Una din datinile cele mai plăcute și totodată de mai mare însemnătate pentru românii din Banat și din unele părți ale Transilvaniei este nedeia, ceea ce însemnează atâta cât bâlci, târg, o mare adunare de oameni.
Pe când ospețele, nunțile, jocurile și alte asemenea se fac numai pentru familii, sau sate singuratice, pe atunci nedeia se face pentru toate satele de primprejur.
La nedeie aleargă mic și mare, tânăr și bătrân, căci nu e de-a putere a fi nimeni care n-ar dori a lua parte la dânsa. Și mai ales fetele și feciorii mai degrabă ar voi nu știu ce să li se întâmple decât să nu poată merge la nedeie.
Aici se întâlnesc rudele, se împacă pizmașii și se leagă între dânșii legături de prietenie. În ziua determinară se văd românii venind din toate părțile îmbrăcați în portul lor cel sărbătoresc.
Tinerii merg înainte cântând, iar bătrânii cu pași lini după ei.
Dacă timpul e frumos, atunci ”nedeia se face sub cerul liber, pe câmpie, în pădure sau în bercuri; iar de nu, la o crâșmă sau într-un șopru (șură).
Bătrânii se dau la o parte, bătrânele la alta, așa ca în jurul tinerilor – cari sunt în mediu – să poată forma un cerc.
Nu un suspin erumpe din sânul veteranilor și nu o lacrimă fierbinte se scutură din ochii bătrânelor.
Obiectul vorbirei lor de comun e enararea zilelor tinereții, și apoi mai vorbesc și despre truda și necazul trecutului.
Fetele cântă cele mai frumoase cântece ale poporului nostru sau, îmbrățișându-se, își șoptesc una la alta amorul.”
Iar feciorii, la rândul lor, nu încetează de a chiui felurite chiuituri, prin cari își exprimă durerile inimii și amorul.
Ori în care parte te-ai uita, nu vezi alta decât voie bună.
La nedeie însă adeseaori iau parte nu numai românii, ci și unii streini, ca să se desfăteze și să guste și ei din nemărginita bucurie a românilor.
Nedeia se face de două sau de trei ori într-un an și anume: la Paști, la Ispas și la Rusalii, și se constituie de regulă din feciorii cari făcură ”ospățul feciorilor”.
”Ospătarul – pentru că feciorii au mers tot la el în semn de recunoștință – «scoate nedeia».
În ziua întâia, își petrec numai feciorii, în a doua zi toți, iar în a treia «încâlcesc nedeia».
Nedeia se încâlcește în modul următor: Pe la patru ore după amiazi, fiecare fecior își caută o soție și luând-o de mână se bagă în cerc, care e sub conducerea vătavului…”
”Vătavul dă un semn”, în urma căruia ”toți se pun în ordine frumoasă, și apoi se face silențiu, numai țiganul nu înceată.
Cercul se întoarce o dată în stânga, apoi în dreapta, și în urmă într-un loc lanțul se rumpe, ca și cum ar voi să prindă pre cineva, merg cu toții în pași lini. Unde văd un arbore sau o mulțime de oameni, se duc acolo, ca să-l poată împresura, și după ce e împresurat se apropie mai tare, apoi vătavul dă un semn și între urări de bucurie se strică cercul.
Fetele – cam pe furiș – se dau la o parte, feciorii rămân în altă parte, și atunci o tulesc la fugă; feciorii în frunte cu vătavul după ele, până ce fiecare și-au putut prinde soția și o silește să treacă pe subțioara lui.
Vătavul mai face un semn, după ce iară se duc la joc în ordinea cea mai frumoasă.
Aici apoi își petrec până târziu.
Tot atunci se consultă feciorii, că: cari vor compune ospățul pe anul venitoriu, atunci aleg și vătavul, căruia în toate-i sunt ascultători.”
* ”La olteni, nedeia însemnează bâlci sau târg. Cuvântul însă în vechime pare să fi fost comun tuturor românilor. Astfel, în Moldova, pe la jumătatea secolului XVII, se cheamă nedeie o numeroasă adunare de oameni. Iată un pasagiu foarte precis din Pravila lui Vasile Lupul: «Mai mare sudalmă se cheamă când va sudui neștine pre altul în vreun loc ca acela de cinste, unde vor fi mulți oameni strânși, sumu-i în mijlocul târgului sau la vreo nedeie sau în curtea domnească sau la vreun praznic.» Acest cuvânt n-are a face cu slavicul nedialia (duminică), termen numai bisericesc chiar la slavi și în care finalul lia s-ar fi păstrat vla noi ca și în «jalea» din slavicul jalia. Românul nedeia reprezintă perfect prin sens pe latinul nundina, nundinae, bâlci, târg, în glosele medio-latine: nundinae = locus mercati, nundinae = comercia, stationes. Sub raportul fonetic, nedeie = nudeia, cu ne=nu ca în particula cea negativă latină ne=non, implică pe un rustic nundinea, întocmai ca femeie = feminea»” – Bogdan Petriceicu Hașdeu, ”Etymologicum Magnum Romaniae”, t IV, București, 1898.
Sursa: Simion Florea Marian, ”Sărbătorile la români – studiu etnografic”.
FOTO: Covasna de odinioară