Câte clase de învățământ profesional și dual vor fi anul viitor depinde și de firmele care au nevoie de forță de muncă. Agenții economici din județul Neamț au termen până la 22 noiembrie 2019 să-și depună solicitările privind numărul de elevi pentru care vor semna contracte cu școlile și primăriile. Calificările vor fi aceleași ca și până acum. Conform datelor de la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, anul acesta sunt 58 de clase în învățământul profesional. Așa că firmele nemțene care vor să colaboreze pentru pregătirea viitorilor muncitori trebuie să se orienteze spre aceeași plajă de meserii: confecționer textile, industria lemnului, industria alimentară, mecanică, construcții, chimie industrială, turism, electric, comerț, silvicultură, agricultură, electronică automatizări, estetica și igiena corpului omenesc.
De câțiva ani, singura clasă de dual care există este cea înființată de firma Rifil în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamț, pentru 28 de elevi care învață meseria de filator. În această vară, după prima etapă de admitere, doar 7 elevi au intrat la clasa de dual, dar până la începerea cursurilor s-au ocupat toate locurile. Avantajele pentru elevi țin de faptul că primesc o bursă lunară și de la firma la care fac pregătirea practică, pe lângă bursa de la bugetul public, au asigurate transportul, o masă caldă, echipament de lucru și de protecție, etc.
După transmiterea ofertelor de școlarizare din partea firmelor, Inspectoratul Școlar Neamț stabilește câte locuri repartizează pentru anul viitor și anunță școlile. Această etapă se va desfășura în perioada 16-20 decembrie, potrivit calendarului adoptat de Ministerul Educației Naționale. Urmează ca până pe 17 ianuarie 2020 să se semneze contractele de parteneriate între școli și agenții economici. Iar IȘJ Neamț să întocmească proiectul cifrei de școlarizare până pe 20 ianuarie și să-l trimită pentru aprobare, la minister, până la finele aceleiași luni. (C.I.)