Strămoșii urmăreau ciclurile vieții cu mare atenție, deoarece respectarea regulilor îi ajutau să supraviețuiască. Sfinții creștini aduși de misionarii greci sau slavi pe tărâmurile vechii Geto-Dacii își găseau loc între protectorii venerați de mii de ani de înaintași.
Aliseiul grâului, cum a fost ”botezat” de strămoșii noștri, continuă ciclul sărbătorilor recoltei în formare. Prăznuit în calendarul creștin-ortodox la 14 iunie, sărbătoarea urmează Vartolomeiului grâului, menționată în calendarul popular pe 11 iunie.
Țăranii spuneau că acum se formează bobul de grâu și, tot acum, recolta ar putea fi compromisă, din cauza grindinei ce se pregătește în această zi și care, drept pedeapsă, ar putea fi trimisă pe pământul celui ce nesocotește sărbătoarea. Țăranii de altădată țineau sărbătoarea, deoarece ”Alixei fierbe piatra în foc și tot bate”, dacă fac ceva greșit în această zi.
În această zi nu se lucrează, căci ”Eliseu ține vântul să nu bată, iar dacă cineva lucrează, se pornește vântul tocmai când grâul înflorește și atunci îi scutură floarea și nu mai rodește”.
”Dacă se lucră în ziua lui Alisei, la seceratul grâului, va secera grâul cu spicul sec” sau ”grâul acelora care nu serbează această zi face boabe mici”.
De cele mai multe ori se lucra numai până la amiază.