Deoarece primarul municipiului Piatra Neamț este foarte ocupat cu diverse ședințe foto, pentru prezentarea viitorului candidat la primărie, pe lângă utilaje Publiserv, cu fundal cu gropi și asfalt, ne-am gândit să-l ajutăm să conștientizeze și alte probleme acute ale orașului. De exemplu, o vizită în zona Pieței Centrale, de care a răspuns și probabil mai răspunde un consilier personal al domniei sale. Este vorba despre o zonă unde se vând doar produse specifice, de sezon, trufandale atât de căutate de pietreni. Carnețelul primarului, dacă ar vizita zona, ar permite notarea unor amănunte mai mult decât interesante pentru un gospodar al orașului. De exemplu, cum se închiriază tarabele pentru flori, măsuțele pe care se vând telefoane vechi, linguri de argint, cuțite cu lamă mare, mijlocie și mică, piepteni, ochelari de soare, colanți, căciuli, oale și farfurii. Către cine se închiriază și, mai ales, cum se calculează numărul de metri pătrați ocupați, cu sumele achitate. De asemenea, ar putea ocupa câteva pagini pierderea suferită de Primărie cu parcările pe care nu le mai administrează nimeni și care s-au transformat în zone de depozitare pentru puieți de pomi fructiferi, flori, răsaduri etc.
Mic dicționar explicativ:
MTO (Medium Term Objective) = Obiectiv bugetar pe termen mediu, indicator principal utilizat de instituțiile Uniunii Europene pentru aprecierea poziției finanțelor publice ale țărilor membre.
În cazul de față, MTO poate fi = Mașina Timpului Oprit. Pentru normalitate în administrație. Din păcate aceste fotografii sunt doar rodul Photoshop-ului.