Duminică, 7 octombrie, s-a derulat ultima etapă a turului în cadrul Ligii a IV-a. Evenimentele acestei runde au fost retragerea Energiei Pângăraţi şi înfrângerea neaşteptată a liderului.
Energia Pângăraţi a anunţat, la scurt timp după încheierea meciului din deplasare cu Victoria Horia, că nu va mai participa la competiţie. Decizia are ca urmare directă restrângerea sezonului actual la numai… 5 echipe.
În partida vedetă a rundei, s-a înregistrat un rezultat surprinzător: Speranţa Răuceşti – Ozana Târgu Neamţ 1-3 (0-2). Au marcat: Leonte/ Tofan, Creţu şi Patrichi.

Ozana l-a schimbat pe antrenorul Cosmin Bocăneţ cu numai două ore înainte de meci, postul fiind ”acoperit” de Cătălin Rusu. Echipa de lângă Cetate a jucat extrem de ambiţios, căpitanul Patrichi a fost în tonul obişnuit, dar trebuie remarcaţi şi Morţun, Zaiţ, Apreutesei sau Tofan, precum şi noile achiziţii Ciobotaru şi Creţu.
”Eu îmi doream un rezultat de egalitate sau, în cel mai rău caz, să nu ne facem de râs. Băieţii m-au asigurat toată săptămâna că vom învinge şi mă bucur că au avut dreptate şi am reuşit”, a declarat Victor-Andrei Isache (Ozana Târgu Neamţ).
Gazdele au avut o evoluţie slabă, de neînţeles la numai o săptămână după ”galopul de sănătate” de la Borca. Au fost mari probleme în defensivă, unde tocmai unul dintre jucătorii cei mai importanţi – Radu Miron – a prins o zi supărător de slabă. Intrarea lui Zavate a readus siguranţa în apărare, dar era deja târziu. În linia de mijloc, Apostol s-a zbătut în flancul drept, a avut şi o bară, dar nu a reuşit să intre în combinaţii cu coordonatorul Întuneric, lucru valabil şi pentru Botezatu. Atacanţii Brighiu şi Cucoş au avut evoluţii discrete.
”Toată echipa a jucat nemulţumitor. Nu avem nicio scuză. Poate ne-am fi revenit dacă se acorda penalty la scorul de 1-0 pentru oaspeţi”, a precizat Daniel Zavate (Speranţa Răuceşti).
Bradu Borca şi-a refăcut moralul după înfrângerea la scor cu Speranţa Răuceşti, într-o partidă cu 11 goluri: Moldova Cordun – Bradu Borca 4-7 (2-4). Pentru formaţia de pe Valea Muntelui, au marcat: Onofraş (2), Bîdan (2), Baboi, Stroia şi Crengăniş.
”Pentru mine personal, la jocul acesta, a fost momentul în care am văzut diferenţa între jucătorii care evoluează la Borca, pentru că vor și jucătorii care vin aici, pentru că nu au unde”, a declarat Florin Pintilii (Bradu Borca).
Etapa a fost completată de partida Victoria Horia – Energia Pângăraţi 6-0 (3-0). Au marcat: Tulbure (3), Stângaciu (2) şi Ciprian Braiş.
”Meci uşurel. Au avut şi oaspeţii 2-3 ocazii”, a precizat Bogdan Găucan (Victoria Horia).
”Ieri (duminică, n.r.) am fost doar 11 de toţi şi asta s-a simţit mai ales în a doua repriză”, a menţionat Bogdan Radu (Energia Pângăraţi).
Clasamentul la finalul turului 1 arată că Speranţa Răuceşti (12), Bradu Borca (12), Ozana Târgu Neamţ (10) şi Victoria Horia (7) se vor întâlni în play-off. Etapa a şasea a Ligii a IV-a programează duminică, 14 octombrie, partidele: Bradu Borca – Ozana Târgu Neamţ şi Victoria Horia – Moldova Cordun. Speranţa Răuceşti va sta. (M. CONSTANTINESCU)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




