CMI Urban, societatea comercială în care acționar este municipiul Piatra Neamț, aflată și ținută artificial în insolvență, se chinuie de peste un an să intre în niște raporturi normale cu Consiliul Local Piatra Neamț. Există deja mai multe încercări prin care societatea, prin administratorul special, încearcă să obțină aprobarea ”Raportului anual de realizare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare Sf. Gheorghe din Piatra Neamț”. Invariabil, s-au opus consilierii PSD-ALDE, fără a prezenta vreun argument, probabil cu gândul la licitația pentru administrarea pieței unde o societatea a unui cunoscut al președintelui PSD Ionel Arsene n-a avut câștig de cauză. Așa cum s-au opus și proiectelor de modificare a chiriilor pentru spațiile neînchiriate.
Proiectul privind raportul este însoțit de un altul, care se referă la Piața Mărăței, unde societatea susține pe bază de expertiză că are de primit din partea Primăriei, pentru investițiile făcute, 160.269 lei, fără TVA, sumă care ar putea fi compensată ( dată în plată) cu datorii pe care le are Primăria către Urban. Și acest proiect a fost de mai multe ori pe ordinea de zi, timp suficient pentru clădirea respectivă să se degradeze, deoarece în acest moment nimeni nu se îngrijește în mod real de ea, ca să nu mai vorbim că nimeni nu se gândește la vreo investiție acolo.
În condițiile în care, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, acum este vorba doar de o majoritatea simplă, raportată la numărul consilierilor în funcție, proiectele au șanse (mai) mari să fie adoptate. După aceea va fi interesant de urmărit unde/la cine va ajunge pe căi legale piața din Mărăței, evaluată undeva la vrei 45.000 de euro. (V.B.)