Recitesc argumentul scris de Vali Bălănescu în primul număr al Mesagerului, cu şapte ani în urmă. Astăzi are valoarea unui manifest de credinţă. Profesională. Despre un proiect care mulţi spuneau că este o aventură, pornit cu gândul că se mai poate face presă scrisă în România. Am rezistat şi vom rezista atâta vreme cât ne veţi citi.
Recitesc şi bilanţul încăpăţânării din iunie 2014, publicat sub acelaşi marginal cu rătăciţii şi tradiţia. Fiecare e invitat să judece singur dacă am avut dreptate:
”Noi, dacă nu ne ţineam cu încăpăţânare de Mesagerul, ne-am fi dus care-ncotro. Poate tot în presă, poate în altă parte. Aşa, însă, au trecut 3 ani de la primul număr. Cu oameni puţini, care fac de toate, am dovedit că este loc pe piaţă pentru presa onestă. N-am cultivat violenţa şi obscenităţile comerciale, nu ne-am dat justiţiari ca să ne aflăm în treabă. Am repus în drepturi specii jurnalistice aproape abandonate de alţii, am oferit o abordare pământeană şi sănătoasă a vieţii publice. Am impus diversitatea de subiecte, cu abordări personale ale semnatarilor, însă dând unitate şi identitate publicaţiei.
Nu regretăm nimic din ce-am făcut, din ce-am scris – regretăm doar ce n-am reușit să facem. Oricâtă energie și talent ai pune la bătaie, depinzi de resursele financiare dintr-un județ sărac. Ca un făcut, resursa de subiecte este invers proporțională. E imposibil să le prinzi, să le documentezi pe toate, fiindcă tot la aspectul material te întorci. Din fericire, subiectele au început să ne caute, să vină spre noi, grație celor mai serioși parteneri ai noștri, cititorii. E o dovadă de încredere în condițiile în care, în țara noastră, cuvântul scris sau vorbit a cam scăpat de sub control. Cum noi ne încăpățânăm să scriem, ei se încăpățânează să ne citească. Ei sunt premiul nostru, de altul n-avem nevoie. Când auzi «Așa scrie în Mesagerul», ca argument, nu-ți trebuie niciun alt compliment, altă recunoaștere. Politicieni, conducători, patroni vin și pleacă. Noi rămânem. Iar noi înseamnă Mesagerul și cititorii”.
Peste încă trei ani, făceam o scurtă completare omagiului adus celor mai serioşi parteneri, cititorii. În deplin acord cu noile vremuri, înţelegeam ca relaţiei să-i zicem binom. De bună seamă, unul cinstit, la vedere.
Acum, la împlinirea a şapte ani, cred că ar mai fi de spus un singur lucru. E nemaipomenit de simplu, ne-am găsit pedeapsa. Cu executare, la locul de muncă. O căutam şi nu ne dădeam seama.
Viorel COSMA
