Termenul de astăzi, 11 decembrie, al procesului în care Ionel Arsene este judecat pentru fapte de corupție a fost extrem de scurt, pentru că avocatul Vladimir Ciolacu a depus cerere de recuzare a judecătorului Constantin Magdalina. O cerere însoțită de o ”anexă” – un articol de presă, din care ar trebui să rezulte, teoretic, un motiv suficient de întemeiat pentru ca dosarul să fie preluat de un alt magistrat. Bizară atitudine, în condițiile în care avocatul a fost în sală la termenul precedent al procesului, când au fost audiați doi directori ai firmei Construcții Hirotehnice Iași, și putea constata pe viu motivele de recuzare, dacă ele există. Însă, dacă le-a descoperit într-un articol de presă, nu putem decât să ne bucurăm, ca breaslă, că putem contribui la bunul mers la Justiției, măcar din punctul de vedere al duratei unui proces.
Evident, în condițiile acestui incident, judecătorul Constantin Magdalina n-a mai putut audia martorul Mihai Lupu, venit tocmai de la Constanța, deși acesta a insistat invocând distanța mare și probabilitatea ca vremea să se strice și să nu mai poate ajunge la următorul termen. Iulian Jugan, care a fost și el citat pentru termenul de astăzi, nu s-a prezentat, dovadă că stă foarte bine cu intuiția.
Acum trebuie soluționată cererea de recuzare, după care procesul se va relua la termenul stabilit pentru 29 ianuarie 2019. Rămâne de văzut dacă tot judecătorul Magdalina îl va soluționa până la capăt.
C.M.