Neamţul abundă de biserici, schituri, mănăstiri. Unii l-au denumit ”Athosul românesc”. Pe lângă aceste focare spirituale şi religioase, există zone, în care te simți parcă într-o biserică unde se săvârșește Sfânta Slujbă. Şi mulţi dintre noi încă nu-şi pot explica de ce. Dacă ne amintim de sihaştrii Iosif, Partenie şi Pavel cu ucenicii lor, care au întemeiați Mănăstirea Sihăstria în anul1655, de sihaştrii din pădurile seculare de pe valea Sihăstriei şi în Munţii Sihlei, parcă lucrurile încep să capete un înțeles. Tăierea pădurilor seculare, interzisă prin lege de altfel, poate fi și un motiv pentru ca acești trăitori să nu mai loc sub soare.
Faptele slujitorilor de Dumnezeu de pe Valea Secului au amprentat locurile cu ”energiile Dumnezeirii, a Sfântului Duh”, după cum le numeşte regretatul stareţ de la Mănăstirea Frăsinei, preot Ghelasie Gheorghe.
Visul hristic al Cuviosului Zosima era să creeze un loc special, unde cei care doreau să înveţe despre Dumnezeu, să trăiască cu El, ar fi primit ajutor şi îndrumare spirituală de la pustnicii care vieţuiau pe valea râului Secu. Această faptă bună a rămas consemnată şi în Pomelnicul Mare al Mănăstirii Secu.
* Sfântul Iosif de la Văratec
Sihastru şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, preot şi duhovnic renumit, părinte adevărat pentru călugări şi mireni şi bun organizator, Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic, de pilduitoare autoritate, al aşezării călugăreşti de la Văratec şi, în acelaşi timp, unul dintre ctitorii acestei mănăstiri.
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului, din Transilvania. Părinții săi erau oameni evlavioşi, trăitori ai credinţei creștine. Familia sa a venit în Moldova din cauza uniaţiei și a persecuțiilor austriece împotriva creștinilor ortodocși.
Iosif l-a avut ca îndrumător spiritual pe Sfântul PaisieVelicicovschi, pe când acesta se afla la Mănăstirea Dragomirna. Anul 1779 îl găsește pe Cuviosul Iosif îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov, de lângă Mănăstirea Neamţ, şi povăţuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului şi Durău. La ceva timp, cu binecuvântarea stareţului, a devenit sihastru în Munţii Neamţului cu alţi doi părinţi, Gherman şi Gherontie.
Ca ucenic şi următor al Sf. Paisie, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre şi înnoitor al vieţii monahale în obştea de la Văratec şi împrejurimi.
La Mănăstirea Văratec, a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”.
Pentru meritele obținute în slujirea Sfintei Treimi, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu Darul facerii de minuni şi Darul izgonirii duhurilor necurate. Cuviosul Iosif, numai cât privea pe cineva în faţă, înţelegea de ce patimi şi gânduri era luptat sau de ce boală suferea.
Sf. Iosif a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în
pronaosul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec. Locurile din Munţii Neamţului unde s-a nevoit Ieroschimonahul Iosif au rămas în tradiţia locului sub denumirea: ”Poiana lui Iosif”, ”Pârâul lui Iosif” şi ”Chiliile lui Iosif”.
* Adevăratul ctitor al Schitului Românesc Prodromul, Muntele Athos
Cuviosul Nifon ieroschimonahul este cel dintâi şi adevăratul ctitor al Schitului Românesc Prodromul din Athos. S-a născut în judeţul Vaslui, din părinţi săraci şi foarte credincioşi. Auzind de vestitul stareţ al Mănăstirii Horaiţa, arhimandritul Irinarh Roseti, în anul 1826 a intrat în obştea lui şi s-a făcut călugăr, având numele de Natanail. În anul 1840, a plecat la Muntele Athos, împreună cu monahul Nectarie.
S-au întors în Moldova prin 1850 și au fost hirotoniți preoţi. Primind ajutor de la Mitropolitului Sofronie Miclescu şi domnitorului Grigore Ghica de la Iaşi, au început lucrările la zidirea unui schit românesc pe Muntele Athos. În anul 1852, Nifon şi Nectarie au pus temelia bisericii Schitului Prodromul, cu hramul Botezul Domnului. Opt ani mai târziu, în 1860, biserica era deja pictată. Sfințirea a fost oficiată de arhiereul Isaia Vicol, însoţit de câțiva clerici şi două sute de pelerini din ţară. Ieroschimonahul Nifon Ionescu a fost numit stareţ al Schitului Prodromul.
* Model de viaţă spirituală românească
Stareţul Nifon Ionescu a zidit o bolniţă şi a rânduit călugări îngrijitori, iar pentru cei tineri şi cu talent a format şcoală de muzică psaltică, vestită în tot Muntele Athos. Aceasta era condusă de marele dascăl şi protopsalt român, schimonahul Nectarie Creţu. Astfel, sub stăreţia ieroschimonahului Nifon Ionescu, Schitul Prodromul îşi trăia cea mai liniştită epocă de armonie şi înflorire duhovnicească din toată istoria sa. În anul 1870, însă, părintele Nifon se retrage din stăreţie şi revine în ţară. Aici întemeiază Schitul Bucium de la Iaşi, ca metoc al Prodomului. După câţiva ani, se reîntoarce în Sfântul Munte şi se retrage la linişte, cu ucenicul său, într-o peşteră, la 20 de minute depărtare de schitul întemeiat de el. În această peşteră, între munte şi mare, s-a nevoit Cuviosul Nifon în post şi rugăciune încă 20 de ani, slăvind pe Dumnezeu ziua şi noaptea.
În anul 1901, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de 94 de ani. Peştera lui se cheamă, până astăzi, ”Peştera Părintelui Nifon”, iar trupul său a fost îngropat de ucenici alături, într-un loc tăinuit.
