Medicii de familie din Neamț sunt în discuții dacă să mai consulte gratuit sau dacă să afișeze tarifele pentru serviciile medicale de la 3 ianuarie 2018. Nemulțumirea lor ține de ignorarea de către decidenți a solicitărilor pe care ei le tot discută cu Guvernul, cu Casa Națională de Sănătătate și cu Ministerul Sănătății. Proiectul contractului-cadru nu cuprinde nici pe departe cererile lor, acceptate oarecum verbal la negocierile din această toamnă și protestele din Capitală. Dar când se ajunge la forma scrisă, medicii de familie constată că foarte puțin se mai regăsește din ceea ce s-a convenit la negocieri.
„Sunt mai bine de jumătate de județe în care medicii de familie spun că nu mai acordă servicii medicale gratuite din ianuarie 2018, la noi încă suntem în discuție. Problema este că până acum, din tot ce-am cerut și convenit, s-a dat 5,8% din FNUASS, față de 5,77% cât a avut medicina primară anul acesta. Noi, am cerut 10% din fondul național de asigurări! Discuțiile purtate la București – premierul a spus să se ajungă la o înțelegere. Dar Casa Națională de Asigurări este stat în stat, vine cu un contract-cadru la care noi nu mai putem pune nici o virgulă – asta nu e negociere. Mai mult, noi nu mai avem nici un atribut, ca și Colegiul Medicilor, avem rol consultativ, dar nu ne aude nimeni. În plus, am cerut și modificarea birocrației, pentru că noi nu putem fi și detectivi, nici altceva decât medici. Casa Națională de Sănătate să-și asume rolul de reprezentant al intereselor persoanelor asigurate, nu să ne pună pe noi să facem tot felul de verificări într-un SIUI care funcționează… așa cum funcționează”, spune dr. Angela Bica, vicepreședintele Federației Patronatelor Medicilor de Familie Neamț.
Medicii de familie nemțeni speră ca până la finele acestui an liderii lor să obțină ceea ce vor la negocierile cu responsabilii de la București, dar avertizează că oricând pot denunța contractul cu Casa. Medicii din sistemul primar din Neamț mai sunt nemulțumiți că Casa de Asigurări întreține haosul, atâta vreme cât „în 7 decembrie apare în Monitorul Oficial normativul care stabilește amânarea până la 31 decembrie 2018 a procesului de acreditare a furnizorilor de servicii medicale, iar în 19 decembrie Casa județeană de Sănătate ne trimite o atenționare că trebuie să ne înscriem on-line pentru acreditare până la 31 decembrie 2017! Nu știm ce să mai credem, pentru că cei de la vârf spun că noul proces cu acreditarea se va face treptat, până în 2019, că pentru anul 2018 furnizorii vor fi tot sub evaluarea Casei de Sănătate urmând ca evaluarea să fie treptat înlocuită cu acreditarea, iar adresele pe care le primim susțin contrariul!”, adaugă dr. Angela Bica, medic de familie în comuna Ion Creangă.
Liderii Societății Naționale a Medicilor de Familie și ai Patronatului Medicilor de Familie au publicat un comunicat referitor la situația tensionată și decizia de a renunța la continuarea contractului cu CNAS:
„Prim Ministrul Mihai Tudose, învins de CNAS
În 15 noiembrie a.c. medicii de familie şi pacienţii lor protestau în Piaţa Victoriei împotriva unui sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcția firească, cauza faptului că poporul român este cel mai bolnav din Europa, în ciuda finanțării crescânde.
Prim-Ministrul Mihai Tudose și-a manifestat disponibilitatea pentru dialog și în prezenţa Ministrului Sănătăţii, Ministrului de Finanţe, Președintelui interimar al CNAS și Ministrului Dialogului Social a decis formarea unui grup de lucru cu scopul de a răspunde solicitărilor medicilor de familie, declarând: “Numai Biblia şi Constituţia nu pot fi schimbate acum, aici!” Acest grup de lucru a început să funcționeze imediat, zeci de ore de discuții și consultări consumându-se în echipe paralele care au abordat atât la CNAS cât și la Ministerul Sănătății debirocratizarea, o nouă abordare a asistenței medicale primare, o finanțare de tip european, drepturi ale medicilor de familie.
La mai bine de o lună de atunci constatăm că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea.Cu excepția unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor, rezultatele discuțiilor purtate în ultima lună sunt doar promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză și refuzuri nejustificate ale propunerilor organizațiilor medicilor de familie. În locul unei creșteri a procentului alocat asistenței medicale primare de la 5.77% la 10% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, administrat de CNAS, proiectul de buget pentru anul 2018 aflat în acest moment în dezbatere în Parlamentul României, prevede o stagnare la 5.8% !
Cei responsabili de reglementările din sistemul de sănătate şi de asigurarea unei finanţări corecte a segmentului de asistenţă medicală primară dovedesc o disponibilitatea extrem de redusă de a modifica ceva consistent.
Se constată la propriu că autoritatea Prim-Ministrului României este sfidată de funcţionărimea unui sistem inert şi rigid, incapabil de ameliorări de substanţă! Deşi medicii de familie sunt baza piramidei sistemului public de sănătate, CNAS, Guvernul şi Parlamentul României aleg să ignore soarta a peste 25 000 de medici şi asistenți medicali care oferă servicii medicale întregii populaţii a României.
De aceea, organismele reprezentative ale medicilor de familie, parteneri în Coaliția Solidari pentru Sănătate consideră această atitudine o jignire majoră adusă pacienților și profesioniştilor din medicina familiei.
Societatea Națională de Medicină Familiei și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistență medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea și aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice (Biroul de presă al SNMF)”. (C.I.)
Un comentariu
De ce în România,toate problemele se rezolva pedepsind pe cei care nu merita acest tratament?Ce vină am eu care plătesc lunar o groaza de bani că la data când ajung la medic mai mult pentru rețeta că , consultația mai mult nu este,la fiecare început de an aceleași conflicte nerezolvate? S-au înființat case de sănătate etc.care papa banii la greu,conduse de marionete puse politic și tot pe mine să mă doară capul.Eu as propune sa desființăm tot , scapă cine poate și Dumnezeu cu mila!Oare funcționează ceva in tara asta????