Consiliul Local Piatra Neamţ va dezbate în şedinţa extraordinară de marţi, 8 ianuarie, majorarea tarifelor pentru depozitarea deşeurilor. Conform propunerii, de la 1 ianuarie 2019, vor fi două categorii de tarife: 44,47 lei/mc, pentru deşeurile municipale şi 30,96 lei/mc, pentru celelalte tipuri de deşeuri, în ambele cazuri fără TVA.
Conform Referatului de aprobare a HCL, deşeurile municipale sunt “deşeuri amestecate şi deşeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia şi cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeşeurile, lemnul, textilele, ambalajele, deşeurile de echipamente electrice şi electronice, deşeurile de baterii şi acumulatori şi deşeurile voluminoase, inclusiv saltelele şi mobila”, dar şi “deşeurile amestecate şi deşeurile colectate separat din alte surse în cazul în care deşeurile respective sunt similare ca natură şi compoziţie cu deşeurile menajere”. Deşeurile municipale nu includ “deşeurile de producţie, agricultură, silvicultură, pescuit, fose septice şi reţeaua de canalizare şi tratare, inclusiv nămolul de epurare, vehicule scoase din uz şi deşeurile provenite din activităţi de construcţii şi desfiinţări”.
Decizia este motivată de faptul că, “începând cu anul 2019, proprietarii sau administratorii de depozite, au obligaţia de a declara şi plăti la Fondul pentru Mediu, contribuţia pentru economia circulară pentru deşeurile municipale destinate pentru a fi eliminate prin depozitare, în valoare de 30 lei/tonă”. Astfel, la tariful actual de 30,96 lei/mc primăria pietreană propune să se adauge pentru deşeurile municipale “contribuţia pentru economia circulară aferentă unui mc de deşeuri depozitate de 13,51 lei/mc fără TVA”.
Mai trebuie precizat că operatorul de salubritate, Rossal Roman, solicitase, prin adresa din 20 decembrie 2018 remisă Primăriei Piatra Neamţ, un tarif de 47,69 lei/mc, fără TVA, pentru deşeuri municipale şi de 32,44 lei/mc, fără TVA, pentru celelalte categorii de deşuri. (M. CONSTANTINESCU)
Parteneri
Mesagerul Bacău Tranzitezi municipiul Bacău în următoarele două săptămâni? Vezi rutele ocolitoare pentru a ajunge la destinație după închiderea Variantei Ocolitoare (A7)
ZCH Bătaie la Ruginoasa: un bărbat a fost arestat, iar un tânăr de 23 de ani a ajuns în arestul poliției
NewsEdge Alertă de caniculă în vestul României. Șase județe, vizate de temperaturile ridicate
BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă



Un comentariu
Speram ca d-nul Chitic nu este marca psd. Atat!