăzute cu grătar;
– conductele de aducțiune aferente celor 2 MHC-uri asigură transportul apei între bazinul compensator și MHC, realizând căderea disponibilă pentru turbinele hidraulice.
– clădirile MHC-urilor adăpostesc echipamentele electro-mecanice care asigură transformarea potențialului hidraulic în energie electrică.
Ioan APOPEI





