Fraţi ai Circovilor de Iarnă, care marchează miezul iernii şi împreună cu care împart anul pastoral în două anotimpuri, Circovii de Vară erau divinităţi benefice, dar puteau deveni și malefice dacă nu li se respectau zilele. Puteau provoca furtuni, vârtejuri, tunete şi fulgere, făceau prăpăd în turmele de vite, îmbolnăveau oamenii de o boală ciudată, numită ”Luatul din Circovi”, asemănătoare cu ”Luatul din Căluş”.
Toate nenorocirile se puteau petrece în gospodăriile celor care nu respectau sărbătoarea.
Circovii de Vară se ţineau trei zile, între 15 şi 17 iulie, timp în care erau interzise cusutul, ţesutul, torsul, prelucrarea lânii şi a pieilor de animale.
Pe 15 iulie, când se prăznuiesc Sfinții Mucenici Chiriac și Iulița, țăranii de altădată era atenți la semnele de pe cer. Dacă tuna cu un ceas înainte de amiază, însemna că iarna va veni devreme. Dacă ploua cu un ceas înainte de amiază, era semn că și iarna va fi ploioasă.
La 17 iulie, când, în calendarul creștin-ortodox este prăznuită Sfânta Mare Muceniță Marina, calendarul popular recomanda să nu lucreze nimeni, absolut nimic, fiind pericol de rănire prin lovire. Prin unele sate, exista superstiția că, de Ziua Mărinei, ”să nu se lucreze, deoarece trăsnește Dumnezeu pe cel păcătos”. Tot de Ziua Mărinei, se culegea pelin, apoi se făcea un fel de apă de pelin, considerată bună de spălat pe față. Ziua se mai ținea pentru ca oamenii să nu fie ”măriniți”. Aceasta era o boală care afecta abdomenul.
* Ciurica sau puterea femeilor asupra bărbatului
Numele sărbătorii provine din contopirea numelor Sfinţilor Mucenici Chiriac şi Iulița, însă nu aminteşteprin nimic de martiriul acestora întru dreapta credinţă. Ciurica a rămas în imaginaţia oamenilor ca o divinitate feminină care ”ciuruie în bătaie” pe cei care lucrează de ziua ei. Mai mult, se credea că, în această zi, femeile au puteri şi, mai ales, drepturi speciale, că le pot porunci bărbaţilor, că îi pot pedepsi sau chiar bate.
În opinia etnologului Antoaneta Olteanu, Ciurica este ”patroana unei confrerii feminine deosebit de puternice, care conferea inițiatelor forţa necesară pentru a lupta cu armele bărbaților într-o societate masculină, ce a înlocuit vechea societate matriarhală”.
În această zi, de obicei caniculară, femeile nu lucrau deloc, ţineau sărbătoarea ca să nu le bată bărbații tot anul şi spuneau că e ”zi cu primejdie, rea de boală, de pagubă, de foc, de lup”.
Etnologul Th. Speranția a cules o veche credință populară, conform căreia, de Ciurica, femeile au dreptul să-i bată pe bărbați, dar că ele nu prea știu când e sărbătoarea. Iar ca să-i poată bate pe bărbați, aveau de îndeplinit o condiție cam grea: să facă în acea zi un țest, un fel de capă de pământ sau de tuci, să-l usuce până seara și să coacă în el o turtă, apoi, după ce va mânca din acea turtă cu toți ai casei, poate să-l ia la bătaie pe bărbat.
Ciurica era considerată și o zi în care se dezlănțuie magia plantelor tămăduitoare.
