Omul și mistrețul sunt cele două probleme identificate de autorități ca fiind cauzele principale în răspândirea virsului Pestei Porcine Africane. Declarația aparține dr. Sorin Ulea, directorul Direcției Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și a fost făcută în conferința de presă de astăzi, 5 august. Subliniind că județul Neamț este în afara oricărei suspiciuni de boală, dr. Ulea a mai spus că la nivel național s-a luat decizia vânării mai multor mistreți decât cota stabilită inițial pentru 2019. Pentru județul Neamț cota de recoltă este de 920 de mistreți, cărora li se vor adăuga alte exemplare, în funcție de calculele făcute la suprafață. Dincolo de asta, directorul DSVSA a spus că omul este mai periculos decât mistrețul: „Omul este pericolul major în răspândirea bolii, întrucât, în ciuda interdicțiilor de comercializare a animalelor în piețe și oboare, oamenii continuă să cumpere porci din surse neautorizate sanitar-veterinar și să vândă fără documente sanitar-veterinare. Pe de altă parte, acest virus, care îmbolnăvește porcul mistreț, nu are antidot. Odată bolnav, mistrețul răspândește boala în timpul deplasărilor în căutarea hranei. Pentru că acțiunea de închidere a piețelor și oboarelor pentru comerțul cu animale și desele acțiuni în trafic cu poliția nu au avut rezultatul scontat, autoritățile au luat o decizie comună. Decizia semnată pe 24 iulie 2019 de Centrul Național de Combatere a Bolilor și Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului prevede mărirea cotei de vânătoare la mistreț cu 0,5 exemplare la kilometrul pătrat în fondurile de vânătoare. Am participat la o instruire, săptămâna trecută, la Alba Iulia, în care s-au prelucrat ultimele informații și această decizie”.
Dr. Sorin Ulea a mai punctat că de la începutul anului s-au analizat în laborator probe de la 391 de mistreți și de la 500 de porci de fermă și toate analizele au avut rezultate negative. De asemenea, s-au luat probe din toți mistreții găsiți morți și niciunul nu avea pestă.
C.I.

Parteneri
Mesagerul Bacău Nouă incendii de vegetație izbucnite într-o singură zi în județul Bacău au pârjolit 48 de hectare. Vinovații riscă să piardă subvențiiile APIA
ZCH Intervenție de mare risc a salvamontiștilor nemțeni pentru salvarea vieții unui turist din Cluj
NewsEdge Arsenal are 106 ani consecutivi în prima ligă și este cel mai longeviv club din elita fotbalului englez. Start lansat în noul sezon de Premier League
BusinessEdge Capacitatea de rafinare a Europei va scădea cu 20% până în 2035. Criza energetică nu schimbă direcția industriei


Un comentariu
Curat meșteșug de tâmpenie din partea guvernanților! Dacă omorâm la nivelul acesta vom rămâne fără mistreți în câțiva ani…