O comună cu oameni gospodari și hotărâți, cu o mândrie și o demnitate aparte, cu un primar care nu a înțeles să pupe ghiulul niciunui potentat local, a intrat din nou în atenția opiniei publice, după ce problemele comunei au ajuns în gura politicienilor. Motivul: într-o conferință de presă, liberalii au ținut să dea Primăria Borca drept exemplu de hărțuire a primarilor care nu sunt ”în cuget și simțiri” cu PSD, după ce, la Borca, au fost mai multe controale de la Prefectură, inclusiv bazate pe anonime (termen atât de iubit și agreat de Soroceanu&Comp.). Imediat după relatările de la conferința de presă, bătăioasa instituție a prefectului din Neamț a trimis un drept la replică, bășcălios și veninos la adresa tuturor. Din păcate, nici liberalii, nici Instituția Prefectului nu au luat în calcul de ce primarul de la Borca se consideră nedreptățit, nu el ca persoană, ci ca reprezentant al comunității. Iar declarația dată de primar este o mostră de bun simț și, în același timp, o demascare a unui sistem administrativ corupt total de interese de partid. Sloganul acestui sistem este simplu: ”Dacă nu ești cu noi, nu obții nimic!”. Dacă ești din ”famiglie”, fie că ești fost pușcăriaș, fie că ești un tâmpit notoriu, poți ajunge orice, oriunde, de la cabinetul prefectului până în fruntea unui minister. Condiția este să nu ai niciun scrupul și să calci pe cadavre cu nonșalanță.
* Liberalii zic: ”Prefectul Soroceanu se răfuiește cu primarii care nu ascultă de PSD”
Conferința de presă a PNL Neamț, ținută pe 30 august, la sediul organizației municipale, a debutat furtunos cu acuze la adresa instituției prefectului, venite din partea prim-vicelui George Lazăr, la rândul său fost prefect. Acesta a acuzat direct că instituția prefectului folosește corpul de control în acțiuni de pedepsire și potolire a primarilor care nu sunt alături de PSD: ”Nu este o atitudine normală în a pune presiune pe UAT-urile conduse de primari care nu împărtășesc aceeași culoare politică sau aceeași gașcă a domnului Ionel Arsene sau a doamnei Soroceanu”.
Exemplu este Borca, unde, zice el, au fost 6 controale ale prefecturii: ”Pe de o parte, domnul primar al comunei Borca a avut, din 2016 până în prezent, șase acțiuni ale Corpului de Control a Prefecturii Neamț, controale repetate, cu aceeași temă, pe care dumnealui, din toate explicațiile juridice și administrative pe care le-a dat, le consideră, la un moment dat, ușor deplasate, iar această repetiție probabil vine dintr-o zonă de răfuială politică, pe care mai-marii județului, respectiv prefectura și Consiliul Județean, înțeleg să o aibă împotriva primarilor care nu sunt de acord cu opiniile lor sau care nu fac parte din cercul lor sau din anturajul lor de prieteni politici”.
Picătura care a umplut paharul domnului Lazăr și al PNL-ului ar fi o adresă/ solicitare trimisă de prefectul Soroceanu, care cerea explicații în numele unei postări anonime de pe o rețea de socializare: ”Îi solicită domnului primar să facă o întreagă comunicare de acte de procedură și relații despre angajările și despre situația căminului cultural al comunei Borca. Subliniez, neexistând în acest sens o relație de subordonare între primărie, căminul cultural și prefectură. Mai mult decât atât, eu vreau să indic în acest sens ordonanța 27/2002, actualizată în 2016, ce arată în sensul celor afirmate că doamna prefect ori nu înțelege, ori nu distinge bine legea, ori încearcă din nou să fie în zona de limită a unui abuz. De ce spun acest lucru? Pentru că, la art. 7 din prezenta ordonanță, se spune clar: «Petițiile anonime sau cele la care nu sunt trecute datele de identificare ale petiționarului nu se iau în considerare și se plasează potrivit prezentei ordonanțe». Ori, în mod normal, această sesizare pe care o trimiți și solicitarea de răspuns pe care o trimiți la Primăria Borca din partea instituției prefectului trebuie să aibă anexată în spate date de identificare ale petiționarului, petiția pe care acesta a formulat-o și înaintat-o către prefectură, cu motivele care sunt în spate și apoi ceri un punct de vedere de la UAT Borca. Consider și trag un semnal de alarmă că nu asta este o conduită publică și administrativă demnă de instituția prefectului județului Neamț”.
* O prefectură plină de deontologie: răspunde cu mere când e vorba de pere și îndeamnă la reclamații anonime
După conferința liberalilor, a venit rapid și replica prefecturii, cu un preambul explicativ pentru cei care ar fi putut confunda personajele. Purtătorul de cuvânt precizeză ferm: ”Acesta este punctul de vedere oficial al doamnei Prefect și rog, pe această cale, conform deontologiei jurnalistice, să fie publicat de către toți colegii care au scris despre acest subiect”. Întrucât ne-ar fi greu să îi convingem pe colegi să publice precizările prefectului, am considerat că e suficient dacă o facem noi, în dreptul nostru. Cu o mai mult decât necesară precizare de final.
”Punct de vedere al doamnei prefect, Daniela SOROCEANU, cu privire la acuzațiile aduse, în conferința de presă a PNL Neamț, de către domnul George Lazăr:
Domnul Lazăr l-a denunțat pe colegul său, Vasile Panaite!
Salut decizia Partidului Național Liberal, prin vocea lui George Lazăr, de a sesiza Instituția Prefectului și opinia publică, privind posibile fapte de abuz în serviciu săvârșite de colegul său liberal, Vasile Panaite, pe vremea când acesta ocupa funcția de Prefect!
Am înțeles că domnul Lazăr este de părere că s-au comis niște abuzuri pe vremea când colegul său de partid ocupa funcția cea mai înaltă din Instituția Prefectului și s-au produs mai multe controale la Primăria Borca! Voi dispune verificări în acest sens și, ca efortul de a stopa derapajele administrative să fie cu succes, îi recomand domnului Lazăr să și depună o plângere penală pentru abuz în serviciu pentru Vasile Panaite. Institituția Prefectului îl poate sprijini logistic, în acest demers, dacă dumnealui deține probe în acest sens!
Cu acest prilej salut și decizia primarului de Borca, domnul Ovidiu Geo Niță, de a recunoaște greșeala administrativă sesizată la Instituția Prefectului în data de 13 august a.c. de către cetățean.
Astfel, cele sesizate prin intermediul unei rețele de socializare s-au ADEVERIT și țin să invit, pe toți nemțenii care au dovezi sau suspiciuni cu privire la anumite fapte ce încalcă legea, să le transmita PE ORICE CALE către Instituția Prefectului sau direct către organele abilitate.
Trăim în secolul XXI iar informația poate și trebuie să circule în cea mai mare viteză!
Domnul Lazăr probabil nu a primit hârtia prin care primarul atesta ca “adevărat” cele susținute de acest cetățean cu un spirit civic de care comunitatea noastră are nevoie!
Când nu mai lucrezi de ani de zile în slujba nemțenilor, probabil că începi să uiți care sunt cu adevărat interesele comunității!
Îi mai RECOMAND ca acest text să fie citit cu legislația în vigoare în mâna stângă și cu un caiet de notițe în mâna dreaptă!”.
Precizare: Pentru cei inițiați în tainele conspirațiilor mondiale, care au renunțat la tratament înainte de avizul medicului, poate e clar, dar pentru noi, toți ceilalți, e greu de înțeles ce caută fostul prefect Panaite în această ecuație. Iar îndemnul la turnătorie anonimă – căci aceasta era acuza adusă, că a dat curs unei anonime – este cu atât mai surprinzător cu cât se cunoaște aplecarea Danielei Soroceanu spre respectarea legislației, cazurile Dulamă și Păvăluță fiind demne de intrat într-o istorie a administrației locale aplicate după bunul plac.
Mai trebuie să explicăm un lucru: de ce le plac anonimele doamnei și acoliților săi. Simplu: pentru că ele pot fi confecționate și apoi folosite.
* Un primar care spune lucrurilor pe nume: răspunde la anonime și uită să răspundă la cele oficiale!
Primarul Ovidiu Niță are destule necazuri ca să mai bage în seamă derapajele de tot felul. Are probleme cu urmările inundațiilor, are un singur microbuz școlar pentru toată comuna, i s-au blocat proiecte importante pentru că nu a plecat capul și nu s-a aliniat la pupat ghiulul și, în ciuda tuturor piedicilor, încearcă să se descurce.
Precizările sale sunt scurte și la obiect: ”În discuția pe care am avut-o cu conducerea PNL-ului, nu m-am plâns de controalele pe care le am la primăria Borca, deși poate domnii au înțeles greșit. Eu m-am referit strict la relația Primărie – instituția prefectului, pentru că văd că, la reclamații și sesizări anonime, se răspunde foarte repede, în schimb, la adresele și cererile de sprijin, pe care eu le am de doi-trei ani de zile, vizavi de problemele cu care mă confrunt la nivel de comună, acolo nu am primit niciun sprijin. Asta era nemulțumirea mea, pe care PNL trebuia să o înțeleagă. Deci nu controalele, ci modul de sprijin pe care îl am din partea instituției prefectului vizavi de problemele cu care mă confrunt și pentru care am cerut sprijin la instituția prefectului ca fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu”.
Dacă ceri exemple, ele vin imediat: ”Dacă instituția prefectului nu te susține și nu te ajută să faci pașii pentru a rezolva niște probleme destul de grave, eu zic că nu este normal. De șapte ani de zile fac adrese către instituția prefectului și îmi trimit comisii pentru demolarea construcțiilor Hidroelectrica. De ani de zile fac demersuri să pot trece podul, care e proprietatea Hidroelectrica, să-l trec în domeniul public al comunei Borca, nu să mă oblige să cumpăr podul. Care a fost al nostru, l-a luat Hidroelectrica și acum cică să-l cumpărăm noi, comuna. Astea-s lucrurile pentru care mă lupt. Aici vreau sprijin la Guvern, că acolo e greu să înțeleagă problema unui pod, a unui drum sau a unui dig, dacă nu vin lămuriri de la reprezentatul din teritoriu. Vreau să mai aduc un microbuz școlar, că e doar unul în toată comuna, să mă sprijine… Dacă, într-adevăr, ar vrea să vadă situația reală de la Borca, ar trebui să vină și să vadă, ce era acum șapte ani și ce este acum. Fără niciun sprijin din partea nimănui. Din contră, doar piedici, declarate în față, spuse de cei care reprezintă județul: dacă nu ești cu noi nu vei obține nimic. Și am văzut că așa e”.
Declarația lui Ovidiu Niță arată imaginea necoafată a ceea ce înseamnă administrația locală. Dacă nu te înțelegi cu șeful de la județ și cu șefuții mai mici, dar cu ambiții mari, ți se blochează toate proiectele, peste tot, la toate ministerele. Nu contează dacă sunt oportune, dacă pot salva vieți și bunuri sau dacă generează bunăstare în zonă. Dacă șeful nu vrea, nimic altceva nu mai contează. De aceea putem spune că situația de la Borca este un caz școală, de manual. În același timp, este și o excepție, pentru că primarul a reușit să se descurce sărind peste decidenții de la județ, ceea ce a enervat la culme.
Valentin BĂLĂNESCU
FOTO: Pixabay