În conferința de presă de vineri, 7 iunie 2019, Inspectoratul Școlar Neamț a precizat că elevii din cele 58 de clase de învățământ profesional care vor funcționa din toamnă, au asigurată practica la agenții economici. Asta, deoarece atunci când s-a propus acest plan de școlarizare, aproape dublu față de anul trecut (33 de clase în anul 2018), s-a ținut cont nu doar de ordinul ministerial „35% locuri la profesională”. În primul rând s-a avut în vedere plaja de solicitări făcute prin Camera de Comerț și Industrie Neamț, dinspre mediul economic. Mai mult, firmele care au nevoie de forță de muncă calificată au semnat angajamente cu școlile: „Pentru calificări, s-a ținut cont de solicitările agenților economici. Noi lucrăm în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Neamț, ei au organizat o consultare a agenților economici, aceștia au transmis nevoia de calificare și împreună – bineînțeles, pe partea noastră, unitățile școlare au făcut acest sondaj – ne-am întâlnit și am convenit și am stabilit numărul de clase și calificările la învățământul profesional. Trebuie să avem în vedere și Planul Local de Acțiune pentru Învățământ (PLAI), unde sunt prevăzute țintele care trebuiesc atinse pentru fiecare domeniu de calificare. Avem la inspectoratul școlar documente pentru toate unitățile școlare care au încheiat parteneriate cu agenții economici și unde sunt prevăzute toate calificările și cu numărul de locuri solicitate și, bineînțeles, cu angajamentul agenților economici de a oferi locuri de practică pentru acești elevi”, a declarat insp. Mircea Corlățeanu, din cadrul IȘJ Neamț.
Probleme cu orele de practică nu se anunță, cel puțin în primul an de profesională, câtă vreme elevii pot face orele de practică la școală. „Conform metodologiei, care prevede posibilitatea ca în anul I elevii să desfășoare ore de instruire practică în cadrul unității școlare. Dar, de regulă, ei vor face practică la agentul economic”, a adăugat inspectorul Corlățeanu.
Cert este că, cel puțin la Neamț, cererile agenților economici au fost acoperite: „Noi am reușit să satisfacem undeva între 93-94% din solicitările agenților economici. Deci, suntem la un procent bun. Sunt ultimele solicitări ale agenților economici, încheiate în lunile noiembrie 2018 – ianuarie 2019, când s-a și definitivat proiectul planului de școlarizare. Inclusiv cu calificările solicitate. Aceste situații, inclusiv lista cu agenții economici care au solicitat locuri la învățământ profesional, se află și la unitățile școlare, dar și la inspectoratul școlar”, a subliniat oficialul IȘJ Neamț.
(C.I.)