Sunt ani buni de când piața muncii are o mare problemă: meseriașii au îmbătrânit și se pensionează, iar în locul lor nu vine nimeni, fiindcă firmele au nevoie de oameni bine pregătiți și cu experiență. Învățământul califică personal, dar nu-i poate da și experiența. E binecunoscut că, după 3 ani de studiu și de practică, un absolvent de școală profesională e calificat, dar nu suficient cât să lucreze într-o fabrică. Pe de altă parte, multă vreme, salariile oferite meseriașilor au fost mici. Poate și de aceea un absolvent de școală profesională nu se gândește decât cum să plece în străinătate.
De-a lungul anilor, din cauza ”experimentelor” Ministerului Educației – cu trecerile de la școala profesională clasică la școala de arte și meserii și, apoi, iar la profesională -, s-a pierdut mult din baza materială, dar și din rigoare și seriozitatea unui sistem care dădea țării muncitori calificați. În România e criză acută de forță de muncă. Sunt slujbe, dar n-are cine să le ocupe. Nu se mai găsesc specialiști, meseriași, dar e, în schimb, inflație de absolvenți de facultate nevoiți să devină instalatori sau coafeze. Nu-i vorbă, nu-i așa de rău, având în vedere că, după cum socotea cineva recent, o tură de unghii acrilice înseamnă pe puțin 150 de lei în maximum o oră de muncă, deci mult mai mult decât face, de exemplu, un economist la o companie de largă respirație județeană. Judecând după solicitări și după afluxul de elevi în școlile profesionale, cele mai atractive meserii în România de azi sunt: mecanic auto, ospătar, bucătar, estetician (frizer, coafor, cosmetician).
Revenind la învățământul profesional, după ce l-a fracturat Ecaterina Andronescu, în 2009, când a decis să nu mai acorde cifră de școlarizare pentru clasa a IX-a a școlilor profesionale, desființând, practic, învățământul vocațional, în ultimii ani, pare să-și fi revenit. Ca noutate, au apărut clase de învățământ dual și, deși mai e mult până departe, lucrurile încep să se miște.
2.092 elevi din Neamț urmează, acum, cursurile învățământului profesional.
* Ce spun directorii de școli
Colegiul Tehnic ”Danubiana” are peste 200 de elevi, în 8 clase de profesională. Peste 90% din ei sunt din mediul rural. Colegiul pregătește viitori mecanici auto, ospătari, cofetari-patiseri, brutari-patiseri, bucătari, vânzători, lăcătuși mecanici, confecționeri produse textile. Pentru practică,are contracte cu diferite firme din Roman, în funcție de specializare.
Explică directorul adjunct, Cristina Păun: ”Elevii noștri vin de la țară, unde părinții sunt bucuroși să-i vadă cât mai curând «ieșiți la salariu». De aceea au fost ani când, la admitere, am avut concurență mai mare la profesională decât la liceu. Avem o relație foarte bună cu agenții economici cu care am încheiat contracte de practică. În primul rând, avem feedback. Patronii ori directorii ne spun cum se comportă elevii, care din ei s-a făcut remarcat prin interes, care a avut vreo contribuție personală… Avem semnale și de la elevi, că, de pildă, nu sunt lăsați să intre în bucătărie ori nu li se dă nimic de făcut… Dar, în general, pe specializarea ospătar lucrurile merg bine. Patronii de restaurante, de exemplu, când au evenimente cu mulți clienți, apelează la practicanții buni”.
Sunt și cazuri firmele solicită și alte meserii și, pe bună dreptate, întreabă de ce colegiul nu înființează și alte clase de profesională. Cristina Păun: ”Agenții economici ar avea nevoie de 2 sudori, de 2 frezori – dau niște exemple -, dar e foarte dificil pentru noi, ca școală, fiindcă noi trebuie să plătim ca să obținem aceste calificări. Să plătim autorizarea, apoi acreditarea, ceea ce înseamnă minimum 100 de milioane de lei vechi. Nu e atât de simplu, fiindcă nu se aprobă o clasă cu numai 2 elevi, trebuie să ai minimum 14. Trebuie ingineri profesori calificați în specializările respective, trebuie amenajate cabinet și laborator…”
Cu elevii buni se întâmplă un fenomen. Pe de o parte, patronul la care au făcut practica vrea să-i angajeze, la sfârșitul clasei a X-a. Pe de altă parte, politica școlii este să îi convingă să rămână în școală și să urmeze liceul. La ”Danubiana”, anual, cam 10 absolvenți de profesională continuă cu liceul.
La Colegiul ”Petru Poni”, directorul Gabriela Dascălu apreciază că mai bine de jumătate din elevii de la profesională sunt interesați de meserie: ”Avem și o parte interesați doar de bursa profesională, precum și 15-20% care nu sunt interesați de nimic. Vin la școală fiindcă i-au trimis părinții… Iar dezinteresul pentru școală este, de fapt, reflectarea cea mai fidelă a dezinteresului față de muncă. Ori acesta este rodul mai multor factori. Unul ar fi faptul că familia e la muncă în străinătate și trimite bani acasă, iar copilul are bani și nu înțelege de ce ar trebui să muncească. Apoi, societatea nu mai promovează respectul pentru muncă, promovează, în schimb, incultura, impostura, superficialitatea, distribuind emisiuni cu nulități ajunse «vedete» pentru care viața pare o continuă distracție”.
Colegiul ”Petru Poni” a implementat, în 2006, un proiect Phare-Tvet, prin care s-au adus dotări, pe calificări. Pe calificarea ”materiale de construcții”, ”Petru Poni” e singura școală din Moldova care formează operatori ceramică fină. Practica se face la fabrica unui concern polonez, unde, totuși, salariile nu sunt suficient de atractive cât să-i convingă pe absolvenți să se angajeze acolo.
Gabriela Dascălu explică: ”Tinerii, astăzi, sunt foarte mobili, iar principala condiție de angajare e salariul. Preferă să lucreze 6 luni într-o fabrică, după care se mută în alta și tot așa… Așa se face că absolvă școala ca operator ceramică fină și lucrează în fabrica de… airbag-uri”. La ”Petru Poni”, există și o clasă pentru ”mecanic mașini și utilaje”, care face practică, printre altele, într-o firmă de distribuție a mașinilor agricole. Aceasta, prezentă pe piață din 1996, are un sistem propriu de a selecta elevii pentru practică, aplicând un sistem dual. Absolvenții pe care îi angajează urmează un curs de ucenici, în firmă, 2 ani și abia după se consideră mecanici cu drepturi depline.
Pentru practică, la calificarea ”electrician exploatare joasă tensiune” și ”electrician constructor” colegiul ”Petru Poni” are contract cu Delgaz. Practica diferă, de la 4 săptămâni în clasa a IX-a până la 8 săptămâni în clasa a XI-a; poate fi comasată la sfârșitul anului școlar sau în timpul semestrelor. Gabriela Dascălu: ”Noi am analizat piața muncii din Roman și din împrejurimi și am încercat să introducem, în fiecare an, noi calificări în programa școlară. În funcție de oferta de locuri de muncă, dar și în funcție de existența agenților economici în zonă, unde să putem trimite elevii în practică și, nu în ultimul rând, în funcție de reacția elevilor și familiilor lor față de acele calificări noi”.
Se simte nevoia unui plan pe termen mai lung. Nu neapărat pe 5 ani, dar măcar pe 3-4, să existe o trecere firească de la formarea meseriașilor la angajarea lor în producție, la elaborarea unor produse finite care să fie valorificate și, în final, să aducă venit în buget. Să existe, deci, un plan care să sincronizeze necesitățile industriei, serviciilor, populației într-un orizont de 3-4 ani cu pregătirea pentru producție, aici incluzând cu prioritate pregătirea personalului.
Directorul Colegiului Tehnic ”Vasile Sav”, Lăcrămioara Ploșniță, se declară în general mulțumită de clasele de profesională. Și aici elevii vin, în majoritate, de la țară. ”Știu foarte mulți elevi de profesională care au optat de la început pentru această formă. Nu că nu au intrat la liceu și au ales ce-a mai rămas, nu. Au ales profesionala având modele – ba un frate care a terminat profesionala și acum lucrează pe undeva și e mulțumit, ba o rudă mai îndepărtată, ba chiar un vecin”.
Între absolvenții profesionalei de la ”Vasile Sav”, dna Ploșniță îl remarcă pe Cristian Movileanu: a terminat profesionala profil electric, a continuat cu liceul – olimpic într-a XI-a și a XII-a -, iar după ce a luat bacalaureatul a fost solicitat de E-On, unde făcuse practica. S-a angajat, apoi a făcut o facultate de profil și și-a luat și un masterat.
Colegiul ”Vasile Sav” pregătește personal calificat în electronică, electrotehnică și mecanică, are laboratoare și ateliere foarte bine dotate, dar are și destule probleme cu agenții economici unde ar vrea să trimită elevii în practică, fiindcă aceștia nu prea desemnează un tutore de practică, pe motiv că nu pot ”rupe” niciun angajat. ”Noi ne străduim să facem planul de școlarizare în funcție de un plan de dezvoltare local și regional, la solicitările agenților economici, dar o mai strânsă legătură între aceștia și școală este imperios necesară în beneficiul ambelor părți”.
Colegiul Tehnic ”Miron Costin” califică mecanici auto și zidari-pietrari-tencuitori. În fiecare an, numărul mecanicilor auto e cel puțin dublu față de al zidarilor. ”Ca noutate”, spune directorul Ana Maria Zăloagă, ”la cererea elevilor, am introdus un curs de limba germană. Sigur că mi-am dat seama care este substratul acestei solicitări, dar am gândit că, totuși, e bine ca elevii să mai învețe o limbă străină. Și, după ce se vor duce în străinătate – unde vor constata ce bine le prinde limba învățată la noi – și le va merge mai bine sau mai puțin bine, ei se vor întoarce să muncească în România”.
Colaborarea cu agenții economici în privința practicii e foarte bună, cu atât mai mult cu cât patronii unor firme sunt membri în Consiliul de Administrație al Colegiului. În majoritate simplă, elevii sunt interesați să învețe o meserie. Există și din ceilalți, dezinteresați și indolenți.
* Ce spun agenții economici
A.L., patron de service auto: ”Cât am lucrat într-o reprezentanță, am avut zeci de elevi în practică. 10-15% din ei chiar sunt interesați să învețe meseria și să o practice. Iar lipsa de mecanici și de electricieni auto este foarte mare. De când mi-am făcut atelierul meu, am angajat un absolvent de profesională, dar l-am convins cu greu să nu plece în străinătate, unde știa că nu va lucra ca mecanic auto, că n-ar fi făcut față, dar voia oricum să plece, să lucreze în construcții sau oriunde ar fi găsit. Și e un bun meseriaș încă de pe acum. E genul acela de meseriaș care nu se lasă până nu rezolvă problema, chiar dacă pentru asta ar trebui să nu mai doarmă și să nu mai mănânce. Sunt foarte mulțumit că l-am angajat, dar mai am nevoie de oameni și nu găsesc”.
N.S., patron de restaurant: ”Din 10 elevi care vin în practică acum, în momentul de față, aș avea 3 pe care să-i angajez când termină școala. Au fost ani când nu am avut niciunul… Dezinteresați. Nu erau nici măcar curioși. Le spuneam «Nu vrei să înveți să faci o friptură nemaipomenită, cum n-a mâncat nimeni din familia ta?» Nu… Pe urmă, ce am remarcat eu e lipsa de respect a unor elevi față de maistrul de practică din școală. Îi întorceau, pur și simplu, spatele dacă îi punea să facă ceva. În general, copiii de la țară, care se vede că o duc mai greu și care mai știu câte ceva despre gătit, aceia sunt interesați și îi vezi că vor să capete o meserie. Cei din oraș… telefoanele și-atât, facebook, mesaje, muzică”.
D.B., administrator de firmă de confecții metalice, mecanică și sudură: ”Noi avem, de patru ani, contract cu Colegiul Tehnic «Vasile Sav», pentru a primi elevi în practică. Ei, în patru ani, nu a fost nici măcar un singur elev care să fie bun! Nu din punct de vedere al îndemânării în meserie, că asta se capătă, cu timpul, ci din punct de vedere al interesului față de meserie. Oricum am încercat să-i învățăm, să le atragem interesul, nu am reușit. Asta vine din familie, fiindcă elevul, copilul acela, când știe că îi trimite maică-sa bani din Italia, de ce s-ar mai agita? El stă și butonează telefonul în fața mea, eventual și cu o țigară în mână. Eu îi explic cum trebuie montată o unealtă sau ce se întâmplă când prelucrezi un material ori mai știu eu ce și el se uită în telefon. Am încercat și altfel: le-am propus să-i și plătesc în timpul vacanțelor mari, dacă vin în practică. Le-aș fi dat salariul minim pe economie, găseam o formă ca să-i plătesc, numai să vină. Nimic!”
T.Ș., administrator firmă de prospectare a forței de muncă juvenile: ”Colaborez foarte bine cu «Petru Poni». Am avut în practică, la o mare firmă distribuitoare de mașini și utilaje agricole, pentru meseria de mecanic mașini și utilaje, 4 elevi foarte buni și, spre bucuria mea, anul trecut, 2 dintre ei au fost angajați. Mai colaborez și cu Liceul «Ion Ionescu de la Brad» și strategia după care iau elevi în practică pentru firma despre care vă spuneam este una deosebită: eu selectez personal elevii pe care îi duc în practică. Mai întâi duc toată clasa într-o vizită la firmă, să vadă cu ochii lor cu ce se ocupă firma, cum e dotată, care e nivelul ei, acolo le fac o prezentare, apoi, la școală, elevii dau un test de cunoștințe teoretice și abia apoi, în funcție de rezultate, dar și de alte criterii, selectez elevii. Absolvenții agreați de firmă sunt angajați ca ucenici și mai urmează, timp de 2 ani, un curs de pregătire pe cheltuiala firmei și cel puțin 3 training-uri pe an”.
* Și ce spun elevii
Tereza I. (din Miroslovești, clasă de ospătari): ”Fratele meu mai mare este bucătar într-un mare restaurant. Bine, el a fost și la «Chefi la cuțite». Și eu vreau să termin școala și să lucrez în restaurantul unde e el, să fim amândoi acolo”.
Marcel V. (din Trifești, clasă de operatori ceramică fină): ”Vreau să fac școala, sigur că vreau! Că vreau să am și eu salarul meu… Problema e la fabrică, că e fain, e modern au niște utilaje… mamă-mamă, dar salariile nu-s cine știe ce. Și, nu știu, cred că mai bine încerc întâi afară, că am un frate în Irlanda, în construcții, pe urmă… mai vedem”.
Iulică G. (din Oniceni, clasă de mecanici auto): ”E bine cu școala, cum să fie? Și cu practica e bine… dar e cam multă, totuși. Atâtea săptămâni! Și dacă mai și nimerești la un service amărât, unde ție nu-ți iese nimic, dar de murdărit te faci negru, ai pus-o, frate!”.
George D. (din Roman, clasă de zidari): ”Nu, nu dau interviuri… Despre ce? Despre școală? N-am nicio treabă… Dacă era după mine, nu făceam nicio școală, dar m-au forțat bătrânii… Ce mi-ar fi plăcut? Să conduc mașini bengoase. Ce, ca să fii șofer la un boss, îți trebuie mai mult de școala de șoferi?”.
Lucia M. (din Roman, clasă de electricieni): ”Ce dacă sunt fată, mi-e îmi place! De mică mi-a plăcut să șurubăresc și să… Schimbam becurile arse de la 4 ani, mă urcam pe un taburet, pe care îl puneam pe un scaun… Ce m-a bătut tata când m-a prins!… Dar, dacă-mi place, ce să fac? Am făcut niște instalații prin casă și prin garaj de nu mai poate tata să se laude cu mine acum… Da, colegii îmi spun că-s puțin dusă, dar eu vreau să ajung să lucrez la o firmă mare, care să aibă lucrări grele și importante”.
Dan AILINCĂI
