”Se bârfește și se va bârfi întotdeauna la adresa celor care ajung, la un moment, dat în funcții”/ Interviu cu comisarul şef Victor Vlad, împuternicit adjunct al şefului Poliţiei Neamţ

– Cum percepeţi IPJ Neamţ din postura de adjunct, faţă de postura de şef de poliţie orăşenească, unde nu prea aveaţi evenimente de amploare, totuşi. Erau mai mult mărunţişuri, cred.

– Da. Totuşi, din postura de şef de subunitate, am avut evenimentul cel mai de amploare, pe care nu l-a avut inspectoratul.

– Cel cu ţiganii? A fost de amploare prin prisma impactului, pentru că, din punct de vedere al obiectului dosarului penal, n-a fost mare lucru.

– Da. La judeţ sunt cam aceleaşi probleme ori 100. Plus altele colaterale, care ţin de logistică şi de serviciile pe care nu le aveam acolo.

– Şi cum vi se pare schimbarea? Definiţi ”ori 100”.

– Foarte interesantă, de unde, la început, aveam aşa nişte îngrijorări cu privire la capacitatea de a face faţă la un nivel bun şi foarte bun de îndeplinire a sarcinilor, acum îmi dau seama că sistemul, într-adevăr, e făcut tot pentru oameni. Având în vedere şi experienţa din spate – şef de birou la permise, 5 ani de cercetări penale, unde se considera că eşti poliţiştul cel mai complex, şi şef la Târgu Neamţ, pot să duc, dar vreau să fac performanţă şi asta mă ţine turat.

– Ce înseamnă performanţă din punctul dvs. de vedere?

– Performanţă ca şef, adică să descopăr problemele care duc la nerealizarea unor sarcini: problemele colectivului, problemele fiecărui lucrător, atât cele de serviciu, cât şi cele oarecum personale care aduc atingere serviciului. Încerc să mă axez pe domeniul ăsta uman foarte mult, pentru că este cel mai important factor ca să meargă instituţia foarte bine şi, mergând instituţia, să putem asigura cetăţenilor un serviciu de calitate. Trebuie să avem în atenţie perfecţionarea fiecărui lucrător, conştientizarea lui – să înţeleagă foarte bine care este rolul lui, să-şi înţeleagă sarcinile pe care le are şi să-l determinăm să le îndeplinească la un nivel ridicat.

– Şi asta cu ce instrumente se poate face?

– Cu toate instrumentele legale, pornind de la vorba bună, discuţiile – astea le-am solicitat tuturor şefilor pe care îi coordonez, să discutăm foarte, foarte mult ca să aflăm problemele, fiindcă, pentru a găsi soluţii, trebuie să ştim care este problema, s-o analizăm în amănunt şi, după aceea, să putem să tragem concluzii. Şi asta numai discutând, şi discutând, şi discutând.

– Şi, de exemplu, în 4 luni de zile, ce probleme aţi identificat?

– O multitudine de probleme, dar ştiţi cum e, astea ţin mult de bucătăria internă. Nu-i vorba că-s chestiuni secrete, dar ştiţi cum e în familia românească sănătoasă. Soţul cu soţia şi copiii au tot felul de probleme. Le discută între ei, le analizează, găsesc soluţii, dar, când ies în oraş sau merg la nuntă, se îmbracă frumos, sunt zâmbitori, se ţin de mână, sunt o familie. Noi trebuie să dăm un exemplu în societate şi să arătăm că poliţia îşi face datoria indiferent de problemele pe care le are. Plus că eu sunt adeptul ideii că niciodată nu putem să folosim lipsurile noastre ca justificare în faţa cetăţenilor. Avem metodele noastre, sprijin din foarte multe părţi, inclusiv de la minister şi de la IGPR – nivel la care se caută soluţii tot timpul.

– Cum vă percep oamenii? De fapt, vă ştiu, că sunteţi de atâţia ani în sistem. Vin la discuţii?

– Vin. Atâta timp cât, din programul de 8 ore, cam 6 ore avem discuţii. De aia vin la birou la 7 dimineaţa şi plec după 4, ca să pot rezolva şi problemele scriptice. Nu am impus reguli. Vine fiecare când are problema, uşa e deschisă, vine şi agentul, vine şi şeful de serviciu. Am zis că tratez şi problemele de serviciu şi pe cele colaterale care pot influenţa serviciul şi, atunci, trebuie discutat direct cu omul, nu prin intermediari.

– Şi vă place ceea ce faceţi, spre deosebire de Târgu Neamţ? Sau sunt şi similitudini, că bănuiesc că aveaţi şi acolo probleme.

– La fel, dar, cum am zis, la alt nivel . Da, îmi place ce fac. Numirea în funcţie a fost cu acordul persoanei şi, dacă e cu acord, ne asumăm.

– Sunteţi numit pe funcţie, pentru 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni. De concursul pentru ocuparea funcţiei de adjunct ştiţi ceva?

– Nimic. Şi nici nu sunt interesat.

– De ce? Dacă se scoate funcţia la concurs, nu vă înscrieţi?

– Probabil că da, dar să vedem cum, când, sunt nişte aspecte care nu depind de mine.

– Cum credeţi că este văzut poliţistul astăzi, comparativ cu acum 21 de ani, când aţi intrat în sistem?

– Acum 21 de ani încă se vorbea de miliţieni, încă mai erau lucrători care fuseseră şcoliţi şi-şi desfăşuraseră activitatea înainte de revoluţie, dar asta nu înseamnă că nu erau profesionişti. Acum nu cred că mai sunt în sistem. A fost o perioadă de curăţare, de vindecare a unor răni, de reparare a problemelor, adică eu am văzut, încet, încet, evoluţia, atât cu privire la factorul uman, cât şi la perfecţionarea şi modificarea legislaţiei, a metodelor de lucru, a logisticii. Eu, când am început serviciu, îmi băteam singur toate hârtiile la maşina de scris, foarte rar aveai acces la o imprimantă din aia matriceală şi era vorba de documente cu o importanţă deosebită dacă prindeai aşa ceva. Deci am evoluat pozitiv, că mai e şi creşterea negativă.

– Ce vă deranjează cel mai mult în sistem?

– Cred că nimic, dacă nu găsesc așa rapid un răspuns. Nu e perfect, dar înseamnă că nu sunt niște imperfecțiuni care să conteze.

– Simțiți vreo influență din partea politicului în munca dvs. de poliție?

– Chiar deloc, absolut deloc.

– Deși știți că despre dvs. s-a spus că ați ajuns în funcție pe baza unor relații politice.

– De spus se spun multe. Ba e bine că se bârfește, ba nu e bine, dar ce pot să spun este faptul că se bârfește și se va bârfi întotdeauna la adresa celor care ajung, la un moment dat, în funcții.

– Dacă tot am discutat despre probleme, cred că vă este cunoscut faptul că sindicatele arată cu degetul spre organizarea concursurilor pentru ocuparea unor funcții. S-a acreditat ideea că bibliografia este atât de vastă, încât este imposibil pentru cineva să o parcurgă și să o rețină, iar totul este, de fapt, aranjat și câștigă cine trebuie.

– Să nu confundăm bibliografia cu tematica. Tematica este mult mai concinsă. Una este să ai în bibliografie Codul Penal și la tematică infracțiuni contra patrimoniului, adică s-a redus deodată la 2%. Eu știu că, până acum, cel puțin la nivelul inspectoratului nostru, nu s-a ajuns niciodată la alte aspecte în afară de discuțiile din presă, niciodată nu s-a ajuns să se dovedească vreun concurs aranjat. Sunt niște teorii sau frustrări sau cine știe… Dar nu oricine poate lua un concurs. Sunt și polițiști care nu participă la concursuri, deși sunt foarte buni, pentru că nu-i interesează funcțiile de conducere. Deși meseria este una de carieră. Celor care am făcut școli militare ni s-a imprimat oarecum ideea asta, că trebuie să muncim, să ne perfecționăm și să urcăm în carieră, fiindcă nu e o chestie de mândrie a ocupa o funcție, ci înseamnă că tu ai acumulat atâtea cunoștințe și ai niște deprinderi foarte bune încât trebuie să ajuți, să dai instituției și lucrătorilor din ceea ce ești. Trebuie să-ți înțelegi rolul ăsta: în momentul în care ești șef, de fapt, nu ești cel care taie și spânzură, ci cel care trebuie să încerci să ajuți mai mult decât înainte. Eu nu vreau să fiu nici un șef populist, nici un dur. Vreau să ajung la sufletul omului și să-mi determin colegii să lucreze cu conștiință.

– Care este cea mai importantă calitate a unui șef din poliție?

– Calitatea cea mai importantă este legată de înțelepciune, care nu vine cu vârsta. Toți trebuie să fim legați de speranța că vom evolua. Eu înțelepciune îmi doresc. Şi sănătate, ca să nu fie înțelepciunea degeaba.

– Ce abilitate vă testează cel mai des funcția asta?

– Cea de mediator, iar, în plus, diplomația, echilibrul și răbdarea.

* Cel mai tânăr ofiţer din inspectorat

Victor Vlad s-a născut la Târgu Neamț, pe 16 ianuarie 1975. Tatăl lui era învățător, iar mama asistentă medicală – care munceşte, de 20 de ani, în Italia. Tatăl este pensionar acum şi locuieşte la Răucești, unde este casa bunicilor. Are o singură soră, mai mare cu 5 ani, care a locuit în Cluj mult timp și s-a retras în Neamț, împreună cu familia, pentru că este iubitoare a vieții de la țară.

A absolvit Liceul ”Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. Iniţial, a învăţat la clasa de informatică, dar, cum nu agrea ştiinţele exacte, după treaptă a optat pentru profilul uman. Academia de poliţie a venit, firesc, din ideea de atracţie pentru uniformă. A absolvit în 1997, cu statutul de cel mai tânăr ofițer din inspectorat, pentru că, înainte de seria lui, era condiţia de vechime în câmpul muncii.

”Coleg de clasă și de dormitor am fost cu Lică Catană, amândoi la circulație. Cei mai buni se duceau la circulaţie sau la economic. Am lucrat câteva luni la Botoșani, pentru că IPJ Neamț nu avea niciun loc şi, la un moment dat, m-am transferat la Poliţia municipiului, la Cercetări Penale, unde l-am avut șef de birou pe dl Bezim. După aceea, am lucrat la circulaţie 3 ani de zile și, din 2005, la Serviciul de înmatriculări, premise, examinări, iar la Târgu Neamţ din 2011, prin examen”.

De când este adjunct, lipsa de timp este cea mai resimţită. După o lună de zile, soţia i-a spus să se ducă înapoi la Târgu Neamț. Soția fiind profesoară de matematică. Copiii au 12 ani şi 5 ani – băieţii şi 2 ani – fetiţa.

”Și acasă sunt pe turație maximă. Sunt mediator. Cam la 10 seara se așterne liniștea şi mai apuc şi eu să citesc două foi dintr-o carte și să mă mai uit pe o știre pe internet, și la 12-1 mă culc. Iar la 6 dimineața sunt în picioare. Mă bucur să fiu ocupat tot timpul”.

Cristina MIRCEA