Cu o participare peste așteptări, astăzi și mâine, 16-17 februarie, la Sediul Fundației de Îngrijiri Comunitare Piatra-Neamț, se desfășoară Conferința ”Sănătate pentru vârsta a III-a”.
Activitatea de astăzi este coordonată de prof. univ. dr. Rodica Ghiuru, șefa Clinicii 5 din cadrul Spitalului CFR Iași și rectorul Universității Apollonia, omul care a format-o pe dr. Liliana Hîncu în domeniul geriatriei. Tocmai pentru că a fost o manifestare așteptată într-un oraș ca Piatra-Neamț, unde se simte îmbătrânirea populației, conferința s-a bucurat de o asistență numeroasă. Oamenii abia încăpeau în sală și erau dornici să adreseze întrebări doamnei dr. Ghiuru pentru a obține cât mai multe informații despre ceea ce-i interesează personal.
Dr. Rodica Ghiuru a început prin a preciza că în acest an FIC Piatra-Neamț împlinește 20 de ani de activitate și este o fundație unică în țară din punct de vedere al serviciilor pe care le oferă. Conferința s-a axat pe influența factorilor de mediu asupra tulburărilor de memorie, o problemă care, de multe ori, transformă vârstnicul într-un om instituționalizat, pentru că nu-şi mai poate purta singur de grijă. Iar influențele negative se regăsec în aerul poluat, radiațiile de orice tip, zgomotele puternice și, evident, mediul psiho-social. Și cu referire directă la mediul psiho-social, dr. Ghiru a dat exemplul măicuțelor care au fost terorizate pe vremea comunismului în mănăstiri, au dezvoltat depresii și, într-un procent important, depresiile s-au convertit în demență.
De aceea este foarte importantă prevenirea, în special a bolii secolului – ateroscleroza, o afecțiune care are 3 ținte: creierul, cordul și rinichiul. Așadar, vreme de două zile, vârstnicii din Piatra-Neamț pot afla cum să evite boala pentru că, așa cum spunea Hinkle, ”boala scade dorința de a trăi, iar scăderea dorinței de a trăi îmbătrânește”. (C.M.)