În calendarul popular, 14 septembrie este cunoscută ca Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua Șarpelui sau Cârstovul viilor. Înălțarea Sfintei Cruci este denumirea din calendarul creștin-ortodox.
Situată la polul opus al Alexiilor, 17 martie, Ziua Crucii reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele, șerpii, plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvară.
Țăranii de altădată, de Ziua Crucii, nu consumau alimente marcate cu semnul crucii, precum usturoi, nucă, pește etc.
În calendarul viticol, acum se dădea startul la culesul viilor. De asemenea, era ultima ocazie în care cunoscătorii mai căutau plante necesare tămăduirilor.
Sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci marchează două evenimente deosebite în istoria creștinismului: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos, respectiv înălțarea ei în faţa poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629 d.H., în vremea împăratului bizantin Heraclius.
Aceeași sărbătoare aminteşte și de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia ”Prin acest semn vei învinge”.
Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce. În locul numit Golgota, au fost găsite trei cruci identice. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată ce tocmai murise. Când a fost atinsă de crucea pe care fusese răstignit Iisus Hristos, tânăra a înviat.
* Ritualuri magice de Închiderea pământului
În ritmurile ancestrale de altădată, perioada de la Ziua Crucii și până la Alexii era cunoscută drept ”vremea când toate gângăniile, jigăniile stau ascunse, ca într-o lacră, prin borți, văgăuni și alte ascunzișuri”. Toate păsările se călătoreau de la noi și veneau înapoi primăvara.
Șerpii, înainte de a intra în ascunziș, se adunau la aluniș, pentru a face piatră scumpă. Se spunea că cine se va nimeri pe acolo e bine să ia o nuia de alun, să o agite către aluniș și să descânte. După rostirea descântecului, omul trebuia să se dea repede deoparte, căci șerpii, înșirându-se unul după altul, porneau din aluniș. Apoi, trebuia să-l ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din coadă. De căuta în gușa celui din urmă, se spunea că va găsi acolo piatra cea scumpă, tămăduitoare de multe boli.
Cine prindea de Ziua Crucii un șarpe și îl omora, trebuia să îi pună în gură o sămânță sau un cățel de usturoi. Apoi îl băga sub pragul ușii, unde usturoiul încolțea. Frunzele lui erau puse la pălăria unui om, care se suia în turnul bisericii, de unde putea vedea cine este strigoi printre oamenii care vin la biserică.
Alte tradiții spuneau că șerpii care i-au mușcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi. Pentru acest păcat, pământul nu-i primește. Ei sunt meniți ca să-i omoare omul, pentru ca greșeala făptuită să se șteargă. Iar după Ziua Crucii nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă șerpi.
Unele superstiții aminteau că, de Ziua Crucii, nu se taie lemne, ca să nu vină șarpele la casă.
Se spunea că un om poate scăpa de spaimă, dacă își amintește repede în ce zi a săptămânii a fost sărbătorită în anul precedent Ziua Crucii.
De Ziua Crucii, în tradițiile orale se spunea că pământul se închide și pentru plante. Se spunea că acum vorbesc toate florile, care-și arată părerea lor de rău că se usucă. Acele plante care încă își mai păstrează viața se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor și desfătărilor omenești.
Babele de pe la munte spuneau că, de se vor găsi fragi după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mâncați, ei fiind sorociți morților.
La sate și la orașe, nu se mânca nimic ce se asemăna cu crucea: usturoi, nucă, perjă, pește (că are cruce în cap), întocmai precum și de Sfântul Ioan Botezătorul nu se mănâncă nimic ce are cap.
* Moșii de Înălțarea Sfintei Cruci
14 septembrie este cunoscută ca zi de post, negru dacă se poate, în memoria patimilor pe care le-a îndurat Mântuitorul Lumii pentru iertarea păcatelor noastre. Exista credința că acela care ţine post va fi ferit de boli şi de necazuri, iar dacă, într-un moment de grea încercare de peste an, îşi va aminti în ce zi a căzut Ziua Crucii, va trece cu bine şi va scăpa nevătămat.
Creștinii se duceau la biserică, cu flori și mănunchiuri de rămurele înfrunzite, pentru a fi sfințite, fiind considerate apoi bune de leac
Prunele sfințite, uscate sau fierte, erau folosite împotriva durerilor de cap, iar puse în apa pregătită pentru spălarea pe cap fereau de vorbe rele. Pomenirile făcute de femei la biserică erau nouă ulcele, umplute cu apă curată, miere sau mied. Erau împodobite pe la gură cu strămătură roșie, iar pe deasupra erau acoperite cu un colăcel sau un covrig și o lumină de ceară. Acestea se trimiteau mai ales la casele cu copii.
Pe unde nu erau copii, se trimiteau căni, precum și alte vase mai mari, de care se știa că sunt de nevoie în acea casă. Cei ce dădeau de pomană primeau, la rândul lor, moși.
* Cârstovul Viilor
În Calendarul popular, Cârstovul viilor este o altă denumire a sărbătorii religioase Înălţarea Sfintei Cruci și era dedicată roadelor viței de vie.
În funcție de zonă, existau tipicuri, ritualuri respectate de viticultori. Un numitor comun era faptul că sărbătoarea era inaugurată printr-un ritual de purificare, care avea funcția de a ține la distanță toate forțele malefice care puteau pune în pericol noua recoltă de struguri, precum și sănătatea viticultorilor.
Înainte de a pleca la vie, se stropeau căruțele și toate uneltele folosite acolo, cu apă neîncepută, adică cu prima apă scoasă din fântână în dimineața acestei zile. Urma procesiunea la vie, unde alaiul viticultorilor și familiei lor, însoțiți de muzicanți, culegeau mai întâi cei mai viguroși și mai frumoși ciorchini de struguri. Acești ciorchini bogați erau oferiți de pomană pentru morți. Unele tradiții amintesc că viticultorii sperau ca, în acest mod, să atragă bunăvoința sufletelor plecați dintre cei vii, pentru protejarea recoltelor de furtuni, secete, mană etc., dar și pentru a obținere sprijin din partea lor în viitorul an viticol.
* Simbolul crucii, între tradiție și sfințenie
Crucea este un vechi simbol cosmic, anterior creștinismului, și reprezenta soarele și armonia contrariilor.
Constelația Lebedei, aflată în emisfera nordică a cerului, situată în planul Căii Lactee, este una dintre constelațiile cel mai ușor de recunoscut în nopțile de vară și toamnă. E cunoscută și sub numele de Crucea Nordului, prin opoziție cu Crucea Sudului, din emisfera australă.
”Cruce” vine de la cuvântul latin ”crux”. Termenii ”stauros” (în greacă) și ”crux” (în latină) înseamnă numai stâlpul vertical (”crux simplex”) de lemn, pe care erau răstigniți condamnații la moarte.
Romanii au preluat metoda execuției pe cruce de la cartaginezi, observând că răstignirea prelungea cu mult suferințele condamnatului.
* Formele crucii
Pe întreaga planetă, sunt răspândite peste 400 de forme de cruci, dintre care trei sunt cele mai răspândite. Una este Crucea Tau, în forma de T (litera greaca Tau), forma cea mai veche, cu origini în Orient. O alta este Crucea latină/ catolică (crux immissa), cu 4 brațe inegale și stâlpul vertical mai lung. Este forma cea mai răspândită la ora actuală. În fine, a treia este Crucea greacă/ ortodoxă, cu 4 brațe egale, care este și simbolul actual al Crucii Roșii.
Există și alte tipuri de forme ale crucii. Printre cele mai răspândite, sunt Crucea rusească (având 6 brațe laterale), Crucea celtică (cu un cerc în mijloc), Crucea Sfântului Andrei (în formă de X), Crucea papală (cu 6 brațe laterale, cele din mijloc fiind mai lungi), Crucea trilobată (cu extremitățile în formă de treflă), Zvastica (vechi simbol în jainism) și Crucifixul sau crucea mobilă, pe care e înfățișat Iisus răstignit.
