– pentru ficați negri-n ceru gurii, obloane la dinți uitate în bernă și neuroni sfioși cu frică de apă plată –
Dacă tot am fost plecați în pribegie, pe motiv de vize de reședință, n-am stat degeaba și ne-am mai văzut neamurile, am mai dat o tură prin Madagascar (nu vă gândiți la prostii!), cumătru din stânga s-o trezit cu vreo trei pui din niște ouă pe care le credea clocite, ca să nu mai zic de cel din dreapta, că și-o vopsit penele într-un asemenea hal, de nici el nu mai știe ce specie este, ca să nu mai vorbim de cei de la ambasadă, că era să nu-i deie pașaportu, noroc de niște rachiu de bănăni gheboase.
În ce mă privește, am reușit să termin ultimul volum din „Omagiu“ tradus în swahili și vreo două remorci de borhot, care acuma se află parcate sub formă de rachiu la două litre, aliniate în ordine alfabetică de sus în jos, într-un loc ferit și cu țifru, că iar îl scăpăm pe ultimul pomenit …și vorbește prostii.
Sigur, asta nu înseamnă, că nu suntem dăschiși la degustări din zestrea locală cu origine controlată, mai cu seamă dacă dudele n-au fost atacate de omida păroasă ori de gândacul cu dinți de aur.
Așa că, am revenit. Și ne-am prins cu mâinile de ce aveam fiecare, respectiv pari, pahare, pixuri, că, vorba unui strămoș, ”rău o fost, și bun erea, rău ș-acum, da-i bun așa“.
Prea sfințit, prea ca la țară sau consumul excesiv de tămâie nu te trimite în Rai, ci dimpotrivă
Cumătru din stânga o dat o fugă până la streașina prefectului și s-o întors smerit, cernit și cu ampenajul direcției fleșcăit, bașca niște lăcrimi cât fasolea rusească, adică mari, dar și cu un damf de tămâie, că au decedat toți păianjenii de pe cracă, de jurai că a dormit sub vreo cădelniță în exercițiul funcțiunii.
Că dacă o început postu, o seamă de inși își mai aduc aminte că-s creștini și între ora opt și șaișpe, nu numai când merg la nuntă ori îs împinși cu vreun agregat de cei cu frică de Domnu, aflați în famelie.
Excepție nu a făcut nici musiu dom prifect de la noi (să trăiți vioi, aleluia de trii ori!), care, cocoșat de povara spovedaniilor ce au fost sau vor să vină, a decis sfințirea interioarelor unde execută manopere specifice funcției, prin aplicarea unei suspensii ortodoxe, recte fum, din tămâie.
Și unde nu ia antepomenitul cățuia și puf ici, puf colo, că sigur s-o simțit și-n rărunchii ascultătorilor care și-o pus microfonuri în pereți. Asta pe lângă duiumul de rugăciuni și vorbe cu har, de zicea cumătru că n-o mai auzit așa ceva de când o aterizat din Brazilia pe Pietricica, via Beclean.
Rostea cu alean și aplecare, cică dom prifect … Și-mi iartă, mie, (pauză de suspin, cam din furca cheptului, evident în locul „păcătosului“ care se impunea cu necesitate) înregistrările făcute și nefăcute, că eu nu am vrut, dar mi-o înnodat (cu doi de „n“) niște acareturi, inclusiv pe părul de la piceoare și-n alte locuri unde nu bate soarele, că au stat procurorii cu batista la nas și abia puteau respira. Amin.
După vreo doișpe de Aliluia, continuă … și alungă din odaie, toate cele puse de cei ce nu ne văd, dar ne ascultă, cu tot neamul lor, acum și-n vecii vecilor. Așa că, șpaga noastră cea de toate zilele, dă-o necuratului, și nu ne uita nici pe noi, cei din partid, că suntem sătui de carne-n frigider și istoviți de procesuri. Amin, în numele Tatălui etc.
Și-o început unu să mai dea și cu niște aghiazmă, de l-o udat pe cumătru până la intimitățile nepovestibile, a se citi izmene și-o trebuit să plece.
Acuma pentru cei ce nu și-au dat seama, carismaticul dom prifect de la noi și-o sfințit, tămâiat și miruit biroul și pentru gestul creștin a primit dezlegare la pix, anterioară împărtășaniei ce va să urmeze prin grija și sub ochiul celor de la Trei Litere. Așa să-i ajute cine trebuie.
