Preacuviosul Pahomie cel Mare (292-348 d.H.) a fost un mare ascet egiptean, întemeietorul monahismului de obște (cenobitic) în Egipt. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 mai.
Sfântul Antonie cel Mare (251-356), ”părintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui se face pe 17 ianuarie în toate tradițiile creștine.
Sfântul Pahomie cel Mare a trăit în Egipt, în veacurile III-IV d.H. În tinerețe, a fost oștean, luat cu forța în armata romană. Acolo a aflat despre creștini și despre învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos. Impresionat de dragostea creștinilor pentru aproape, Pahomie a mers în cetatea creștină Oxirinhos, din Tebaida de Sus, unde, în 314 d.H., a primit Sfântul Botez.
După ani de slujire a Sfintei Treimi, Sfântul Pahomie cel Mare a avut o viziune, în care un înger a venit la el, îmbrăcat cu o ”schimă” (haină călugărească), și i-a dat regula pentru viața de obște. Acest moment este considerat ca un fel de act de naștere a monahismului de obște, pentru că, până atunci, asceții creștini trăiseră ca pustnici în singurătate, nu în comunitate. În anul 346 d.H., Sfântul Pahomie conducea aproape trei mii de călugări.
Sfântul Pahomie a murit în jurul anului 348 d.H. și a fost îngropat pe un deal din apropierea mănăstirii.
* Moștenirea Sfântului Pahomie cel Mare în România
În Patericul românesc, există numeroși cuvioși care, la tunderea în monahism, au primit numele de Pahomie, în cinstea Sfântului Pahomie cel Mare. De remarcat, mulți dintre acești monahi, care purtau numele marelui întemeietor al vieții de obște, au făcut Voia lui Dumnezeu într-un mod deosebit. Prezentăm succint o serie de fapte bune deosebite ale purtătorilor de nume Pahomie.
- Cuviosul Dionisie Cel Mic ”Romanul”, care a trăit între 470-545 d.H., este considerat primul cuvios care a tradus Viața Sfântului Pahomie cel Mare în latină.
- Cuviosul Pahomie Schimonahul, ctitorul Mănăstirii Bistrița-Vâlcea (circa 1520). La finele veacului al XV-lea, el este cel care a ascuns moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul într-o peșteră din muntele apropiat, pentru a le proteja de profanarea turcilor. Apoi, a ridicat și un mic paraclis în cinstea Sfântului Grigorie.
- Cuviosul Pahomie Ieromonahul, egumen al Mănăstirii Peri, din nordul Maramureșului (secolele XIV-XV), era originar din Țara Oașului, rudă a lui Dragoș Voda, primul descălecător al Moldovei. Umbla din sat în sat, sfințea biserici noi, rânduia preoți, judeca neînțelegerile bisericești, îmbărbăta pe țărani, învăța și apăra dreapta credință. De asemenea, conducea duhovnicește și Mănăstirile Ieud, Bârsana și Peri din Maramureș, în care se nevoiau zeci de călugări, buni slujitori ai Bisericii lui Hristos.
- Cuviosul Pahomie Sihastrul, întemeietorul Mănăstirii Slatina, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, s-a nevoit pe valea pârâului Suna Mică, comuna Slatina-Suceava. Sihastru sfânt și făcător deminuni, Pahomie își avea chilia într-o poiană mare, liniștită, situata la nord de actuala mănăstire, numită până astăzi ”Poiana lui Pahomie”. Nevoința sa era așa de înaltă, încât a primit Darul facerii de minuni și Darul înainte-vederii de la Sfântul Duh. Ziua și noaptea petrecea în post și rugăciune, cu mâinile și mintea înălțate la Dumnezeu. În anul 1553, în fiecare noapte spre duminici și sărbători, Cuviosul Pahomie observa multe lumini aprinse într-un paltin mare, jos în poiana, iar deasupra lui auzea cor îngeresc, cântând troparul Schimbării Domnului la Față. Deci, rugându-se cu lacrimi, i s-a arătat Maica Domnului în vis și i-a poruncit să se ducă la voievodul Alexandru Lăpușneanu, pentru a-l sfătui să zidească în locul acela o mănăstire de călugări. Lucru care s-a și realizat.
Alexandru Lăpușneanu a fost domn al Moldovei, între septembrie 1552 și noiembrie 1561, precum și din octombrie 1564 până la 9 martie 1568. În anul 1568, mitropolitul Teofan l-a călugărit pe Alexandru Lăpușneanu, punându-i numele de Pahomie. Tot mitropolitul Teofan l-a îngropat pe domnitor în biserica Mănăstirii Slatina.
