În această dimineață, 18 iulie 2019, o echipă de inspectori a demarat o anchetă epidemiologică la tabăra pentru copii din stațiunea Durău, după ce cinci copii au ajuns azi-noapte la spital. ”Este o echipă de inspectori care au plecat dimineață și trebuie să ajungă la tabăra din stațiunea Durău. Se vor recolta probe de alimente și de suprafețe în cadrul anchetei epidemiologice. Cei cinci copii, cu vârste între 11 și 17 ani, și un adult, care s-au prezentat la spital cu dureri abdominale și stare de greață, azi noapte, au fost externați în această dimineață. Diagnosticul este de enterocolită, într-o săptămână vom avea rezultatele finale”, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Teoretic, taberele pentru copii, indiferent dacă sunt de stat sau în regim privat, trebuie să fie autorizate sanitar și sanitar-veterinar. Tot teoretic, inspectorii DSP și DSV trebuie să controleze aceste tabere dacă nu înainte de a fi deschise copiilor, măcar imediat după. Controalele urmăresc dacă sunt respectate condițiile din autorizații și dacă personalul de la bucătărie și-a făcut controlul medical, printre altele. Se iau probe de alimente, de pe suprafețe, probe de apă.
Probleme apărute la Durău reprezintă al doilea caz într-o singură săptămână, în județul Neamț, după ce, zilele trecute, 9 elevi, între care 7 străini, dintr-o tabără Erasmus din comuna Vânători-Neamț, au avut nevoie de îngrijiri medicale (detalii aici). Ancheta epidemiologică și analizele de laborator au arătat că nu mâncarea a fost cauza problemelor digestive și nici personalul de la bucătărie. ”La pensiunea de la Vânători-Neamț, toate probele de alimente și de suprafețe au ieșit conforme, personalul de deservire nu are problem de sănătate. Singura problemă acolo este sursa de alimentare cu apă potabilă pentru pensiune și de la blocul alimentar. Sunt două fântâni și au rezervoare proprii, iar probele de apă au fost analizate și a rezultat că apa nu este proprie consumului uman, iar rezervoarele trebuie curățate. Inspectorii au suspendat activitatea în blocul alimentar până la remedierea neregulilor și administratorul pensiunii acordă gratuit turiștilor apă plată. Apa din fântâni se folosește doar ca apă menajeră, pentru grupurile sanitare. Ieri, 17 iulie, după ce s-au curățat rezervoarele, s-a mai luat o probă de apă ce va fi analizată în laborator și vom avea rezultatele peste o săptămână. În plus, unitatea a fost sancționată cu avertisment contravențional”, a precizat dr. Mirela Grădinaru. (C.I.)