”A fost icoana din trecut, garanţie morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului” – Nicolae Iorga
Efortul românilor transilvăneni pentru emancipare și unire a fost lung, greu, plin de jertfe, dar el a creat modele de adevărați luptători, care ar trebui să ocupe locul pe care îl merită în istoria acestui popor. Nume precum dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Ion Rațiu, Iuliu Maniu și mulți, mulți alții reprezintă adevărate repere ale unei generații care a avut norocul să-și vadă încununate dezideratele naționale. Printre ei, un loc aparte îl ocupă Gheorghe Pop de Băsești, cu rol principal în două momente esențiale ale istoriei românilor din Transilvania.
Născut în 1835, în satul Băsești, actualmente în aria administrativă a județului Maramureș, avea să ajungă rapid una dintre figurile proeminente ale românilor transilvăneni. A făcut studii juridice și a ajuns judecător, după care s-a lansat în lupta pentru emanciparea românilor.
În 1870, a organizat o Asociație care să apere interesele învățământului romănesc faţă de politicile tot mai agresive pe care le promovau guvernele de la Budapesta. Astfel, la 10 septembrie 1871, în adunarea ţinută la Şimleul Silvaniei, a luat fiinţă Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni (RIRS), asociaţie profesională. Cu această ocazie, Gheorghe Pop de Băseşti şi Andrei Cosma au fost aleşi preşedinţi de onoare. Gheorghe Pop de Băseşti a intrat apoi în politică şi a candidat în Cercul electoral Cehu Silvaniei, obţinând trei mandate consecutive: în 1872, 1875 şi 1878.
În anul 1892, în urma Conferinţei Partidului Național Român, partidul românilor transilvăneni, având o noua conducere, în frunte cu Ion Raţiu preşedinte şi Gheorghe Pop de Băseşti vicepreşedinte, hotărăşte formarea unui grup de lucru pentru redactarea Memorandum-ului şi înaintarea lui la Curtea de la Viena, misiune care cade în sarcina lui Gheorghe Pop de Băseşti.
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O. Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băsești, Dr. Ioan Rațiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini.
Memorandumul, cel mai important document în care românii transilvăneni și-au expus vechimea pe aceste meleaguri, argumentele pentru care meritau să fie recunoscuți ca națiune, un adevărat rechizitoriu la adresa politicii de deznaționalizare promovate de Budapesta și sprijinită de la Viena, a făcut multă vâlvă în epocă, dar, din păcate, nu a avut efectele așteptate. Delegaţia n-a fost primită la Împărat, iar, în august 1919, când trupele române organizate și conduse de Iuliu Maniu au ocupat Viena, plicul cu Memorandum-ul a fost găsit nedesfăcut.
Memorandiștii au fost, însă, pedepsiți fără milă, Gheorghe Pop de Băseşti primind un an de închisoare de stat, în Ungaria. În timpul procesului, în faţa judecătorilor, Gheorghe Pop de Băseşti a dat dovadă de mare curaj şi patriotism. El a afirmat răspicat: ”Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român… Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă… De aceea nu mai suntem aici acuzaţi, suntem acuzatori”.
* Președinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia
Activitatea sa după eliberarea din închisoare a mers, firesc, pe aceeași linie. În decembrie 1902, a murit Ion Rațiu, președintele Partidului Național Român și Pop de Băsești a preluat conducerea din postura de vicepreședinte, apoi, din 1905, a devenit președinte, funcție pe care a păstrat-o până la împlinirea visului pentru care a luptat întrega viață – Unirea.
La 12 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central al PNR a convocat Marea Adunare Naţională în Cetatea Unirii, Alba Iulia, pentru 1 Decembrie 1918. Între timp, situația pe front se schimbase total, Imperiul Austro-Ungar intrase în disoluție, iar Transilvania mergea pe drumul spre Unire. La Adunarea Naţională, Gheorghe Pop de Băseşti, în calitatea sa de veterean al luptei naționale, a fost ales preşedinte. Octogenarul preşedinte, cu emoţie şi lacrimi de bucurie în ochi, a deschis Marea Adunare Naţională rostind: ”Am venit chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci, de-acum, pentru mine, nu mai rămâne alta decât să zic şi eu cu dreptul Simion din Scriptură: «Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace»… că mi-am văzut visul cu ochii!”.
* Un discurs memorabil
«Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria, și Banat!
Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.
În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.
Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.
Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.
Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.
Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.
Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.
Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!
Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!
Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!»
La puțin timp după ce a deschis lucrările marii Adunări de la Alba Iulia, pe 23 februarie 1919, la 83 de ani, cu sănătatea șubrezită, Gheorghe Pop de Băsești va trece la cele veșnice, locul său fiind luat de Iuliu Maniu. Prin testament, a lăsat mare parte din avere Mitropoliei de la Blaj, în favoarea dezvoltării culturale a poporului român. (V.B.)
