Gabriela Lucachi, medic primar la Radiologie Imagistică Medicală, la Spitalul Orăşenesc ”Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ, a fost o perioadă şi director medical al instituției, acum funcția este a soțului, chirurgul Caesar Lucachi. Simpla ei prezenţă şi vocea calmă e de ajuns pentru a aduce liniștea oricărui pacient, iar când acestea se îmbină, fericit, și cu competența, deja drumul spre vindecare este mai limpede. Mamă a doi copii, dr. Gabriela Lucachi reuşeşte să demonstreze că dragostea de mamă și pasiunea pentru profesie pot merge mână-n mână.
– De ce medic şi nu altă profesie?
M-am născut în Târgu Neamț, în anul 1976, și am locuit aici până la 14 ani. Am învăţat la Şcoala Generală nr. 2, actuala Şcoală Domnească ”Grigore Ghica Vodă”. E şcoala copilăriei mele, locul unde am fost elevă, colegă, dar şi pionieră, primul loc în care m-am format intelectual şi social. Ca o paranteză, copilul meu, Răzvan, care are 11 ani, a făcut ciclul primar tot la Şcoala Domnească, având, efectiv, aceeaşi clasă în care am învăţat eu în urmă cu treizeci şi ceva de ani, iar ca învăţatoare pe colega mea de atunci, Consuela. Revoluţia m-a găsit în clasa a VIII-a. În 1990, primul an de democraţie, moment de răscruce pentru societatea românească, eram ”boboc” în clasa a IX-a la Liceul ”Emil Racoviță” Iaşi. La recomandarea şi cu susţinerea părinţilor mei, cărora le datorez tot ce sunt acum, am dat examenul de admitere la acest liceu, pe care l-am promovat, trezindu-mă deodată într-un oraş mult mai mare, cu blocuri înalte şi tramvaie. În 1994, am fost admisă la Facultatea de Medicină Generală, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr.T. Popa” Iaşi. Au urmat şase ani de studii, un an de stagiu şi cinci ani de rezidenţiat în specialitatea Radiologie şi Imagistică medicală. Obiectivele mele educaţionale au fost destul de variabile. În timpul studiilor gimnaziale doream să devin profesoară de matematică, iar în timpul facultăţii – medic gastroenterolog. Din motive ce nu au depins de voinţa mea, iata-mă ajunsă medic radiolog, format care mi se potriveşte cel mai bine. Primele contacte ale mele cu domeniul medical au fost prin intermediul mamei mele, pe care o vizitam la serviciu, ea fiind, pe vremea aceea, asistent-şef în cadrul compartimentului Nou-Născuţi. Nu îmi dădeam seama ce însemna exact, dar mă atrăgea domeniul medical şi, uşor, sentimentul că vreau să fiu şi eu acolo a crescut, hotărârea luând-o alături de colegii mei, liceeni la Colegiul ”Emil Racoviţă” Iaşi, care, într-o proporţie însemnată, s-au înscris şi au reuşit la examenul de admitere la medicină în 1994. În prezent, îmi sunt colegi de breaslă. Când am terminat rezidenţiatul, în 2006, radiologia începuse să fie în plină dezvoltare, apăruseră primele centre private de imagistică medicală în regiunea Moldovei. Cu toate că ofertele din ţară şi din străinătate erau destul de generoase în acel moment, am optat să revin în oraşul natal, ca tânăr medic specialist radiolog. Cred că sentimentul dezrădăcinării pe care l-am avut timp de 16 ani, cât am locuit în Iaşi, m-au făcut să iau această hotărâre. Şi nu îmi pare rău! Mă simt acasă şi, în tot acest timp, am menţinut colaborările şi cu medicina privată, lucrând sporadic în centre de imagistică din Iaşi şi Piatra Neamţ, am efectuat gărzi în Spitalul Judeţean Neamţ şi Spitalul Municipal Roman. Pentru aproape un an, am lucrat și la Spitalul Orăşenesc Bicaz. Din păcate, a rămas doar încercarea unui nou început. În 2007, am obținut competenţa în Computer Tomografie, iar în 2012 am susţinut examenul de primariat. Tot în 2012, am început a doua specializare, Gastroenterologia, la Universitatea de Medicină Iaşi, pe care am întrerupt-o temporar, deoarece a apărut fetiţa noastră, Lavinia, care are acum 3 ani, şi am preferat să îmi dedic toată atenţia şi energia creşterii ei în această perioadă.
– O vreme aţi fost şi director medical. Cum a fost, din punct de vedere profesional? Ce satisfacţii, ce dezamăgiri aţi avut?
La nivel local, în această calitate, am avut o bună colaborare cu Primăria şi Consiliul Local. La nivel central, s-a colaborat cu Ministerul Sănătăţii, prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, în probleme cum ar fi descentralizarea sistemului public de sănătate, epidemia de gripă porcină, scăderea drepturilor salariale din sănătate cu disponibilizări masive în instituţie (2009-2010), supravieţuirea spitalului în condiţiile ameninţării cu desfiinţarea, teleconferinţe pe tema scăderii numărului de paturi din spital, tema îmbunatăţirii indicilor de performanţă, coplata, introducerea cardurilor de sănătate, tema acreditării spitalelor şi transferul interclinic al pacientului critic. Ca realizări pe timpul mandatului meu de director medical, aş reaminti acreditarea ISO a Laboratorului de Radiologie şi Imagistică medicală, înfiinţarea compartimentului de Anestezie şi Terapie Intensivă, atragerea de medici tineri în spital, în specialităţile ginecologie, radiologie, anestezie terapie intensivă, ortopedie, endocrinologie, pediatrie, chirurgie. Dar aceste satisfacții administrative au fost presărate şi cu eşecuri. Cel mai mare eşec a fost momentul când nu am mai crezut în posibilitatea ca, prin atragerea medicilor tineri în unitatea noastră, să însufleţim spitalul din punct de vedere uman şi profesional. În 2015. Pentru mine, spiritul de echipă nu este doar o noţiune teoretică, doar un slogan, chiar cred în el şi consider că o misiune atât de importantă cum este sănătatea omului nu poate fi îndeplinită decât multidisciplinar. Acum, lucrurile s-au schimbat mult. Avem colegi tineri anestezişti, radiolog, ginecolog, ortoped, endocrinolog, pediatru, chirurg, care, alături de medicii ”seniori”, alcătuiesc o echipă funcţională. Au fost şi medici care au plecat, care nu s-au putut adapta echipei sau condiţiilor spitalului, dar aceştia sunt în număr mai mic şi au ales altceva din considerente personale. Regret, de asemenea, pierderea medicului oncolog, de loc din Târgu Neamţ, care a preferat să activeze într-un spital judeţean, patologia oncologică nemaiputând fi asigurată în momentul de faţă. Consider că este o mare pierdere, deoarece numărul cazurilor de cancere cu diferite localizari descoperite de noi în Spitalul Târgu Neamţ este în creştere. De la începutul anului 2018, doar eu am diagnosticat patru cazuri de cancer la pacienţi sub 35 de ani, trei de sex feminin şi unul de sex masculin, ultimul fiind descoperit, din păcate, într-un stadiu avansat.
* ”Nu sunt aceeaşi femeie şi acasă, şi la serviciu”
– Aţi avut momente care v-au marcat, atunci când aţi consultat pacienţi?
Cele mai dramatice cazuri în medicină sunt cele care te afectează emoţional. Normal, relaţia medic-pacient este una din care trebuie să obţinem rezultate profesionale maxime – diagnosticare, tratament, controale -, cu implicaţii emoţionale minime. Patologiile pediatrică şi oncologică mă afectează cel mai mult. Patologia traumatică, agresiunile cu implicaţii medico-legale mă revoltă. Patologia chirurgicală abdominală îmi este cea mai dragă, poate pentru că am cea mai multă experienţă şi am primit cele mai multe feed-back-uri pe diagnosticul stabilit.
– Există vreo deosebire sau asemănare între soţia, mama şi medicul Gabriela Lucachi? Sunteţi aceeaşi şi la serviciu, şi acasă? Sau nu?
Eu NU sunt aceeaşi și la serviciu şi acasă. La serviciu, sunt medicul sau directorul care conduce lucrurile pentru a le îndrepta spre obiectivele propuse. Acasă sunt cea care spune DA la toate propunerile copiilor şi ale soţului. Îmi place să le ofer bucurii mici şi multe. Supraveghez temele, mă joc cu plastilina, vorbesc cu Mickey Mouse, împletesc codiţe, joc Mario la consolă. Cam asta fac eu acasă. Și eu, şi soţul meu suntem medici, timpul pentru viaţa de familie şi, în special, pentru copii este destul de limitat, dar ne străduim ca acest timp limitat să fie de calitate.
– Cum v-aţi cunoscut soţul?
Pe Caesar, l-am cunoscut tot la spital, cu toate că am fost colegi pe tot parcursul evoluţiei noastre profesionale. Nu ne-am întâlnit nici pe vremea liceului, pe care l-am făcut tot împreună, la clase paralele, şi nici în perioada facultăţii de medicină. Ne-am cunoscut la Târgu Neamţ, în spital. El are o specialitate mult mai solicitantă decât a mea, fiind medic chirurg, programul oficial de lucru este cu mult depăşit. Trebuie să recunosc că problemele din spital ajung şi acasă, discutăm, inevitabil, despre starea şi evoluţia pacienţilor comuni. Momentul suprem în relaţia noastră profesională este atunci când iese din sala de operaţii şi mă sună să-mi spună că intervenţia chirurgicală s-a terminat în bune condiţii.
* ”Îmi doresc să fiu o mamă şi o soţie bună”
– Cum vă place să vă petreceţi timpul liber?
Îmi plac şahul, chitara, plimbările în natură, îmi place să văd filme în condiţii domestice, nu la cinematograf. Condusul îmi place foarte mult, să conduc maşina fără un scop anume, fără grabă, fără limite de timp. Şi îmi mai place ceva mult, mult de tot: micul dejun din weekend, pe care îl savurez alături de familia mea până spre ora prânzului.
– Planuri de viitor?
Administrativ, cu toate că nu mai deţin de aproape un an funcţia de director medical, promovez neîncetat spitalul şi colectivul minunat care lucrează aici, caut mereu doctorii din specialităţile care ne lipsesc sau din cele în care aceştia sunt deficitari, cum ar fi Cardiologia. Profesional, îmi doresc să-mi finalizez cea de-a doua specialitate, Gastroenterologia, şi să-mi completez prima specialitate, Radiologia, cu alte competenţe, cum ar fi Rezonanţa Magnetică Nucleară şi Senologia. Pe plan personal, îmi doresc să fiu o mamă, o fiică şi o soţie bună. Pentru că suntem în luna martie, doresc tuturor doamnelor o primăvară fericită, iar domnilor din viaţa lor multă înţelepciune în a le oferi iubire şi sprijin. Eu am un citat preferat: ”Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu pentru a fi înţelese”. Nu sunt o feministă, dar cred că fiecare are rolul său în societate şi în familie.
Ciprian Traian STURZU
