Conflictul dintre Adrian Alui Gheorghe, fostul director al Bibliotecii Județene G.T.Kirileanu și Consiliul Județean Neamț a înregistrat recent o nouă înfrângere pentru forul județean. După ce cunoscutul poet a câștigat în instanță anularea notelor acordate de comisiile de evaluare a activității, a obținut repunrea în funcție și o sumă importantă de bani drept salarii pentru perioada cât a fost destituit abuziv, acesta a câștigat un nou proces cu miză financiară.
În anul 2016 Adrian Alui Gheorghe, în calitate de reclamant, contesta într-o acțiune deschisă la Tribunalul Neamț, secția Contencios Administrativ și Fiscal, ordinul prin care a fost demis și cerea obligarea Consiliului Județean Neamț la recalcularea drepturilor sale salariale, în sensul acordării sporului pentru titlul de ”doctor”, pe lângă alte cereri de același fel. Tribunalul Neamț, prin sentința civilă 437/11.04.2018, admitea, în parte, cererea reclamantului și stabilea că pârâtul, adică Consiliul Județean Neamț, ”să plătească reclamantului sporul aferent titlului științific de doctor, sub forma unei sume compensatorii, pentru perioada 1 septembrie 2013- 1 august 2016”.
Instanța a stabilit că ”reclamantul este îndreptățit la alocarea sporului aferent titlului științific de doctor, sub forma unei sume compensatorii, pentru perioada 01.09.2013- data numirii în funcție și- 01.08.2016, data acordării sumei compensatorii de 700 de lei, potrivit actului adițional la contractul de management”. Dacă facem un calcul băbesc, în acest caz Adrian Alui Gheorghe ar trebui să primească o sumă undeva în jurul a 25.000 de lei. Brut.
Și în acest caz apare întrebarea, cine plătește? Cei care au greșit în cazul lui Adrian Alui Gheorghe sau tot noi toți, din taxe și impozite locale? Pentru că, în acest caz s-a ajuns până acum undeva spre o sumă de jumătate de miliard lei vechi și lucrurile nu sunt terminate. Să nu uităm că sentința de repunere pe funcție nu a fost dusă la îndeplinire în ciuda faptului să executorul judecătoresc a somat Consiliul Județean și că anularea notelor la concurs poate avea niște consecințe imprevizibile și hazlii în același timp pentru cei de la județ. (V.B.)
Un comentariu
Bineinteles ca in Romania prostu’ plateste ! Dupa cum bine stim nicio figura politica nu are asumarea responsabilitatii masurilor proaste care le ia ! Am vazut cu totii ca dupa lucrarile facute in Piatra Neamt de schimbare a utilitatilor pe toate strazile prin 2010-2012, au ramas zone necirculabile datorita lucrarilor proaste efectuate de firmele “castigatoare”. Datorita spagilor incasate de cei de la primarie, am stat cu drumurile sparte cca. 5 ani atat cat a fost perioada de garantie. Dupa aia drumurile au fost reparate cu alti bani din bugetul local. Astazi, orice firma lucreaza pe spatiul rutier este obligata de primarie sa incheie contract de refacere a carosabilului cu Publiservul care nu respecta niciodata conditiile contractuale, lucreaza prost si iresponsabil dar incaseaza banii inainte. Si atunci vine tot primaria si sanctioneaza firma particulara pt ca Publiservul nu-si face treaba. Astfel ne invartim in jurul cozii. Exemple sunt nenumarate !