Câteva episoade din şedinţa CJ de miercuri ar justifica încă o dată şi mai presus de orice rezervă participarea publicului larg la asemenea adunări politice cu vot. Şi asta fără a pune la socoteală momentele premergătoare, când îi vezi pe unii aleşi în toată splendoarea lor cum calcă şi cât de importanţi se dau, ce aere emană şi cât de preocupaţi par. Degeaba filmezi aceste momente; ele merită trăite pe viu şi apoi împărtăşite fără reţinere.
Modelul Dăncilă
La începutul şedinţei, în zadar a încercat consilierul Cristian Ungurianu (PMP), susţinut de colegul Florin Hopşa (PNL), să tempereze iureşul monolitului PSD-ALDE pus pe declararea ca vacant a locului de consilier judeţean ocupat până recent de Laurenţiu Dulamă şi alegerea unui nou vicepreşedinte. Argumentul era de un bun simţ elementar: să se aştepte măcar un termen al instanţei de contencios administrativ, unde Dulamă a cerut şi anularea, şi suspendarea executării Ordinului Prefectului nr. 119/2018 privind încetarea mandatului. Votul la galop al alianţei majoritare a zdrobit propunerea de modificare a ordinii de zi.
Aşa se ajunge la proiectul cu vacantarea, când PNL anunţă că nu participă la vot, la fel ca şi singurul consilier PMP. Ca-ntr-un veritabil moment tip Viorica Dăncilă, Arsene le reproşează că n-au anunţat de la începutul şedinţei că nu votează. Confuzia între declararea neparticipării la vot pe motiv de interese personale şi refuzul de-a vota oricare proiect, pe parcurs, din raţiuni politice este uşor jenantă. Numai că la Neamţ e transformată în temelie de anvergură politică.
Excelenţa şchioapă
La proiectul cu tema de proiectare a Centrului de Excelenţă în Oncologie, a intervenit consilierul Neculai Puşcaşu (PSD), cel alintat Duncan MacLeod sau Highlander-ul Neamţului. Amendamentul propus cuprinde suplimentarea temei cu spaţiile şi dotările aferente pentru „radioterapie pediatrică şi radiologie intervenţională”. La cât de sofisticate, generoase şi scumpe sunt dotările promise centrului „bazat pe radioterapie, pentru tratarea diferitelor tipuri de cancer, precum şi urmărirea în timp a evoluţiei acestor afecţiuni”, cum de le-au scăpat exact aceste activităţi fundamentale pentru statutul de excelenţă? S-au consultat eminenţele din CJ cu specialişti adevăraţi, au ţinut cont de ei? Ori au tras la repezeală un clasic copy/paste după documentaţia superficială a cuiva?
Odată inclusă completarea providenţială, Puşcaşu se poate lăuda cu mândria de-a fi vorbit despre un model de ciclotron, ceva de neînchpuit când, în altă eră, se şlefuia cu secera şi ciocanul într-ale luptei politice.
100.000 lei pentru cele sfinte de la Grumăzeşti
Ajungem încet la repriza de dărnicie cu unităţile de cult din judeţ. Iniţial erau 310.00 lei repartizaţi pe 11 destinaţii, reprezentând 9 parohii şi două mănăstiri. Curios, doar două – Parohia Sf. Nicolae şi Parohia Sf. Atanasie şi Chiril, cu câte 20.000 lei fiecare – din Grumăzeştii prezidentului de judeţ. Ca din senin, intervine acelaşi nemuritor de serviciu c-un amendament. Anunţă sec că e vorba de bani suplimentari pentru încă trei unităţi de cult, că amendamentul e cunoscut deja de toţi consilierii şi încearcă să-l împingă direct la vot fără a-i da citire. De bună seamă, doar o minune cerească a intervenit în faţa unei asemenea șmecherii şi Puşcaşu ne-a anunţat care-s socotelile pământeşti. Graţia consiliului se revarsă, pe ultima turnantă, spre Parohia Sf. Ilie Chintinici (Roznov) – 20.000 lei, Parohia Netezi – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (30.000 lei) şi Mănăstirea Brădiţel (30.000 lei), ultimele două „unităţi” fiind, lesne de ghicit, din comuna Grumăzeşti. Aşa ceva!…
…Vicele Diaconu, profesionist pe datorie?
Momentul de prefinal, susţinut de proaspătul vicepreşedinte Adrian Diaconu, e unul demn de istoria nemaipomenit de roşie a vieţii politice nemţene, aceea de un roşu ca o gaură neagră ce face negrul standard să capete luciri de culoare vie. După ce Arsene i-a urat să reprezinte zona Romanului aşa cum se cuvine, conform datinii, înscăunatul a luat cuvântul. Printre altele, a spus clar şi fără urmă de emoţie următoarele: „Probabil că… colegii mei s-au gândit la cei 25 de ani în slujba administraţiei publice locale şi doi în administraţie judeţeană (…)”. Reiese, dacă are proprietatea termenilor folosiţi, că administraţia judeţeană, prin consiliul judeţean unde are calitatea de consilier, e diferită de administraţia publică locală. Logic, înseamnă că degeaba se laudă cu experienţa de peste un sfert de secol deoarece concluzia nu-i decât una: habar n-are pe ce lume trăieşte, căci consiliul judeţean e tot administraţie publică locală! (O „compensaţie” pe seama Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMŢ, unde-i preşedinte, e deplasată din cu totul. Vorbim de o formă asociativă, nu de administraţie judeţeană. Cadrul legal se găseşte în modificările şi completările Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 aduse de Legea nr. 286/2006.)
Fără îndoială, Diaconu are opţiunea de-a invoca o exprimare nefericită. Fiind şef după tiparul impus de PSD în aceste vremuri, garantat merge mai departe. La fel de netulburat ca tăt consiliul judeţean. Poate doar participarea publicului la şedinţe ar crea un disconfort.
Viorel COSMA