Sărbătoarea Pricopului sau, cum i se mai spune în popor, Procopiile, este cunoscută ca zi a lupilor și a grindinii. Se ținea, ca oamenii să nu fie loviți de fulger și lupii să nu le atace vitele. Aflată în miezul verii, când atenția oamenilor era îndreptată spre roadele câmpului, Pricopul asigura, la fel ca Drăgaica și sărbătoarea Sfântului Petru, coacerea semănăturilor.
Precupul îi păzește pe oameni de foc și de opărire cu apă fiartă. Oamenii spuneau că, dacă vor lucra în acea zi, Dumnezeu le va trimite secetă mare.
Despre Sfântul Mare Mucenic Procopie, prăznuit pe 8 iulie în calendarul creștin-ortodox, aflăm din Sinaxar. Sfântul Procopie s-a născut și a crescut în Ierusalim, în veacul al III-ea d.H. El n-a fost numit de părinții săi Procopie, ci Neania. Procopie a fost numit mai pe urmă, de însuși Domnul Hristos, în vremea botezului.
Ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, ”maica sa a voit să-l facă ostaș al împăratului. Dioclețian, păgânul împărat al Romei, l-a făcut, după un timp, voievod și l-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, poruncindu-i ca, acolo, să prigonească, să muncească și să ucidă pre toți creștinii. Dar, printr-o vedenie minunată, precum altădată a primit și Saul pe drumul Damascului, din vorbirea cea dulce a Domnului cu el, lui i s-a umplut inima de negrăită bucurie și de veselie duhovnicească. În temniță fiind, deodată i s-a arătat în slavă nespusă Domnul Iisus Hristos și, atingându-se de mucenic, i-a tămăduit rănile și l-a făcut sănătos. Apoi L-a botezat cu numele Procopie”. S-a săvârșit din dragoste pentru Dumnezeu anul 303 d.H., după îndelungi chinuri, nerenunțând la iubirea Mântuitorului Iisus Hristos.
* Amuțirea cucului de Pricop
În cazul nerespectării sărbătorii, se spunea că Pricop poate trimite grindină sau incendii pârjolitoare. Tot el ar fi responsabil de amuțirea cucului, așa cum spune vorba populară ”Precupu tace cucu”.
Uneori, este considerat un patron al lupilor, deși avem de-a face, mai degrabă, cu o altă ipostază a lupului, aceea de instrument al pedepsei. Se spunea că Dumnezeu însuși sau un animal obișnuit răpește copiii celor ce lucrează în această zi. Iar bătrânii spuneau că Dumnezeu chiar face asta și nu vreun animal, subliniind în acest fel importanța sărbătorii.
”În această zi, înflorește grâul”, spuneau bătrânii experimentați în ale agriculturii. ”Topește piatra în apă sau arde piatra-n apă, dacă nu se ținea sărbătoarea”. Era considerat purtătorul fulgerelor și al trăsnetelor, precum Sântilie.
* Pricopul serbat pentru sporul vieții
În această zi, se muncea numai până la amiază în câmp. Se spunea că Sfântul Procopie poartă o grijă deosebită lucrătorilor la câmp. Dacă nu îi era păstrată ziua cu respect, se spunea că Pricopul pricopește, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară: ”Dacă acest sfânt blajin e supărat, atunci când nu e serbat cum se cuvine, el prichește grânele, adică le grăbește uscarea”. De asemenea, el se serbează ”pentru a feri semănăturile de grindină sau piatră, căci Precupul arde, adică topește boabele de piatră în apă și, în loc de grindină, curge ploaie curată sau arde piatra în apă”.
Pricopie se ține ”pentru ca să nimerească bine femeile la coptul pâinii, al mălaiului și al altor aluaturi, ca să nu se pripească”.
”Precupul, când tace cucul, îl serbează ca să audă cucul și în alt an. El îi păzește pe oameni de foc și de opărire cu apă fiartă. Iară dacă se lucrează în astă zi, Dumnezeu va trimite secetă mare”.
”Se ținea să nu se pripească mâinile la seceră sau să nu se umfle mâinile”.
Ziua este respectată și de teama dezlănțuirii unor vijelii. Prin zonele de munte se spunea că, în această zi, se bat două vânturi, Harcodanul și Dornadosul,
amândouă fiind foarte primejdioase.
De Pricopie, nu se toarce. Era ținut de femei, pentru boale. Se ținea pentru lovituri de boli la copii: ”Pricopie e dușmanul copiilor. Se îmbolnăvesc copiii celui ce îndrăznește a lucra în astă zi”.
Se ținea spre a nu fi bolnav de ochi.
