Mesagerul de Neamț urează la mulți ani, sănătate, fericire, spor în casă tuturor celor care își serbează onomastica de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir!
Sfântul Mare Mucenic Dumitru este al patrulea sfânt făcut de Dumnezeu, credeau credincioșii de altădată. În Calendarul popular, semnificația datei de 26 octombrie era preluată din vechiul cult solar autohton, în care, în acea zi, se considera Echinocțiul de toamnă.
La Sâmedru se desfăceau turmele oilor, adunate primăvara, la Sfântul Gheorghe sau Sângiorz. Proprietarii oilor sau ai stânelor plăteau simbriile păstorilor angajați.
În popor, lui Sânmedru i se mai spunea ”cel care încuie vara și deschide iarna”. Când vine Sâmedru cu caii săi, sparge lanţul lui Sântion şi intră iarna.
În unele sate se aprindeau focuri în crucile drumurilor, pe malul apelor, pe coamele dealurilor, în toate locurile unde ar putea sălăşui duhurile necurate, ca acestea să fie alungate.
* Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
Sfântul Marele Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), în veacul al III-lea d.H, din părinți de bun neam și drept-credincioși. Tatăl lui era voievod în cetatea Solonului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos și slujind Lui. Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar mai ales din Darul lui Dumnezeu ce începuse a lucra într-însul… ”Fiind întemnițat pentru mărturisirea lui Hristos, la douăzeci și șase ale lunii octombrie, au intrat ostașii în temniță și, aflând pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pre el cu sulițele, și întâia suliță cu care l-au împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care au împuns și pe Hristos pe cruce…”
Ucenicul său apropiat, Lupus, care a fost martor la martiriul sfântului, i-a luat acestuia inelul și hainele însângerate. Ulterior, cei care atingeau aceste veșminte se vindecau de boli sau scăpau de tot felul de necazuri.
* Sâmedru aduce iarna
Se știe că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Gheorghe au fost contemporani, fiind născuți amândoi în secolul al III-lea d.H. Sfântul Dumitru sau Sâmedru este stăpân peste iarna care vine: ”Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el”.
Ziua lui Sâmedru era ziua soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului era prilej de petrecere și de ceartă.
* Credințe străvechi ale focului la români
În seara de ajun a zilei în care este prăznuit Sfântul Dumitru, se făceau focuri. De acolo, când plecau spre casă, copiii luau tăciuni aprinși, pe care îi aruncau apoi prin livezile cu pruni, având credința că, vara viitoare, pomii vor fi plini de fructe.
Dacă din sobă sărea un cărbune în cameră, în timp ce se făcea focul, era semn că în casă va intra un oaspete cu suflet întunecat și cu intenții rele.
Întoarcerea cărbunilor aprinși pentru a ”întări” focul avea și credința că, sporind puterea focului va duce la sporirea bunăstării, a bunurilor, a sănătății pentru oameni și vite, a fertilității pământului.
Când un copil acuza dureri la o ureche sau la ambele, de la vreo răceală, era pus să stea cu urechea pe gura unei ulcele de pământ, în care se pusese în prealabil atâta jar, cât să producă o căldură suportabilă. Pe acești cărbuni aprinși se aruncau, din când în când, semințe de cânepă, care pocneau.
Se credea că nu este bine să se pună pe foc inima căruței, adică partea din mijloc, care leagă între ele osiile, pentru că este pericol de boală la inimă.
”Când jeraticul strălucește mult în vatră și după ce s-a consumat focul, este semn că va veni vreme friguroasă”.
Dacă în 26 octombrie, când e prăznuit Sfântul Dumitru, va fi Lună Plină sau cerul acoperit cu nori, ori dacă plouă sau ninge, se crede că aceste semne indică o iarnă aspră, cu zăpezi grele, iar gerul va fi năprasnic. Anul acesta, Luna Plină cade pe 24 octombrie!
* Focul lui Sâmedru
În noaptea de 25 octombrie, pe un rug format din mai multe straturi de cetină, se înălța un brad ”cât turla besericii de mare”, apoi se aprindea ca o torţă spre cer. ”Hai la focul de Sâmedru!” răsuna peste sat, iar oamenii se strângeau să împlinească rânduiala.
Crengile şi cetina erau adunate numai de copii şi tineri, care se organizau în cete. Ei erau consideraţi simbol al purităţii. Înainte, în străbuni, se respectau foarte multe detalii. Ceata mergea în pădure, căuta un copac tânăr şi încerca să-l taie din atâtea lovituri câţi copii erau în ceata respectivă. Ei participau la toată această acţiune de adunare a cetinei cu mult timp înainte, uneori chiar cu două luni înainte de eveniment.
La foc, se împărţeau covrigi, nuci şi mere. Tinerii se împărţeau, apoi, în alte două grupuri: fete şi băieţi. Ei aşteptau cu nerăbdare răsturnatul clăii.
Grupul înspre care se răsturna Focul începea să-şi dea cu presupusul care dintre ei se va căsători până la următorul Foc. După ce ardea focul propriu-zis, lucru care se ţine şi acum cu sfinţenie, bărbaţii şi flăcăii puneau cartofi la fiert, mai cinsteau şi ei nişte ţuică şi vin, mai stăteau de vorbă.
Femeile împărțeau pomeni de sufletul morţilor, copiii aleargau în jurul focului, bărbaţii aruncau tăciuni aprinşi peste grădini, într-un străvechi ritual de purificare a naturii ce se pregăteşte să intre în iarnă.
Venea apoi ”Hora lui Sâmedru”, poate ultimul joc de dinaintea Postului Crăciunului.
Se spunea că anul viitor va fi cu atât mai bogat cu cât focul ce aprindea bradul se va înălţa mai aproape de cer.
Când focul se potolea, copiii săreau peste el, pentru a fi păziţi de boli tot anul, iar tinerii pentru a se căsători curând.
În unele sate, se aprindeau focuri în crucile drumurilor, pe malul apelor, pe coamele dealurilor, în toate locurile în care ar putea sălăşui duhurile necurate. Aşa se explică faptul că, pe lângă priveghiul ritualic despre care am vorbit, exista credinţa că, la Sâmedru, unii morţi se pot preschimba în strigoi, moroi şi vârcolaci iar, în acest caz, intervenţia focului ca element purificator era obligatorie.
* Poitra lui Sâmedru
Poitra se zice prânzului din a doua zi de după un praznic. Praznice cu cinișoară și poitră sunt: Vinerea Mare, Sfântul Andrei, Sfântul Dumitru și Sfântul Nicolae. Cinișoara se zicea cinei din ajunul unui praznic, la care se cheamau vecinii și li se dădea o masă.
Sfântul Dumitru cel Nou este frate cu Sâmedru. Dumitru Basarabov este Filip Șchiopul, credeau unii țărani de prin țară. Se zicea că acesta a călcat un pui și, pentru o asemenea greșeală, și-a pedepsit piciorul vinovat să suporte numai el greutatea trupului timp de un an.
”Câinii Sumedrului – zis fratele Sumedrului – este sfânt lăsat de Dumnezeu, care se serbează a doua zi de Sfântul Dumitru. Sfântul a fost frate cu Sfântul Dumitru”, credeau sătenii de altădată, ”dar avea casa lui, unde locuia el”.
Unii spuneau că avea niște câini găsiți într-o pădure. Câinii erau în număr de șapte, în fiecare zi un câine era de serviciu și făcea slujba sfântului, ca un servitor, făcea orice treabă cât de grea.
Dacă venea un om și-l ruga să-l facă sănătos, sfântul, cu ajutorul unui câine, îl făcea sănătos. Unii dintre câinii lui prindeau pe diavol și-l aduceau la Sumedru. Unii din câini aveau puterea să se ducă chiar și în iad, unde diavolii se temeau de ei, credeau sătenii. Poveștile populare amintesc că, de atunci, diavolii au făcut o poartă mare de fier la iad, de când Sfântul Dumitru cel Nou a dat slobozit câinii săi prin lume.
”Câinii Sumedrului sunt câinii care apără privighetoarea de căpuși, să n-o muște. Câinii lui Sâmedru sunt lupii Sfântului Dumitru.
Dacă în noaptea din ajun praznicului Sfântului Dimitrie, cerul este senin, înseamnă că iarna va fi blândă și ploioasă. Dacă este noros, plouă sau ninge, înseamnă că iarna va fi grea”.
