Martin Leibovici, unul dintre ziariștii care se confundă cu perioada de glorie a ziarului ”Ceahlăul” a decedat la 80 de ani. Discret, așa cum a fost o viață întreagă, singurele sale ”ieșiri din decor” fiind articolele de presă, echilibrate, fără stridențe, dar corecte, chiar dacă uneori dureroase. A fost respectat de cei despre care a scris, chiar dacă nu întotdeauna iubit.
A fost, atâta timp cât am lucrat împreună, elementul de echilibrul al ziarului, între multe personalități cu firi diferite. Putea discuta cu Viorel Tudose dar și cu Cornel Lămătic, ca să nu mai vorbim despre Cătălin Stupcanu, despre care, când vorbea, scădea imediat tonalitatea, în semn de mare respect. A fost tamponul dintre generația veche de ziariști și cea nouă, de după revoluție, încercând să-i înțeleagă pe ultimii și să le spună că important, indiferent despre ce scrii, este să o faci corect, fără să adaugi nimic de la tine.
Am avut onoarea de a scrie câteva anchete împreună, îmi amintesc una cu o celebră, la vremea aceea, belgiancă, care încerca să dea tunuri cu export de lemn românesc. El, care nu scria de obicei anchete, a devenit un puști care analiza documente, declarații, făcea teren și se bucura de fiecare material apărut. După ce s-a încheiat seria de materiale a conchis ” asta e presă, Valentine!”
L-am întâlnit ultima dată pe scările care urcă spre Curtea Domnească, cu prilejul unui eveniment. Era un bunic fericit, bucuros că vede atâta lume cu zâmbetul pe buze. Nimic nu părea să anunțe dispariția sa fulgerătoare.
Martin Leibovici a plecat și probabil că s-ar supăra dacă am spune despre el că a fost doar un foarte bun jurnalist, pentru că în primul rând a fost un om. Adevărat.
Valentin Bălănescu
Foto: Dor de Neamț
