La o oră de maximă audiență, ministrul Educației recunoștea, aseară (22 aprilie), la o televiziune națională, că 35 de elevi într-o clasă este o stare de fapt. Ecaterina Andronescu a precizat că, începând cu noul an școlar, se vor lua măsuri de respectare a legii Educației și că toate clasele vor avea maximul prevăzut, de 25 de elevi. Cum anume, însă, ministrul Andronescu nu a mai precizat, spunând doar că se caută soluții. Soluții care, obligatoriu, vor trebuie să fie explicite și nediscriminatorii.
Tot aseară, ministrul Educației a spus că până de Paști se va ști oficial care este cifra de școlarizare pentru 2019-2020. Rămâne de văzut dacă hotărârea de guvern ce va fi adoptată va conține ultimele cifre din proiectul ce a fost actualizat în data de 20 aprilie. Potrivit proiectului publicat spre consultare publică pe site-ul MEN, numărul de locuri în învățământul liceal de zi la clasa a IX-a a fost redus cu 29.400. Potrivit anexei, sunt alocate 134.600 de locuri pentru absolvenții de gimnaziu care, la nivel național sunt în număr de peste 175.000:
Numărul inițial propus la începutul lunii aprilie era de 164.000:
Nota de fundamentare atașată, actualizată, de asemenea, nu conține nici un argument pentru tăierea locurilor la licee. Nici pentru creșterea cu 5.000 a locurilor la învățământul profesional, deși locurile pentru stagiile de pregătire practică au rămas tot 2.000. Și nici pentru creșterea de la 1.600, la 1.737 de locuri în învățământul militar pentru MAI.
Singura referire din document este că „se prevede alocarea unor cifre de școlarizare care să asigure cuprinderea generației de copii/elevi cu vârsta între 0 și 18/26 de ani în învățământul preuniversitar, inclusiv învățământul special”, iar că „propunerile privind cifra de școlarizare pentru învățământul preuniversitar au la bază proiectele planurilor de școlarizare elaborate de fiecare inspectorat școlar pentru unitățile de învățământ cuprinse în rețeaua școlară din județul respectiv și municipiul București și sunt fundamentate pe criterii legislative, economice, demografice, geografice, socio-economice, etc”. (C.I.)