Draga Olteanu Matei se află în grija medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, fiind transferată astăzi, 3 mai, într-o rezervă a secției chirurgie generală. Îndrăgita actriţă se află sub observație şi i se fac investigaţii medicale, după ce a fost adusă duminică la spital, în stare destul de gravă, din cauza unor probleme digestive.
“Acum este internată pe chirurgie, atât pot să vă spun, fiindcă s-a cerut confidențialitatea”, a declarat dr. Daniela Burghelea, directorul medical interimar al spitalului.
După mai multe examene medicale și diagnostic prezumtiv de pancreatită, cu ușoare fibrilații cardiace, dar și o disfuncție biliară, astăzi Draga Olteanu Matei și-a revenit, s-a plimbat puțin prin rezervă, are un tonus bun și speră să fie externată în curând. Deocamdată, medicii continuă tratamentul medicamentos. (C.I.)