Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat astăzi, 28 iunie, definitiv în procesul de cameră preliminară, respingând contestația lui Ionel Arsene și stabilind, implicit, că rechizitoriul procurorilor DNA este legal și întocmit conform procedurilor, așa cum constatase, de altfel, și Tribunalul Neamț.
Pe cale de consecință, dosarul de fond în care Ionel Arsene urmează să fie judecat pentru două infracțiuni de trafic de influență, poate începe, în ședință publică, nu cu ușile închise, cum a fost în camera preliminară.
Ionel Arsene a fost anchetat de DNA, după un denunț făcut de Gheorghe Ștefan, care a mărturisit că i-a dat 100.000 de euro pentru a interveni la conducerea ANI ca să-l declare incompatibil pe Culiță Tărâță, care conducea Consiliul Județean Neamț, în anul 2013.
În luna ianuarie 2018, Ionel Arsene a fost arestat pentru 30 de zile, apoi plasat sub control judiciar, măsură care a fost revocată ieri, 27 iunie.
A doua faptă de trafic de influență a fost comisă, conform procurorilor DNA, în anul 2015: ”Suspectul Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei, ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015 Arsene şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către ANAR a sumei anterior menţionată, demersuri rămase însă fără rezultat”.
FOTO: Facebook/ Ionel Arsene