Pe 24 noiembrie, în Calendarul popular este menționată una din rarele sărbători cu caracter pronunțat meteorologic, Climăta Vântului. Această sărbătoare era ținută în cinstea vânturilor periculoase, pentru ca acestea să nu lovească satele, stogurile de fân, să nu împrăștie focul, să nu intre în casă, să nu poarte boalele. Despre vânt se credea că este un balaur mare, care suflă numai pe o nară a nasului, fiindcă ar prăpădi tot pământul dacă ar sufla pe amândouă nările deodată.
În tradiția orală românească, de multe ori, aerul era sinonim cu vântul. Oamenii spuneau că vântul este suflare divină. Despre apariția vântului există numeroase povești, legende, superstiții.
Nașterea lui era închipuită în felurite moduri. Ar fi fost creat de Dumnezeu, pentru a rupe pânza țesută de păianjen printre copaci, ca oamenii să nu vadă Soarele. Ar fi un copil făcut de o fată de împărat, fără bărbat, ”numai așa, din vis”. Ar fi fost creat de diavol, ca să nu-l ardă soarele etc.
Se mai spunea că vântul ar fi om, care stă în al treilea scaun, în jos de la Dumnezeu, și Dumnezeu îi dă voie când să fie vânt și cât de tare. Singur, de capul lui, nu muncește. Alții ziceau că ar mai fi văr cu focul și cu Sfântul Ilie.
Alteori, ar fi Sfântul Ioan sau chiar ”gândul lui Dumnezeu” sau ”duhul” lui ori vine de la ”Duhul Sfânt”.
Locuința vânturilor ar fi într-o peșteră, în cer sau în iad, fie într-un butoi, unde este ținut de Simion Stâlpnicul, prăznuit pe 1 septembrie.
Cine a văzut vântul acasă la el, l-a descris ca pe un flăcău. Unii spuneau că ia înfățișare de moșneag singuratic, ori sfânt, ori om cu gospodărie, cu femeie și copii. Mulți spuneau că este sfânt, mai cu seamă despre vântul bun, pentru că acela devastator este al necuratului. Din această cauză, vântul bun nu trebuia blestemat. Babele spuneau că cine o face, fie se îmbolnăvește, fie va bate vântul când moare.
* Vântul în basmele românești
Cel mai adesea, vântul (aerul) se comportă omenește. În unele basme, trăiește, împreună cu mama sa, pe tărâmuri depărtate. Având miros fin, adulmecă repede omul, se așează la masă, mâncând cu predilecție lapte dulce de căprioară și bând apă de micșunele.
Vântul este de mai multe feluri: cel al nostru, care poartă norii, vântul turbat și ”șoimul” sau vântul de sus, de dincolo de lumea noastră.
Vântul turbat s-ar fi iscat în timpul luptei dintre diavol și omul pornit în căutarea lui Dumnezeu, care se depărtase de pământ, pentru că o femeie aruncase cârpa murdară a copilului pe cerul aflat, la începuturi, mai jos. Acest vânt ar avea morbul turbării, de aceea ciocârlia, care urcă până la el, cade moartă la pământ, este mâncată de un animal și acesta turbează.
O legendă spune că Dumnezeu i-a dat drumul vântului, dar, înainte, l-a rupt în bucăți, ca să fie numai cât trebuie, să nu fie așa de tare cum avea el putere, încât năruia ziduri și case.
* Legenda vântului
Legenda spune că păianjenul este rău și că el trebuie omorât, pentru că Dumnezeu, atunci când a urzit lumea, a făcut pe Sfântul Soare, ca oamenii să aibă lumină. Păianjenul însă s-a apucat și a urzit pânză pe sus, pe copaci, pentru ca oamenii să nu mai vadă și astfel să nu mai fie lume. Atunci Dumnezeu a făcut vântul, fiindcă până atunci nu fusese vânt, ca să rupă pânza lui, să o curețe pe unde există și astfel vântul a scăpat omenirea de lucrarea rea a păianjenului; deci primul rost al acestei stihii, care este vântul, a fost să scoată lumea de sub imperiul întunericului și al fricii; pentru că vântul primordial a distrus prima pânză a păianjenului, de atunci mereu boarea de vânt trebuie să frângă toate pânzele păianjenului, fie ele cât de mici și neînsemnate.
* Gromovnicul vânturilor
Când, după ploaie, norii se lasă jos, de parcă ar atinge dealurile, este semn că vremea se va face frumoasă. În schimb, dacă nori negri fug spre înaltul cerului este semn că vremea se va înrăutăți; când norii sunt groși, este semn de vânt sau de zăpadă.
Este semn prevestitor de vânt când norii au culoarea roșie la apusul soarelui.
Când pietrele și în special marmura și zidurile nădușesc, este semn că vremea va deveni ploioasă, cu vânt puternic.
Este semn de ploaie și vânt în acea zi, când oile se bat și zbiară dimineața sau când se scutură des.
Dacă este multă ploaie în lunile octombrie și noiembrie, în luna decembrie vor fi mari vânturi.
În Săptămâna Luminată nu este bine să se lucreze.Nu se țese, ca să nu bată grindina, nu se deapănă pe vârtelniță, ca să nu fie atrase vânturile și furtunile.
Când soarele asfințește roșu, este semn că a doua zi va fi vânt, iar când apune în nor, este semn că a doua zi va ploua.
Să nu fie ridicat de jos șarpele găsit mort, pentru că va bătea vântul șase săptămâni la rând.
Este semn că va fi vânt a doua zi pentru cine visează șarpe.
Se crede că este semn de ciumă când bate vântul în Ajunul Crăciunului și că va fi război, dacă vântul bate în ziua de 14 ianuarie.
Dacă omul nu ar mânca ouă și ceapă, ar fi capabil să vadă până și vântul, spuneau bătrânii de altădată.
* ”Vânturi” literare
Respectând obiceiurile copilăriei de altădată, încheiem prezentul articol cu o poezie.
Dilema (Balada bășinii)
de George Topârceanu
Aţi văzut prea bine, că la consultaţii
Doctorii te-ntreabă despre emanaţii
Vor să ştie tonul, abundenţă, faze,
Unii le zic vânturi, alţii le zic gaze.
Dar să nu vă mire dacă medicina
Studiază astăzi foarte mult băşina
Fiindcă-n biologie pentru toţi e clar:
A băşi e-un lucru foarte necesar.
Toată lumea beșe. Asta-i axioma.
Nu interesează tonul, sunetul, aroma.
În privinţa asta toţi suntem la fel
Beșe şi-mpăratul în palat la el,
Floarea nobilimii, preoţi, prinţi, prinţese,
Papa de la Roma, beșe şi iar beșe.
Însă-o chestiune trebuie-nţeleasă:
Fiecare beșe, dar la el acasă!
Fără martori merge tare sau încet,
Nimeni nu-ţi dictează ca să beşi discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi să sune?
Treaba ta, eşti liber, poţi să faci şi spume.
Și chiar dacă nimeni nu-ţi stă împrejur
Poţi să beşi în lege, până cazi în cur.
Eticheta însă cere să fi pudic,
Bunul simţ pretinde să nu beşi în public!
Ce-ar fi, bunăoară, s-auzi pe cutare
C-a băşit în public doamna… nu ştiu care
Sau că domnişoara profesoară X
S-a băşit în clasă, ieri, la 2 fix?!
Cum ar fi privite sau calificate?
Ar avea prestigiu, autoritate? Le-ar mai da poporul vreo considerare?
Aş, le-ar spune neted ”de-alde beșe tare.”
Cine le-ar mai crede fiinţe graţioase?
Ar fi pur şi simplu nişte băşinoase.
Dar mă-ntorc acuma iar la medicină.
Să-ţi rişti sănătatea pentru o băşină?
Să n-o laşi să iasă dacă eşti în public,
Fiindcă eticheta cere să fi pudic?
În privinţa asta sunt păreri mai multe
Cine-ar sta pe toate să le mai asculte?
Astfel, după unii, poţi să beşi oricât
Dar să ştii la vreme să le strângi de gât.
Poţi să fi acelaşi om cu demnitate
De le dai fâsâite drumu-n libertate.
Asta-i o părere, una dintr-o mie
Dar morala spune că-i ipocrizie.
Ce deosebire între om şi cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arăţi în public falnic, gras, fălos
Și-n realitate ești un băşinos?
Câţi nu sunt dintr-ăştia care băs de zor
Parcă ştii vreodată ce-i la curul lor!?
Dar rămâne lege că e indecent
Să slobozi la gaze de eşapament.
Fie, cu morala nu te poti certa
Dar mai iese gazul fără voia ta.
Șuieră şi geme cu prelung ecou
Iar tu ai neşansa să fi la birou.
În astfel de cazuri, spune, ce te faci?
Să recurgi la scuze, sau să te prefaci?
Din experienţă, eu vă spun cinstit
Că nicicând în viaţă nu am îndrăznit
Să recurg la scuze; ar fi fost mai rău
Să roşească lumea toată-n jurul tău!
Am târşit un scaun, am făcut ceva
Ca să nu se creadă c-am băşit cumva.
Si oricât se spune că sunt ipocrit,
S-au făcut şi ceilalţi că n-au auzit.
Chiar îndrăgostiţii când admiră luna
Cu sau fără voie scapă câte una,
Dar cu-o tuse seacă, bine regizată,
Sau cu-o melodie mai pe nas cântată,
Fac ca să vibreze tot a poezie
Chiar şi nedorita, scurta gălăgie
Ce-a trecut prin maţe şi s-a dus în vânt
Și-n care se-ncurcă viaţa pe pământ!
Dar astfel de cazuri, când ipocrizia
Este-asociată chiar cu poezia
Crime moraliştii noştri le socot,
Căci morala-şi bagă nasul peste tot.
În final tot omul se întreabă trist
Să-l asculţi pe medic sau pe moralist?
Și mai e un lucru, fără vorbă multă:
Ce te faci cu curul dacă nu te-ascultă?
